ÎN 2013, DTZ: Tranzacţiile imobiliare vor fi mai numeroase dacă va exista stabilitate politică

Mihaela Stanca
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 22 noiembrie 2012

Mihnea Şerbănescu

Mihnea Şerbănescu

DTZ Echinox, companie specializată în consultanţă imobiliară, este încrezătoare în piaţa imobiliară de anul viitor, în condiţiile unei situaţii politice stabile, reprezentanţii companiei declarând ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că numărul tranzacţiilor din 2013 va fi mai mare dacă această condiţie este îndeplinită.

Mihnea Şerbănescu, directorul general şi fondatorul companiei, a declarat: "Piaţa şi-a atins stabilitatea din punct de vedere al tranzacţiilor, pentru că acestea, atât închirierile, cât şi vânzările, se realizează la preţuri realiste. Vedem cu optimism anul viitor, estimăm că vor fi mai multe tranzacţii, chiar au fost mai multe pe final de an. În următoarele şase luni, după alegeri care vor aduce un guvern stabil, cred că vom avea mai multe tranzacţii, atât achiziţii realizate de dezvoltatori, cât şi de către utilizatori finali".

DTX Echinox face parte, de anul trecut, din compania UGL - lider mondial în domeniul real estate şi a acumulat o experienţă de 20 de ani pe piaţa locală, oferind servicii profesionale pe toate segmentele pieţei imobiliare

Steve Watts, şeful DTZ pentru Europa Continentală, Orientul Mijlociu şi Africa, a adus în discuţie poziţia ţării noastre în acest mediu de afaceri, subliniind faptul că investitorii ar trebui să acorde importanţă României, fiind o piaţă în creştere: "Dacă aş fi investitor m-aş uita spre zone ca Cehia, Polonia şi Romania. În cazul României, dacă ne uităm la potenţialul de creştere al pieţei de retail, la perspectiva de creştere economică, dar şi la rata şomajului, vom vedea că are toate şansele să crească mai mult decât Polonia. Dacă aş avea bani, România ar fi una dintre ţările la care m-aş uita cu atenţie".

Reprezentanţii DTZ Echinox au afirmat că piaţa imobiliară din ţara noastră este ignorată de investitori pentru ţări precum Polonia sau Rusia.

Pentru a redresa această situaţie, Cris­tian Ustinescu, directorul departamentului de investiţii în cadrul DTZ este de părere că producţia reprezintă un motor de atracţie şi de creştere: "Fără producţie, România nu o să aibă şansa de a-şi creşte Produsul Intern Brut. Rezidenţialul ar trebui să reprezinte o surpriză. Stocul actual care nu se vinde e greu de acomodat în piaţă, motiv pentru care ar fi nevoie de proiecte de locuinţe accesibile". 

DTZ Echinox asigură o gamă completă de servicii pentru investitori, ocupanţi şi proprietari, pe toate sectoarele pieţei imobiliare. DTZ Echinox are în prezent 60 angajaţi şi o serie de colaboratori în oraşele din provincie.

În ultimii zece ani, compania a realizat investiţii majore în proiecte imobiliare şi a intermediat tranzacţii importante pe piaţa din ţara noastră.

În 2002, DTZ Echinox a intermediat tranzacţia clădirii de birouri Europe House din Piaţa Victoriei - în valoare de 20 de milioane de euro, cât şi clădirile de birouri Sema Parc I si II - 90 de milioane de euro, cumpărate de Europolis în 2006.

În 2006, DTZ Echinox s-a implicat în închirierea a 12.500 de metri pătraţi de către Hewlett Packard (HP). De asemenea, în perioada 2005-2012, compania de consultanta a evaluat: portofoliile CEC, BCR, NEPI, Ţiriac, Avrig, Impact, ARGO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb