În lipsă de altceva, Mario Draghi a trecut la stimularea psihologică a zonei euro

Oficialii BCE au fost foarte ocupaţi în aceste zile cu citirea stelelor, datul în bobi şi alte metode "ştiinţifice" pentru a ghici aşteptările investitorilor, odată cu apropierea unei noi şedinţe de politică monetară.

Oare ce ar mai putea face Mario Draghi? Rata dobânzii pentru depozitele de la BCE este negativă, programul de relaxare cantitativă a fost extins şi la nivelul obligaţiunilor emise de companii, iar cumpărarea acţiunilor companiilor este prezentată în presa internaţională drept următorul pas către scoaterea Europei din criză.

Dar va reuşi o astfel de măsură, care nu reprezintă decât o naţionalizare, fie ea şi parţială, să schimbe mediul economic şi să conducă, în sfârşit, la "explozia" optimismului, atât la nivelul consumatorilor cât şi la nivelul companiilor?

Nici pe departe, deoarece la nivelul zonei euro s-a "stricat" mecanismul care transforma creşterea creditului în creştere economică. Altfel spus, gradul de îndatorare este prea mare şi nimeni nu este gata să recunoască adevărata dimensiune a creditelor neperformante.

În aceste condiţii, conducerea executivă a BCE a hotărât că "activismul monetar" trebuie să facă o pauză, fiind înlocuit cu "stimularea psihologică" a zonei euro.

La conferinţa de presă care a urmat şedinţei de politică monetară, preşedintele BCE a precizat că "nu am discutat dacă trebuie să discutăm lansarea banilor din elicopter" şi nici nu a fost evaluată opţiunea cumpărării acţiunilor companiilor.

Astfel de măsuri nu sunt necesare, cel puţin deocamdată, deoarece Mario Draghi le-a declarat jurnaliştilor că "politica noastră monetară este eficientă", iar "canalul de transmisiune al politicii monetare nu a funcţionat niciodată mai bine".

Din păcate, preşedintele BCE nu a precizat ce etalon foloseşte pentru măsurarea eficienţei, în condiţiile unei stimulări monetare care a "umflat" bilanţul băncii cu peste un trilion de euro în ultimul an, dar care nu se vede şi la nivelul economiei reale.

Chiar şi la nivelul sistemului bancar, eficienţa se "vede" la fel de greu, iar Draghi a declarat că "deşi dobânzile negative reprezintă o provocare pentru bănci, acestea nu pot fi folosite pentru a justifica toate problemele băncilor".

Dar problemele există şi se amplifică în condiţiile dobânzilor negative, mai ales pe fondul ritmului extrem de scăzut al recunoaşterii creditelor neperformante.

Patrick Artus, economistul şef al băncii de investiţii Natixis, a scris recent că în zona euro a apărut un nou risc bancar, cel al contracţiei determinate de profitabilitatea scăzută.

În condiţiile în care riscul de lichiditate şi cel de faliment a dispărut, după cum arată Artus, pe fondul injecţiilor nelimitate de lichiditate la dobânzi negative ale BCE, profitabilitatea băncilor europene "este aşa de scăzută încât va conduce la reducerea finanţării pentru economie". Principalele obstacole în acest sens sunt deficitul de capital şi dificultăţile întâmpinate la găsirea surselor pentru majorarea capitalului.

Băncile europene au ajuns astfel să fie comparate cu cele japoneze de către analiştii de la JP Morgan, care scriu că "inundarea sistemului cu bani ieftini şi-a dovedit ineficienţa şi în Europa la fel ca în Japonia", conform unui articol din Financial Times, iar "divergenţa faţă de băncile americane este acum permanentă".

În ambele cazuri, banii ieftini nu au condus şi la creşterea portofoliilor de credite, fenomenul fiind justificat nu doar de cererea scăzută pentru credite, dar şi de capitalizarea deficitară a băncilor. În aceste condiţii, crearea banilor din nimic prin acordarea de credite nu mai funcţionează.

Ignorând pur şi simplu realitatea, conducătorii Băncii Japoniei sunt gata să "scufunde" şi mai mult dobânzile negative. "Se spune adesea că există o limită pentru relaxarea politicii monetare, dar eu nu împărtăşesc o astfel de opinie", a declarat recent Haruhiko Kuroda, guvernatorul Băncii Japoniei, după cum scrie Financial Times.

Dobânzile negative mai pot fi scăzute, iar banca centrală poate cumpăra şi mai multe obligaţiuni guvernamentale, dar şi alte active financiare, cum sunt obligaţiunile corporaţiilor, acţiuni sau fonduri imobiliare, consideră Kuroda.

Oare această opinie este dominantă şi în cadrul Băncii Centrale Europene? Probabil că da, însă au apărut semnalele unei "dizidenţe" chiar la nivelul conducerii executive.

Într-o discuţie cu tema "Viitorul monedei euro", din cadrul Forumului Ambrosetti, Yves Mersch, membru al conducerii executive a BCE, a venit cu o serie de declaraţii surprinzătoare.

"Încrederea în monedă poate fi subminată şi de măsurile extreme ale căror consecinţe secundare sunt inacceptabile", a precizat Mersch, în opinia căruia "nu putem să ne îndeplinim mandatul cu ajutorul ecuaţiilor matematice, ci avem nevoie de instrumente care să menţină încrederea în monedă".

În plus, Yves Mersch a mai declarat că "măsurile extreme sau încălcarea limitelor juridice ale mandatului nostru nu se află printre aceste instrumente", iar "o bancă centrală independentă trebuie să fie capabilă să-şi explice acţiunile şi să ia în considerare aspectele politice ale deciziilor economice".

Toate principiile expuse de Mersch au fost încălcate sistematic de instituţia monetară a zonei euro, iar trecerea la cumpărarea directă a acţiunilor s-ar încadra foarte bine în peisaj.

Dar dacă nici "naţionalizarea" companiilor nu va funcţiona, după cum pare să indice o analiză recentă de la Citigroup? În raportul băncii americane, ale cărui concluzii au fost preluate de Bloomberg, se arată că "extinderea programelor de relaxare cantitativă nu va avea efectele dorite", deoarece "randamentul capitalului companiilor nu mai depăşeşte costul acestuia". Conform datelor de la Citi, costul capitalului pentru companiile din SUA a atins maximul ultimilor 50 de ani.

Din păcate pentru băncile centrale, capitalul companiilor are şi o dimensiune reală, care, spre deosebire de cea financiară, este un "pic" mai complicată decât simpla valoare exprimată în unităţi monetare.

În plus, capitalul real nu poate fi tipărit, iar decizia cu privire la investiţii trebuie să ţină seama de apetitul consumatorilor, care a fost "tăiat" de băncile centrale în ultimii ani tocmai prin programele de relaxare cantitativă şi dobânzile zero sau negative. Atunci de unde să vină "consumatorul mediu", care ar trebui să fie "principalul actor al redresării", după cum a mai precizat preşedintele BCE în cadrul conferinţei de presă?

Deocamdată, nimeni şi nimic nu pare să-l oprească pe Mario Draghi din "cursa" pentru salvarea monedei unice, însă o ironie de proporţii istorice aşteaptă după colţ.

"A fost necesar să distrugem oraşul pentru a-l salva", a declarat un ofiţer american, după bombardamentul masiv asupra localităţii Ben Tre în timpul războiului din Vietnam, pentru un corespondent al agenţiei Associated Press.

Odată cu lansarea inevitabilă şi a programului de achiziţie a acţiunilor companiilor europene, preşedintele BCE va justifica, probabil, la fel deciziile iresponsabile de politică monetară în memoriile sale: "a fost nevoie să distrugem moneda unică, o construcţie oricum politică, pentru a salva Europa unită, dar nu am reuşit, pentru că stelele ne-au fost potrivnice".