ÎN OPINIA ANALIŞTILOR Acţiunile europene - la nivel record în 2016

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 decembrie 2015

Acţiunile europene - la nivel record în 2016

Indicele pan-european Stoxx Europe 600, al celor mai mari companii europene, va creşte în medie cu 16% în 2016 şi va depăşi nivelul record atins în luna aprilie, susţinut de măsurile de stimulare puse în practică de Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg, relatează Mediafax.

"Commerzbank", banca germană care a realizat în ultimii doi ani unele dintre cele mai corecte estimări, anticipează pentru anul viitor un avans de 18% al acţiunilor celor mai mari companii europene.

"Este o creştere susţinută de lichidităţi. Privind în urmă, suplimentarea lichidităţilor a avut un efect pozitiv asupra pieţelor de capital, iar anul viitor BCE ar putea opta pentru extinderea termenilor în care furnizează lichidităţi", a declarat Peter Dixon, analist la "Commerzbank" Londra.

Analiştii au un punct de vedere comun în această privinţă. Chiar şi cei mai conservatori analişti, de la "JPMorgan Chase & Co.", se aştepată la o creştere de 10% a indicelui Stoxx 600, anul viitor.

Estimările analiştilor "Citigroup" sunt cele mai optimiste, ei anticipând un avans de 23% al indicelui pan-european.

Acţiunile europene au urcat cu până la 21% în 2015, înainte ca temerile legate de creşterea economiei mondiale şi măsurile de stimulare sub aşteptări ale BCE să limiteze avansul la doar 4,2%, până la închiderea tranzacţiilor de marţi.

"Commerzbank" a anticipat pentru acest an o creştere a indicelui Stoxx 600 de numai 3,6%, aproape de ritmul real, dar majoritatea analiştilor au fost prea optimişti, prognozând un avans de 8,7%.

La începutul lui 2015, cele mai mari creşteri ale acţiunilor au fost înregistrate de exportatori, pe fondul deprecierii euro, dar au pierdut din avans în trimestrul al doilea, ca urmare a stabilizării cursului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb