Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

DUMITRU CHISĂLIŢĂ, PREŞEDINTE ASOCIAŢIA ENERGIA INTELIGENTĂ
Miscellanea / 22 februarie 2022

Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

În spaţiul public s-au prezentat mai multe măsuri posibile a se aplica de la 1 aprilie 2022 pentru reducerea facturilor la gaze naturale. Într-un studiu pentru AGERPRES am prezentat exclusiv analiza acestor măsuri pentru gazele naturale pentru că populaţia a fost de două ori păcălită de modul în care soluţiile privind criza energiei au fost prezentate "la grămadă" gaze naturale - energie electrică, fiind scoase în faţă măsurile mai ambiţioase propuse pentru energie electrică şi lăsat să se înţeleagă că acestea se vor aplica şi la gaze, fapt care nu s-a întâmplat în practică, facturile sufocând românii.

Cele 4 măsuri posibile a fi aplicate de la 1 aprilie 2022, pentru diminuarea facturilor de gaze sunt:

1. Reducerea TVA de la 19% la 5 %, este o măsură care ar determina o creştere a preţului mediu al gazelor cu cca. 94% faţă de preţul mediu al anului 2020, pentru toţi consumatorii casnici, cu un impact bugetar de cca. 3 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură puţin eficientă, care nu ar schimba starea actuală de fapt.

Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

2. Plafonarea marjei la 5 %, este o măsură care ar determina o creştere a preţului mediu al gazelor cu cca. 83% faţă de preţul mediu al anului 2020, pentru toţi consumatorii casnici, cu un impact bugetar de cca. 7 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură puţin eficientă, care nu ar schimba starea actuală de fapt.

Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

Cumulând scăderea TVA ului la 5% cu plafonarea marjei comerciale la 5%, preţul gazelor naturale la consummatorul casnic ar creşte faţă de anul 2020 cu 62%, la un nivel de 217 lei/MWh.

3. Continuarea Plafonarii/Compensării facturii la gaze pe modelul existent în prezent. În urma acestei măsuri s-ar creşte preţul gazelor cu cca. 76% faţă de preţul mediu al anului 2020, pentru cca. 55 % din consumatorii casnici cu un impact bugetar de cca. 4,4 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură absurdă, care dacă a fost tolerată până în prezent, nu ar trebui sub nici o formă să continue datorită faptului că ea avantajează anumiţi furnizori şi consumatorii bogaţi, fiind inechitabilă şi nejustă pentru majoritatea consumatorilor.

Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

4. Reglementarea pieţei. În primul rând, apreciem că este imposibil să faci o reglementare a preţului, deoarece majoritatea producătorilor de gaz şi energie, dar şi unii dintre furnizori au contracte de vânzare-cumpărare deja încheiate la preţurile pieţii pe întreg anul sau chiar pentru anii viitori. Astfel, nu există cantitatea necesară disponibilă în piaţă pentru a o reglementa. Suspendarea contractelor încheiate în piaţă nu se poate realiza decât în condiţii de forţă majoră sau insolvenţă, astfel nu ai cum să-ţi propui acest lucru de la 1 aprilie 2022. În acelaşi timp de ce să îţi propui să reglementezi o piaţă atunci când nu mai este nici o urgenţă iminentă? Începând cu luna aprilie cantităţile consumate de majoritatea consumatorilor va scădea substantial, astfel încât energia nu mai constituie o apăsare reală pe bugetul lor lunar, iar consumatorii casnici şi non casnici care au cu adevărat probleme pot să fie ajutaţi prin Planul de Măsuri de Urgenţă Energetică lansat în august 2021 de Asociaţia Energia Inteligentă.

Dacă totuşi s-ar aplica această măsură şi s-ar replafona preţul la producător pentru toţii consumatorii un nivel de 68 lei/MWh (valoarea existentă în OUG 114/2019), preţul la consumatorul final ţinând seama de ponderea importului, preţul gazelor de import (preţul TTF), creşterea tarifelor de transport, distribuţie şi inmagazinare a gazelor la 1 aprilie 2022, ar adduce un preţ de 225 lei/MWh, o creştere a preţului gazelor cu cca. 67% faţă de preţul mediu al anului 2020.

O astfel de construcţie ar duce la blocarea din nou a exploarării gazelor din Marea Neagră (aşa cum s-a întâmplat şi ăn cazul OUG 114), la insolvenţa unor producători de gaze, la reducerea investiţiilor în dezvoltarea exploatării gazelor naturale, la creşterea importurilor şi implicit a preţurilor la gaze în viitor etc.

Alternativa acestor măsuri Planul de Măsuri de Urgenţă Energetică al AEI propus încă din luna august 2021

Având în vedere consecinţele dezastruoase ale oricărei dintre măsurile pe care se discută în spaţiul public că doresc să le aplice autorităţile, abordate individual, Asociaţia Energia Inteligentă consideră că o soluţie mult mai bună pentru români şi România, sunt soluţii reducere a facturii la gaze de la 1 aprilie 2022 propuse în Planul de Măsuri de Urgenţă Energetică:

- Aplatizarea vîrfurilor de cost a facturilor la gaze, care conform estimărilor noastre înseamnă o reducere a preţului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 3%, faţă de preţul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului naţional

- Publicarea marjei comerciale pe facturile de gaze, care conform estimărilor noastre înseamnă o reducere a preţului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 2%, faţă de preţul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului naţional

- Modificarea legislaţiei şi a normelor Gas Release Program, astfel încât să nu se mai crească artificial preţul gazelor printr-o falsă diferenţă între cerere şi ofertă. Conform estimărilor noastre înseamnă o reducere a preţului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 3%, faţă de preţul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului naţional.

- Separarea activităţilor de trading de cea de furnizare en details, astfel încât să se reducă activitatea de specula din piaţă. Conform estimărilor noastre pe baza datelor de istoric, înseamnă o reducere a preţului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 3%, faţă de preţul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului naţional.

- Rapoarte privind preţul mediu stabilit pe piaţa de gaze, astfel încât să se cunoască nivelul preţului correct şi să nu se mai accepte atât de uşor de către consumatori a oricărui preţ cerut de furnizor. Conform estimărilor noastre pe baza datelor de istoric, înseamnă o reducere a preţului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 0,5%, faţă de preţul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului national.

- Reducerea TVA de la 19% la 5% care conform estimărilor noastre, înseamnă o reducere a preţului gazelor de la 1 aprilie 2022 cu cca. 12% faţă de preţul previzionat în anul 2022, cu un impact asupra bugetului national de cca 3 mld lei.

- Plafonarea marjei comerciale la 5% care conform estimărilor noastre, înseamnă o reducere a preţului gazelor de la 1 aprilie 2022 cu cca. 20%, faţă de preţul previzionat în anul 2022, cu un impact asupra bugetului national de cca 7 mld lei.

Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

Cumulul acestor măsuri ar determina o creştere a preţului gazelor cu cca. 24% faţă de preţul mediu al anului 2020 pentru 60% din consumatorii casnici casnici şi păstrarea aceluiaşi preţ cu cel din anul 2020 pentru 40% din consumatori cărora li s-ar aplica şi programul de consumator vulnerabil după lărgirea bazei şi a condiţilor de vulnerabilitate .

Impactul bugetar ar fi de cca. 11,2 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022, dar cca. 7 mld lei ar fi în fapt venituri încasate de stat de la consumatori tocmai datorită acestor creşteri ale preţului la gaze.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb