ÎN PREAJMA ALEGERILOR, PE "YOUTUBE" Sarcasm la adresa conducerii Bursei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 februarie 2010

Sarcasm la adresa conducerii Bursei

Un atac sarcastic la adresa conducerii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost lansat pe YouTube, în preajma alegerilor pentru preşedinţia Bursei şi pentru Consiliul de administraţie, programate să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni.

Unei secvenţe din filmul "Prăbuşirea" ("Der Untergang" - producţie germano-austriacă, 2004, regizor Oliver Hirschbiegel) i-a fost falsificată subtitrarea. Dialogurile originale ilustrau comportamentul isteric al lui Adolf Hitler, în ultimele zile ale Berlinului din aprilie 1945, când se retrăsese în buncăr.

Acestea au fost înlocuite, ca şi când Hitler ar fi fost furios pentru nereuşitele Bursei de Valori Bucureşti.

Nu cunoaştem autorul acestui atac, dar remarcăm că este pentru prima oară când se foloseşte un astfel de procedeu în ocazia alegerilor la BVB.

Relatăm, în continuare, subtitrarea falsificată a secvenţei de pe YouTube (filmul poate fi vizualizat la sfârşitul articolului).

General: În sfârşit a ieşit şi decizia de la Comisia Naţională. Avem aşadar toată structura în jurul Berlinului. Am făcut şi legăturile cu informatorii, totul e funcţional 100%. Avem totul aici. Bursa. Comisie. Depozitar.

Hitler: Da. Acum că şi Bursa de la Bucureşti e a noastră, totul e în regulă.

General: Mein Fuhrer...ştiţi...

General: Ştiţi că a fost un eşec total proiectul cu Bursa din România. Orice efort a fost în zadar.

Hitler: Să rămână în cameră cine s-a ocupat de acest proiect. Restul afară. Sunteţi incompetenţi! Nu credeam că puteţi fi atât de incompetenţi. De ce nu mi-aţi spus până acum că avem probleme acolo? Era atât de simplu. Am fi făcut cea mai mare bursă din Europa de Vest şi de Est. Nimeni nu ne mai încurca, făceam tot ce doream noi cu toţi banii Europei. Verificam şi manipulam tot ce mişcă.

General: Mein Fuhrer, bursa românească nu merită atenţie.

Hitler: Ba merită. Luam banii cuponarilor.

General: Mein Fuhrer, nici cuponari nu mai sunt acolo.

Hitler: Eşti idiot! Nu ai pic de viziune.

Hitler: E doar o piesă din operaţiunea noastră. Crezi că nu ştiu că sunt cea mai proastă bursă din regiune? Nu au făcut nimic de 15 ani acolo. Nu au conturi globale nici acum, nu au nici short-selling. Au volume de tranzacţionare zilnice cât spargem noi seara pe curve şi şampanie. În scurt timp şi Bursa din Bulgaria o să îi întreacă, ăia parcă mai mişcă ceva de câţiva ani încoace. Sunt cei mai proşti, ştiu asta, de asta trebuia să fie cel mai simplu. Era o banalitate. Am urmărit consiliul ăla de administraţie. Eu l-am pus pe Farmache. Să doarmă pe el şi să nu facă nimic. Şi se descurcă de minune. Nu a făcut nimic. Absolut nimic. Datorită lui şi a celor de lângă el, bursa asta e o epavă şi o puteam lua pe gratis. Toţi sunt praf, nu îi interesează nimic, nu fac nimic, nu sunt în stare. Şi în comisia lor e la fel, acelaşi dezinteres. Au ajuns acum câteva zile acţiunile la 25 de lei. Şi noi nu am luat cu toate că v-am spus.

Femeie din buncăr: Nu plânge Ana, o să dea Sima faliment şi o să luăm şi noi ceva ieftin.

Hitler: Puteam să o facem cea mai imporantă bursă din zonă. Ăsta era...visul tuturor brokerilor. Al tuturor. Vom apela la un trick. Scăpăm de incompetenţii ăia la următoarele alegeri. Alegem alţii în funcţie de aptitudini şi experienţă. Luăm oameni dornici să muncească.

Este ultima şansă pentru bursa românească.

< link >http://www.youtube.com/watch?v=_0M6hO6AaO8< link2 >Vezi filmuleţul aici!< link3 >

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Mult prea moale sarcasmul fata de situatia reala existenta la BVB. Asteptam noi episoade, motive cu siguranta vor mai exista.

    da' cu sima ce au?

    Domnul Sima nu merita implicat in jocuri teatrale de genul acesta. Inteleg sarcasmul si ironia la adresa organismelor de conducere a pietei de capital, dar oamenii de valoare ar trebui apreciati si protejati.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb