Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluţiilor de aluminiu pentru sectorul de construcţii, a raportat în prima jumătate a acestui an un avans cu 7% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada similară a anului trecut, business-ul companiei ajungând la 3 milioane de euro în primele şase luni din 2016, comparativ cu 2,7 milioane de euro, în anul precedent, se arată într-un comunicat de presă.
Raportat la consolidarea business-ului, luând în considerare creşterea substanţială de anul trecut, compania preconizează afaceri în ascensiune la 8 milioane de euro în acest an. Anul acesta aduce, de asemenea, şi o creştere a pieţei construcţiilor cu aproximativ 10 procente. Acest avans se datorează atât numărului mare de clădiri de birouri ce se construiesc în special în Bucureşti, cât şi majorării segmentului rezidenţial.
"Această creştere nu va fi susţinută doar de proiectele interne. Estimăm că până la finele anului business-ul Reynaers România va fi susţinut şi de creşterea comenzilor pentru export", a declarat Daniel Popa, manager Reynaers România.
În ceea ce priveşte prezenţa pe piaţa locală, potrivit lui Daniel Popa, 60% din vânzări sunt reprezentate de profilele destinate faţadelor cortină. Pe plan secund se află, cu 30% din vânzări, reperele pentru uşi şi ferestre, restul fiind atribuit reperelor pentru uşi glisante.