ÎN AŞTEPTAREA REZULTATULUI ALEGERILOR, Acţiunile companiilor italiene au crescut uşor

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 aprilie 2006

Romano Prodi - învingător?

Cursul acţiunilor tranzacţionate la Bursa de Valori din Milano a crescut uşor în prima parte a zilei de ieri, în aşteptarea primelor sondaje efectuate la ieşirea de la urne (exit-poll-uri) privind alegerile generale din Italia. La ora locală 13:03, indicele Mibtel cîştigase 0,27%, ajungînd la 29.559 puncte, iar S&P/Mib urcase cu 0,34%, la 38.117 puncte. Volumul de tranzacţionare a fost de 2,11 miliarde de euro, aproape neschimbat faţă de sfîrşitul săptămînii trecute. La Bursa din Milano au crescut acţiunile companiilor petroliere, pe fondul ascensiunii cotaţiilor ţiţeiului. Titlurile "Eni" au cîştigat, spre exemplu, 1,05%.

Dealerii aşteptau ca alegerile să fie cîştigate de coaliţia de centru-stînga, condusă de Romano Prodi, anticipînd că, în situaţia în care rezultatul nu va fi clar, piaţa ar putea reacţiona în mod negativ.

Italienii şi-au exprimat votul pentru alegerile generale vreme de două zile, în perioada 9-10 aprilie, iar potrivit aşteptărilor specialiştilor, rezultatul va fi foarte strîns. Astfel, spun ei, este posibil ca actualul premier Silvio Berlusconi (69 de ani) ori contracandidatul său Romano Prodi (66 de ani, fost lider al Comisiei Europene) să nu obţină sprijinul necesar pentru preluarea puterii. Din cele 47 de milioane de persoane cu drept de vot, 66,5% îşi exprimaseră opţiunea duminică, pînă la ora locală 22.

Primele rezultate ale exit-poll-urilor, au fost publicate la ora locală 15:00. Conform aces-tora, liderul coaliţiei de centru-stînga, Romano Prodi, pare să-l învingă pe Silvio Berlusconi. Un sondaj realizat, la ieşirea de la urne, de institutul de cercetare "Nexus", arăta că alianţa lui Prodi va cîştiga între 50 şi 54% din voturi atît în camera inferioară, cît şi în cea superioară a Parlamentului. Potrivit cifrelor "Nexus", blocul de centru-dreapta al lui Berlusconi va obţine între 45 şi 49% din voturi. Un alt sondaj, realizat de Piepoli, indica faptul că Prodi se bucură de 52% din voturi, în camera inferioară.

"Putem fi siguri că, indiferent cine va învinge, va avea o majoritate inferioară celei obţinute de guvernul precedent", a precizat Massimo Bordignon, profesor de economie la Universitatea Catolică din Milano. În aces-te condiţii, Berlusconi ori Prodi vor depinde de partidele mai mici în luarea deciziilor. "Anticipez trei ani de calm, dacă va cîştiga Prodi", a spus Maurizio Pessato, director executiv al companiei de sondare a opiniei publice SWG Srl din Trieste.

Economia Italiei, a patra din Europa, a stagnat în doi din cei cinci ani de mandat al lui Berlus-coni. Datoriile ţării se situează pe locul al treilea la nivel mondial, după cele ale Japoniei şi SUA. În campania electorală, Berlusconi a promis să elimine taxele pe imobile, pentru primele case achiziţionate, şi să majoreze pensia minimă la 800 de euro (982 de dolari) pe lună. Prodi a anunţat că va reduce cu 10 miliarde de euro costurile cu forţa de muncă, în primul an de mandat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb