ÎN 2021 Kaufland a investit 41 milioane lei în proiecte şi acţiuni de responsabilitate socială

G.D.
Companii / 15 decembrie 2022

Kaufland a investit 41 milioane lei în proiecte şi acţiuni de responsabilitate socială

Kaufland România a fost desemnată "Cea mai transparentă şi performantă companie în direcţia sustenabilităţii", ca urmare a demersului de a-şi comunica impactul economic, social şi de mediu, dar şi a performanţei înregistrate în direcţia sustenabilităţii, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, organizat anual, ranking-ul Romania CST Index are la bază o analiză independentă complexă care evaluează pe baza a 78 de indicatori de sustenabilitate, grupaţi în 10 categorii, gradul de transparenţă şi performanţa activităţii companiei în atingerea ţintelor şi obiectivelor de sustenabilitate.

Astfel, pentru al cincilea an la rând, Kaufland România a obţinut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din ţară, cu 97 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenţia de consultanţă The Azores şi prezentate în cadrul ediţiei Romania CST Index de anul acesta. Kaufland România a fost recompensată cu distincţia Gold Level, la finalul conferinţei "Best Practices in Corporate Sustainability", ediţia a 7-a, care a avut loc miercuri, 14 decembrie 2022.

Titlul a fost acordat pe baza evaluării mai multor categorii, şi anume: guvernanţa corporativă, diversitatea, impactul economic, schimbările climatice, mediul înconjurător, drepturile omului şi politica anti-corupţie, angajaţi, marketing, investiţii în comunitate şi lanţul de aprovizionare.

Premiul Gold Level reprezintă o recunoaştere a eforturilor Kaufland România de a reuni, într-un raport de sustenabilitate aliniat standardelor internaţionale de raportare Global Reporting Initiative (GRI) - toate informaţiile non-financiare relevante, într-un exerciţiu complet de transparenţă şi asumare a unor obiective de investiţii şi performanţă. În plus, raportul a fost auditat de către o companie specializată, în conformitate cu Standardul ISAE 3000.

"Această distincţie anuală confirmă implicarea Kaufland în societatea românească şi ne motivează, de la an la an, să ne setăm obiective tot mai ambiţioase. Companiile joacă un rol esenţial în generarea schimbării, mai ales prin puterea exemplului. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. De aceea, mă bucur să văd că tot mai mulţi jucători din mediul de afaceri iau atitudine şi se implică activ, în beneficiul comunităţii", a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România şi Republica Moldova.

Evaluarea s-a realizat pe baza celui mai recent Raport de sustenabilitate Kaufland România, care oferă o analiză completă şi transparentă pentru activitatea companiei, din anul financiar 2021, cuprins în perioada martie 2021 - februarie 2022.

Analiza include date despre investiţiile la nivelul portofoliului de produse, dezvoltat cu responsabilitate şi grijă pentru nevoile consumatorilor, a mediului de lucru, precum şi politica de resurse umane a companiei. Totodată, raportul oferă informaţii despre lanţul de aprovizionare a magazinelor Kaufland, iniţiativele de reducere a impactului asupra mediului şi, nu în ultimul rând, despre proiectele cu impact în comunitate, unde compania a investit cel mai mare buget de până acum, subliniază sursa citată.

Abordarea sustenabilă Kaufland se reflectă asupra întregului lanţ valoric, compania împărtăşind progresele din Raportul de Sustenabilitate 2021 în mai multe domenii cheie, precum:

Angajaţi

Kaufland România investeşte în echipele sale, obţinând titlul de Top Employer pentru al şaptelea an consecutiv în România, respectiv al treilea an în Europa;

La finalul anului financiar 2021, a avut un total de peste 15.700 de angajaţi, dintre care 72,7% sunt femei şi 27,3% sunt bărbaţi;

Femeile ocupă 41,2% din totalul poziţiilor de management (Executive şi Top Management).

Numărul total al angajaţilor cu dizabilităţi a fost de 533, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 19% în ultimul an;

Valoarea financiară totală a beneficiilor oferite angajaţilor în perioada de raportare a fost de peste 94 milioane de lei.

Furnizori

Peste 81% din cheltuielile cu furnizorii au fost direcţionate către furnizori români, depăşind valoarea de 2,1 miliarde de euro.

În 2021, Kaufland România a colaborat cu peste 2.500 de furnizori locali de produse şi servicii.

Produse

Din totalul de peste 23.900 de produse alimentare disponibile în portofoliul Kaufland România, circa 19.800 articole sunt de origine naţională;

Kaufland oferă o gamă variată de produse marcă proprie, cu un raport preţ-calitate avantajos, dintre care peste 2.500 sunt produse alimentare;

Din totalul de peste 1.700 de produse care deţin o certificare de sustenabilitate, peste 1000 sunt produse marcă proprie;

Kaufland susţine un stil de viaţă sănătos, potrivit oricărei diete şi stil de viaţă, oferind un portofoliu variat de produse vegane, vegetariene, fără lactoză sau fără zahăr adăugat.

Comunitate

Bugetul total al investiţiilor cu impact la nivel comunitar, prin donaţii şi sponsorizări, a depăşit 40,9 milioane de lei;

A încheiat parteneriate cu peste 80 de ONG-uri din ţară;

A susţinut şi implementat 117 de proiecte sociale, de educaţie, mediu, cultură, sport şi sănătate.

A demarat 2 programe de finanţare, prin care oferă granturi nerambursabile organizaţiilor neguvernamentale din România - StartONG şi În stare de bine.

Numărul total al beneficiarilor direcţi şi indirecţi a depăşit totalul de 1,2 milioane de oameni.

Mediu - materiale şi ambalaje

Toate magazinele Kaufland România dispun de aparate de colectare a deşeurilor, instalate în parcări, prin care au fost colectate peste 10,8 milioane de ambalaje reciclabile;

Bugetul total al investiţiilor pentru extinderea şi întreţinerea reţelei de aparate de reciclare a depăşit 25 milioane de lei;

Peste 150.000 lei au fost investiţi în sistemele de colectare "Broscuţa", amplasate în toate magazinele reţelei naţionale. Clienţii au colectat peste 247.000 de recipiente de produse de curăţenie şi igienă cu ajutorul acestora, în perioada menţionată;

Compania a reciclat peste 68% din deşeurile generate din propriile operaţiuni, adică peste 37.500 tone.

Compania a dezvoltat propria strategie integrată de reducere a plasticului utilizat pentru produsele marcă proprie - REset plastic.

Mediu - Energie şi emisii

Consumul de energie electrică din surse regenerabile (MWh) pentru magazinele Kaufland a depăşit 96%;

Investiţiile în staţiile de încărcare pentru maşinile electrice au depăşit suma de 4,8 milioane lei;

Compania a investit 1,5 milioane euro pentru dotarea magazinelor cu 3.700 panouri fotovoltaice.

Acestea sunt doar o parte din rezultatele de sustenabilitate atinse de companie, mai multe detalii fiind oferite în cadrul raportului publicat pe www.kaufland.ro.

Mai mult, Kaufland România şi-a asumat să ia măsuri şi să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătăţirea sănătăţii şi a educaţiei, creşterea sustenabilităţii urbane şi până la susţinerea principiilor de guvernanţă recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupţie, protecţia mediului şi practici de lucru sustenabile.

Totodată, compania şi-a asumat noi ţinte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Iniţiativa Science Based Targets, ţinte care sunt în concordanţă cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creşterea temperaturii globale la 1,5°C, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb