ÎN CIUDA RESTRUCTURĂRII, Pierderile CFR Călători urcă la 350 milioane lei

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 7 ianuarie 2013

Pierderile CFR Călători urcă la 350 milioane lei

Conducerea CFR Călători estimează, pentru 2012, o cifră de afaceri de circa 1,67 miliarde lei şi o pierdere de aproape 350 milioane lei. Datoriile totale ale companiei la finele anului trecut erau estimate la 900 milioane lei, în timp ce creanţele totale se situau la 155 milioane lei.

Ştefan Roşeanu, directorul general al CFR Călători, ne-a declarat că societatea a depăşit cu 54 milioane lei pierderile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli (296 milioane lei). Numărul de călători transportaţi de companie în perioada ianuarie - noiembrie 2012 a fost 45,2 milioa-ne, faţă de 49,8 milioane înregistraţi în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Măsuri de eficientizare

CFR Călători a aplicat şi anul trecut un program de restructurare şi eficientizare a companiei. Domnul Roşeanu ne-a precizat: "În 2012, la CFR Călători s-a încercat pe de o parte echilibrarea bugetului prin acordarea compensaţiei pentru trans-portul feroviar public de pasageri la nivelul prevăzut în contractul de servicii publice, iar pe de altă parte reducerea unor costuri care nu sunt neapărat necesare bunei derulări a activităţii companiei. De asemenea, s-au făcut demersuri de atragere a unor venituri suplimentare. Un capitol important este acela al readucerii călătorilor către transportul feroviar. Pentru aceasta, serviciul de transport feroviar de pasageri a fost completat cu alte servicii colaterale".

Printre cele mai importante măsuri de eficientizare se numără combaterea călătoriei fără bilet. În urma aplicării acestei măsuri, au apărut şi primele rezultate, după cum susţine conducerea CFR Călători: în luna noiembrie, de exemplu, a fost înregistrată o creştere a numărului de călători la nivel de reţea la 4,33 milioane, faţă de 4,13 milioane înregistraţi în noiembrie 2011.

Călători în plus a mai adus şi aplicarea programului de reduceri prin Card TrenPlus, prin care discounturile pot ajunge şi la 25%. În vară a fost îmbunătăţită şi oferta de abonamente cu o reducere suplimentară de 10%, care a sporit de şase ori încasările la abonamentul de cinci zile, de patru ori pe cele de la abonamentul pe zece zile şi de 93 de ori pe cele de la abonamentul pe 15 zile.

Diversificarea ofertei de bilete dus-întors, prin lansarea variantei opţional, alături de varianta open, a condus la creşterea cu 28% a numărului de bilete dus-întors vândute în septembrie 2012 faţă de luna septembrie 2011.

Reducerile dedicate pe anumite rute au făcut ca media zilnică a sumelor încasate să aibă un spor de 17,9%, de la valoarea de 1.623,48 lei/zi la 1.914,04 lei/zi. Şi reducerile de week-end pentru Valea Prahovei au adus o creştere de 43% a numărului de călători în perioada în care au fost aplicate. Astfel, conducerea CFR Călători doreşte să ofere aceste reduceri şi în acest an, pentru toate zilele săptămânii.

O altă măsură aplicată a fost ridicarea gradului de confort pentru călători, inclusiv la trenurile Regio, de menţinerea locurilor de muncă pentru angajaţi şi de reducere a cos-sturilor financiare aferente, prin internalizarea în unităţile proprii a activităţilor de recondiţionare a vagoanelor.

Investiţii de 20 milioane lei

În conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli, valoarea investiţiilor pentru anul trecut a fost de 20 milioane lei, din surse proprii, pentru programele de aplicaţii informatice de emitere şi rezervare a biletelor, pentru sistemul financiar contabil şi lucrări pentru modernizări locomotive electrice.

Ca urmare a subcompensării sistematice a obligaţiilor de serviciu public, CFR Călători a contractat, în anii precedenţi, credite de exploatare în limita plafonului aprobat de acţionari, în valoare de 365 milioane lei, pentru a se putea asigura necesarul de lichidităţi aferent desfăşurării activităţii de transport public feroviar de călători, în condiţii de operabilitate şi pentru achitarea datoriilor restante. Aceste credite au fost refinanţate în fiecare an. Ştefan Răşeanu ne-a precizat că, în prezent, valoarea creditelor contractate este de 344 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare poate dl.ministru Fenechiu sa faca lumina la CFR Calatori? Are singe in instalatie sa faca restructurarile necesare?Sa vedem daca schimba toti directorii de regionale, daca ELIMINA toti consilierii(cu salarii de directori) si daca numeste in pozitiile cheie oameni competenti, CUNASCATORI AI SISTEMULUI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb