ÎN CONTEXTUL SCANDALULUI PRIVIND CEFC CHINA ŞI AMÂNAREA PRELUĂRII A 51% DIN "KMG INTERNATIONAL"  Interes american pentru Rompetrol?

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 martie 2018

Interes american pentru Rompetrol?

În iulie 2017, Rompetrol Rafinare a transmis Bursei de Valori Bucureşti că tranzacţia dintre CEFC şi KMG a primit aprobarea autorităţilor române, urmând să se finalizeze în toamnă, dar, acum, kazahii anunţă o nouă amânare

Scandalul din jurul companiei chineze CEFC China Energy Company, privind investigaţia asupra preşedintelui companiei Ye Jianming pentru presupuse infracţiuni economice, aduce în atenţie tranzacţia pentru preluarea unui pachet de 51% din "KMG International", cel mai mare acţionar al Rompetrol Rafinare (RRC).

În contextul în care tranzacţia suferă amânări după amânări, împiedicându-se de probleme, ba în China, ba în România, în contextul dosarului penal Rompetrol 2, de la DIICOT, unele voci din piaţa de energie susţin că există interes pentru rafinăria de la Constanţa din partea altor investitori, chiar din Statele Unite ale Americii, cu care ţara noastră are un parteneriat strategic, şi că nu este exclusă o schimbare de macaz.

KazMunayGas a transmis, ieri, că tranzacţia privind vânzarea unui pachet de control la KMG International nu a fost încă încheiată în mod definitiv din cauza unor obligaţii restante, care sunt programate să fie finalizate până la data de 30 iunie 2018, potrivit Reuters.

"Am înţeles că recentele informaţii din presă referitoare la CEFC nu afectează termenii acordului de vânzare şi achiziţie. Ambele părţi sunt în continuare hotărâte să încheie această tranzacţie în viitorul apropiat", a adăugat KazMunayGas.

Însă, la noi în ţară, comunicările aceluiaşi KMG de până acum sunau cu totul diferit.

Pe 27 iulie 2017, Grupul KMG International (KMGI) anunţa că autorităţile române au aprobat tranzacţia încheiată la finele anului 2016 între acţionarul său unic, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan KazMunayGas (KMG), şi compania chineză China Energy Company Limited (CEFC): "Compania CEFC a primit recent acordul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi confirmarea Consiliului Concurenţei pentru finalizarea tranzacţiei de preluare a pachetului majoritar de acţiuni al KMG International. Aprobările primite din partea autorităţilor abilitate din România reprezintă o etapă importantă în derularea procedurilor tranzacţiei, de aceea, după derularea tuturor demersurilor legale necesare, aceasta poate fi încheiată în această toamnă (n.r. toamna trecută)".

În noiembrie 2017, investitorii chinezi au venit să se întâlnească la Bucureşti cu premierul de atunci Mihai Tudose, cu ministrul Energiei Toma Petcu şi ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa.

Atunci, Guvernul nostru a anunţat că plata datoriei istorice faţă de statul român a KMG International (fosta Rompetrol) este o condiţie pentru prelungirea Memorandumului cu KMG, care prevedea un fond de investiţii de un miliard de dolari şi lansarea la privatizare de către statul român a pachetului de acţiuni de 26% din capitalul social al Rompetrol Rafinare SA Constanţa.

În ciuda acestui comunicat, din proiectul de buget al Ministerului Energiei pentru 2018, se putea deduce că, de fapt, Memorandumul a fost prelungit, până la urmă.

De asemenea, Guvernul anunţase că prelungirea Memorandumului era condiţionată de "soluţionarea cauzei de către justiţie", făcându-se referire la faptul că, în mai 2016, procurorii DIICOT au pus sechestru de 3 miliarde de lei pe bunuri şi acţiuni ale "KazMunayGaz International NV" (fostă The Rompetrol Group NV), "Oilfield Exploration Business Solutions" (fostă "Rompetrol") şi "Rompetrol Rafinare", într-un nou dosar "Rompetrol", disjuns din cauza trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

În aprilie 2016, chinezii de la CEFC şi kazahii de la KazMunaiGaz au anunţat că preţul pentru pachetul de 51% din acţiunile KMG International este de 680 de milioane de dolari.

Ulterior, Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al KazMunaiGaz, a spus că tranzacţia cu chinezii nu ar trebui să fie afectată de ancheta DIICOT.

CITIC negociază preluarea unei participaţii de maximum 49% din subsidiara europeană a "CEFC China Energy"

Deşi KMG susţine că tranzacţia cu CEFC nu este în pericol, presa străină anunţă schimbări atât în conducerea companiei din China, cât şi în acţionariatul CEFC China Energy, subsidiara din Europa a companiei CEFC.

Reuters a informat că preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, va demisiona şi va părăsi acţionariatul. Plecarea lui Ye Jianming vine după apariţia în presă a unor informaţii potrivit cărora preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC a spus doar că aceste informaţii sunt "iresponsabile" şi "nefondate".

De asemenea, un director al CEFC, a declarat, marţi, pentru Reuters, că grupul chinez CITIC negociază preluarea unei participaţii de maximum 49% în subsidiara din Europa a companiei CEFC China Energy.

Un purtător de cuvânt al CEFC a afirmat că nu poate comenta momentan informaţia.

Luni seara, CEFC Europe a dat asigurări că activităţile sale în Cehia vor continua şi un nou acţionar, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, se va alătura companiei.

Site-ul ceh www.tyden.cz a anunţat că noul acţionar ar putea fi grupul de stat CITIC , care va prelua o participaţie de 49% în CEFC Europe.

Oficialii chinezi au informat delegaţia cehă, care s-a deplasat săptămâna trecută la Shanghai, că fondatorul şi preşedintele companiei chineze CEFC, Ye Jianming, este anchetat pentru suspiciuni privind încălcarea legii, a anunţat luni Administraţia Prezidenţială cehă.

De asemenea, delegaţia oficialilor cehi care s-a deplasat săptămâna trecută în China pentru a obţine informaţii cu privire la Ye Jianming a mai fost informată că acesta va părăsi atât postul pe care îl deţine cât şi compania chineză.

Separat, CEFC Europe a informat luni că grupul chinez a renunţat la o cerere anterioară depusă la Banca Naţională a Cehiei în care solicita aprobarea acestei instituţii pentru a-şi putea majora participaţia la grupul ceh de servicii financiare J&T Financial până la 50% de la 9,9% în prezent. CEFC Europe a precizat că această decizie are legătură cu modificările planificate în structura acţionarilor grupului.

CEFC China Energy a investit în mai multe companii din Cehia, precum grupul de servicii financiare J&T Finance Group, producătorul ceh de bere Lobkowicz, în clubul de fotbal Slavia Praga şi în mai multe hoteluri şi proprietăţi imobiliare. La rândul său, Ye Jianming deţine postul de consilier al preşedintelui Cehiei, Milos Zeman.

Săptămâna trecută, doi consilieri ai preşedintelui Cehiei, Milos Zeman, respectiv şeful cancelariei prezidenţiale, Vratislav Mynar, precum şi principalul consilier al preşedintelui ceh, Martin Nejedly, s-au deplasat în China, în încercarea de a obţine informaţii cu privire la preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming.

În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.

Săptămâna trecută, fondul suveran de investiţii din Kazahstan a oferit companiei Royal Dutch Shell şansa de a cumpăra un pachet minoritar important în compania naţională de petrol KazMunayGaz (KMG), ca să facă mai atractivă pentru investitorii străini planificata ofertă publică iniţială, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb