Grupul energetic austriac OMV AG şi compania de utilităţi Verbund au anunţat, astăzi, că vor construi împreună o centrală de energie solară, care va furniza electricitate pentru 5.500 de gospodării, transmite Reuters.
Aceasta va fi cea mai mare centrală fotovoltaică din Austria şi va produce anual aproximativ 18 gigawaţi oră (GWh).
Unitatea va fi operaţională începând cu trimestrul patru din 2020 şi vor fi realizate economii anuale de aproximativ 12.000 de tone de CO2 pe an, au anunţat într-un comunicat cele două companii.
OMV şi Verbund intenţionează să investească fiecare 5 - 6 milioane de euro (5,66 - 6,80 milioane de dolari) în centrala fotovoltaică, a anunţat directorul general al Verbund, Wolfgang Anzengruber.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.