IMAGE PR este prima agenţie de PR care renovează şi dotează complet o sală de curs din cadrul unei facultăţi din România, potrivit unui comunicat de presă al agenţiei.
IMAGE PR a încheiat un parteneriat pe o durată de şapte ani cu Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) şi Asociaţia Proiect Urban. În prima fază a colaborării, vechea sală 607 de la Etajul 6 al Corpului A, Complex "Leu" a fost modernizată total, de la refacerea pereţilor, tavanului şi pardoselii şi producerea unui nou mobilier, până la dotarea acesteia cu mijloace tehnologice moderne, graţie unui parteneriat cu BenQ România.
Dispunând de cele mai noi tehnologii interactive din zona de educaţie, studenţii vor avea posibilitatea să îşi prezinte Wi-Fi proiectele, direct de pe smartphone sau tabletă. Sala va dispune şi de o bibliotecă proprie, ce conţine cărţi de specialitate.
În fiecare an, peste 500 de studenţi vor beneficia de "Laboratorul IMAGE PR" şi îşi vor da întâlnire cu cadrele didactice #la607.
Alexandru Păiuş, Senior Partner IMAGE PR, a declarat: "Credem în oameni şi în educaţie. În industria comunicării, valoarea serviciilor de calitate se datorează oamenilor pregătiţi. Ne dorim să fim în continuare aproape de generaţiile viitoare, să-i ghidăm, să le înţelegem aspiraţiile şi în special modul de a gândi, şi astfel să reuşim să construim împreună piaţa de comunicare a următorilor 20 de ani. Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării este un vechi partener al nostru, întrucât mulţi studenţi ai acestei instituţii au participat la internship-ul IMAGE PR şi am avut plăcerea să fim invitaţi la diverse dezbateri, cursuri sau seminarii. În prezent, 11 dintre cei 21 de consultanţi ai agenţiei au urmat studiile acestei facultăţi".
În fazele următoare ale proiectului, agenţia de PR va organiza competiţii pe teme de comunicare, prin participarea la cursuri şi seminarii sau prin atragerea de profesionişti din diferite sfere ale industriei comunicării pentru a participa la cursurile derulate în facultate.
Prof. Univ. Dr. Viorica Păuş, Decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a declarat: "Ne bucurăm că am găsit un partener care înţelege necesitatea investiţiei în sistemul de educaţie din România, mai ales în anul în care facultatea noastră împlineşte 25 de ani. Colaborarea cu IMAGE PR a început anul trecut, când am lansat campania aniversară «De 150 de ani, valorile predau valoare. Aici, la Universitatea din Bucureşti». Avem o viziune comună şi sunt convinsă că vom continua să dezvoltăm proiecte care ne vor ajuta să avem generaţii tot mai pregătite, chiar de pe băncile facultăţii".
Dan Podaru, Preşedintele Asociaţiei Proiect Urban, a declarat: "Suntem onoraţi că am avut ocazia ca, alături de FJSC şi IMAGE PR, să modernizăm sala 607 într-un stil avangardist. Prin lucrările realizate, studenţii se vor bucura de un mediu propice actului educaţional şi vor fi introduşi în atmosfera de agenţie".