Federaţia "Solidaritatea Sanitară" publică concluziile studiului Influenţa calităţii vieţii profesionale asupra tendinţei de migrare pentru muncă a personalului din sănătate. Cercetarea a fost comandată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară", fiind desfăşurată de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială "Solidaritatea" (CCDSS) în perioada 12-18 septembrie 2018 pe un eşantion de 1253 salariaţi din sectorul de sănătate. Eşantionul este reprezentativ pentru categoriile profesionale medici şi asistente medicale. Cercetarea face parte din Strategia de acţiune bazată pe dovezi, implementată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România.
Conform studiului creşterea salariilor de bază ale medicilor şi asistentelor medicale are un impact pozitiv restrâns asupra tendinţei de migraţie, cu mult mai mic decât cel estimat. Impactul optim a fost ratat din cauza distorsiunilor pe care legea salarizării le-a introdus în sistemul de sănătate. Cel mai relevant aspect îl constituie procentul pe care-l are tendinţa de migraţie asupra medicilor - categoria care a beneficiat de cele mai mare creşteri ale veniturilor salariale.
Există instrumente care pot reduce impactul migraţiei, dar care nu sunt utilizate. Cel mai evident aspect îl constituie mulţimea intervenţiilor pozitive, în favoarea creşterii calităţii vieţii profesionale a salariaţilor din sănătate şi a scăderii tendinţei de migraţie, pe care le permit negocierile colective, respectiv Contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Deşi negocierea şi încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector a fost asumată prin Acordul cu Guvernul, această obligaţie nu a fost îndeplinită nici până la ora actuală.
Din cauza discontinuităţilor din politica de salarizare, fenomenul migraţiei, care afecta până acum în special medicii şi asistentele medicale, tinde să se extindă rapid, în masă, la toate categoriile profesionale. În condiţiile în care acest efect survine pe fondul unui deficit în creştere de forţă de muncă, impactul negativ riscă să fie unul foarte puternic, aproape similar cu cel pe care îl are migraţia medicilor şi asistentelor medicale.
Singurul aspect pozitiv îl constituie faptul că în absenţa măsurilor adoptate împreună cu Ministerul Sănătăţii în această primăvară situaţia ar fi fost de-a dreptul dezastruoasă. Reţinem însă că Ministerul Sănătăţii nu a reuşit încă să utilizeze eficient toate instrumentele pe care le are la îndemână în combaterea fenomenului migraţiei.