ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI ALE ANULUI ÎN CURS Număr record de proceduri de transplant la Fundeni

Reporter: În primul rând, vă rog să-mi spuneţi cum vedeţi sistemul sanitar în acest moment?

Carmen Orban: Dacă până acum cu toţii spuneam că este un sis­tem cu multe vicii, dar care are şi părţi bune, acum sunt într-un moment de reevaluare şi nu ştiu să spun în ce stadiu ne aflăm. Problema acută a sistemului a fost întotdeauna subfinanţarea şi, din păcate, banii lipsesc în continuare. Suntem într-un proces complex de reorganizare a sistemului de sănătate şi, până la finalizarea procesului, nu-mi dau seama de perspectivă. Este pentru prima dată în viaţă când simt că nu am o viziune de ansamblu. Ceea ce pot spune cu certitudine este că mie îmi este din ce în ce mai greu.

Reporter: În ce măsură se simte implicarea autorităţilor în acest domeniu?

Carmen Orban: Constat că autorităţile se implică. Cel puţin la nivel declarativ, problema sănătăţii a fost întotdeauna o prioritate.

Este greu să conduci sănătatea şi să găseşti soluţia ideală, dar cred că pornind de la nişte premise de bun simţ şi de la dorinţa de a face bine, într-un final se va găsi şi cheia succesului în salvarea acestui sis­tem.

Reporter: În contextul în care sistemul este subfinanţat, majoritatea spitalelor nu dispun de medicamente suficiente, personalul medical este din ce în ce mai redus, cum evoluează lucrurile la Fundeni?

Carmen Orban: La Fundeni, lucrurile au funcţionat. Cu bani puţini, au fost făcute, totuşi, lucruri noi, au fost modernizate secţii clinice, s-a investit mult pe diverse domenii, am accesat foarte multe fonduri private, am primit şi ajutorul Ministerului Sănătăţii, care a fost din ce în ce mai mic, ce-i drept, dar toate acestea au contat şi lucrurile au funcţionat. Mai mult, activitatea medicală parcă a înflorit.

Atâta vreme cât în urmă cu câţiva ani numărul anual al procedurilor de transplant era foarte mic, iar acum am ajuns să realizăm acelaşi număr de proceduri într-o lună sau două, cred că acest lucru este o dovadă că lucrurile evoluează în bine.

Reporter: Câte proceduri de transplant au fost făcute în acest an, la Fundeni?

Carmen Orban: Suntem fără bani, au trecut câteva luni din acest an şi nu avem finanţare. Cu toate acestea, în primele două luni au fost făcute 15 proceduri de transplant hepatic, 10 de transplant renal şi 30-31 de trans­plant medular. Este un număr record de proceduri.

Reporter: Din ce bani susţineţi costurile necesare acestor proceduri?

Carmen Orban: Exis­tă un program de trans­plant, pe toate procedurile, defalcat pe transplant hepatic, transplant renal şi transplant medular, finanţat de Ministerul Sănătăţii, care, însă, nu a fost demarat. În consecinţă, nu am primit nicio finanţare prin acest program. Cu toa­te acestea, noi a trebuit să tratăm pacienţi cu această patologie. Am angajat cheltuieli şi sperăm să recuperăm banii în momentul în care programul va fi funcţional. Este o soluţie pe care mi-am permis s-o fac având conştiinţa împăcată că n-am făcut decât să salvez vieţi. Nu este uşor, este foarte greu să faci artificii financiare, dar dacă o fac pentru a salva vieţi, nu mă gândesc de două ori. Eu sunt anestezist de formaţie, iar un anestezist trebuie să fie tot timpul în gardă, să facă tot ce poate pentru salvarea unei vieţi. Acest principiu îl aplic şi în managementul Institutului, este un principiu de la care nu abdic şi, atâta vreme cât conduc acest spital, voi face tot ce-mi va sta în putinţă ca un număr cât mai mare de pacienţi să fie salvaţi.

Reporter: Există şi pacienţi care-şi plătesc singuri procedura de transplant?

Carmen Orban: Costă foarte mult o astfel de procedură, dar avem şi pacienţi care ar fi dispuşi să-şi plătească întreaga procedură.

Reporter: Ce înseamnă "costă foarte mult"?

Carmen Orban: În jur de 60.000 de euro, doar partea de medicaţie şi materiale sanitare.

Reporter: Aţi atras şi fonduri europene pentru investiţiile realizate la Fundeni?

Carmen Orban: Este o perioadă grea, care a început să-mi dea multe teme de gândire. Căutăm soluţii alternative şi, printre acestea, se află şi atragerea de fonduri europene. Avem multe proiecte cu bani europeni. Am accesat toate programele posibile şi în continuare intenţionăm să atragem astfel de fonduri.

Reporter: Aţi afirmat că aţi atras şi fonduri private. Puteţi să ne oferiţi mai multe detalii în acest sens?

Carmen Orban: Un exemplu în acest sens este staţia de oxigen de la Fundeni, care, fiind prima staţie de acest gen din România, anul trecut ar fi împlinit 32 de ani. Eram într-un pericol iminent dacă rămâneam cu această staţie de oxigen. Întrucât nu am găsit soluţii de la buget, firme private au înţeles necesitatea schimbării acelei staţii şi au suportat întrea­ga finanţare. Aşadar, toată staţia de oxigen, care este ultramodernă, este realizată din fonduri private. A cos­tat câteva sute de mii de euro. De asemenea, numărul camerelor sterile pe transplant medular la adulţi şi la copii a fost crescut din banii unor asociaţii private. Locul de joacă pentru copii a fost făcut de către o asociaţie, toate florile din Institut sunt primite de la Angela Similea.

Reporter: Am observat că holurile Institutului sunt decorate cu o mulţime de plante, în special de dimensiuni mari...

Carmen Orban: Am încercat şi mă străduiesc în continuare să fac ca acest spital să fie din ce în ce mai primitor, calitatea actului medical să nu scadă, dimpotrivă, să crească şi să ridic condiţiile hoteliere. Orice mic amănunt contează. Holurile din Institut sunt albe, pentru ca totul să fie curat şi transparent. Cu toate aces­tea, de câteva săptămâni încerc să găsesc soluţii ca ele să nu mai fie atât de reci. M-am gândit să organizez expoziţii de pictură. Vreau să port tratative cu şcoli, cu pictori tineri şi să organizăm astfel de expoziţii pe aceste holuri care sunt destul de mari.

Reporter: Sunt şi zile în care nu este loc în spital pentru toţi pacienţii?

Carmen Orban: Există foarte multe momente în care paturile sunt insuficiente. Ne-am păstrat un obicei ca urgenţa să fie o prioritate şi să găsim alternative să primim pacienţii în stare gravă şi care nu pot fi trimişi în alte spitale, indiferent dacă nu dispunem de paturi. Una din priorităţile mele este să extindem secţiile de terapie intensivă, care sunt supraaglomerate.

Reporter: Înţeleg că numărul bolnavilor de cancer a crescut simţitor în ultima vreme...

Carmen Orban: Aşa este, a crescut numărul pacienţilor cu patologie extrem de gravă. Numărul pacienţilor noştri este din ce în ce mai mare şi patologiile sunt din ce în ce mai grave.

Reporter: Care sunt motivele care stau la baza aces­tei realităţi?

Carmen Orban: Contea­ză mult condiţiile de viaţă. Cu toţii suntem într-o continuă alergătură, nu mai dăm atenţie la ce mâncăm etc.

Reporter: Dar şi tratamentul pentru această patologie a evoluat...

Carmen Orban: Întotdeauna avem tehnologii noi şi metode terapeutice noi, pe care le aplicăm imediat ce apar. Institutul nostru are o permanentă preocupare să rămână în top şi, pentru acest lucru, trebuie să accesăm tot ceea ce este nou şi modern. Nu dorim să stăm pe loc. Scenariul meu negativ privind conducerea Institutului este să rămân pe loc. Scenariul pozitiv este să ne dezvoltăm şi să fim într-o permanentă modernizare.

Reporter: Cum arată, în viziunea dumneavoastră, un management performant în cadrul unui spital?

Carmen Orban: Pentru mine, un management performant ar fi în momentul în care aş reuşi ca toţi pacienţii care s-ar adresa Institutului nostru să fie trataţi la noi, cu materialele şi medicamentele prezente în această unitate şi toate serviciile medicale prestate către pacienţii noştri să fie decontate de casele de asigurări. Viziunea mea de ansamblu a fost întotdeauna una mai practică - am spus că, banii fiind puţini, nu trebuie să fie risipiţi, ci direcţionaţi acolo unde efectiv se întorc către pacient. Corect ar fi ca un număr limitat de spitale să fie finanţate foarte bine, astfel încât orice pacient, din orice zonă, să poată ajunge în timp util cu ambulanţa la acele spitale şi să găsească acolo tot ce are nevoie, de la substanţă de contrast, la computer funcţional, la asistente şi medici pregătiţi, la orice material sau medicament necesar pentru desfăşurarea unui act medical corect. De mai mulţi ani susţin că o regionalizare a spitalelor şi o creare a câtorva unităţi spitaliceşti foarte bine finanţate, astfel încât orice pacient din ţară să se simtă în siguranţă acolo, ar fi o prioritate şi o rezolvare a problemelor cu care ne con­fruntăm.

Reporter: La Fundeni vă apropiaţi de acest ideal?

Carmen Orban: Nu pot să spun că ne apropiem de acest ideal la Fundeni, pentru că aici avem trei spitale, cu patologii diferite, iar patologia abordată în Institutul Clinic Fundeni nu cuprinde toată patologia unui spital de urgenţă.

Reporter: Pe zona pe care o acoperă...

Carmen Orban: Pe zona pe care o acoperă suntem aproape de a atinge acest target, dar rămâne în continuare problema finanţării.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre personalul medical de la Fundeni?

Carmen Orban: Personalul medical este într-o continuă mişcare. Am reuşit, totuşi, să păstrăm un echilibru, să avem personal cât de cât aproape de dimensiunile reale. Deşi nu dispunem de personal suficient, pot spune cu mândrie că orice post scos la concurs în acest Institut a fost ocupat şi a avut o adresabilitate foarte mare. Avantajul nostru este că se lucrează în echipă, iar echipele sunt sudate şi cu toţii lucrăm atât cât este nevoie. Au fost situaţii în care au fost făcute trei proceduri de transplant hepatic într-o zi şi una sau două de transplant renal. Dacă aces­te proceduri au fost făcute cu organe de la donatori a fost nevoie de trei echipe care să recolteze organele, de alte trei echipe pentru transplantul hepatic şi una sau două pentru transplantul renal. Acest lucru a însemnat că tot personalul de pe acele secţii a muncit toată ziua şi toată noaptea. Toţi au făcut acest lucru cu plăcere şi cu satisfacţie.

Reporter: Având în vedere modul în care casele de sănătate fac plăţile către spitale, Institutul Fundeni înregistrează datorii?

Carmen Orban: Noi nu avem datorii. Este mare lucru că am reuşit să nu facem datorii, dar este şi destul de greu. Casa de Asigurări are o finanţare limitată şi, în consecinţă, putem trata un număr limitat de pacienţi. Realitatea este cu totul alta, pentru că avem mai mulţi pacienţi care au nevoie de servicii medicale în acest spital. Dacă eu nu primesc un pacient pentru că nu mai am bani de la Casă, înseamnă că îl condamn pe acel pacient la moarte, pentru că există o anumită patologie care nu se tratează decât aici. În acest caz, sunt obligată să-l primesc. Pacienţii în stare gravă sunt cei mai costisitori pacienţi, în condiţiile în care o parte din ei pot fi salvaţi, o parte nu. Acceptând să tratăm şi aceşti pacienţi, şi la noi vor fi persoane care vor fi obligate să-şi cumpere medicamente.

Reporter: Ce sfat le daţi managerilor din spitalele noastre?

Carmen Orban: Nu consider că sunt în măsură să ofer sfaturi colegilor mei. Tot ceea ce pot să spun este că, dacă nu eşti dedicat trup şi suflet spitalului tău şi dacă nu-l consideri parte din tine, nu ai să poţi să reuşeşti.

Reporter: Ce-i sfătuiţi pe oameni să facă pentru a preveni o patologie atât de gravă ca cea tratată la Fun­deni?

Carmen Orban: Să iubească viaţa! Aceasta este deviza Institutului. Odată ce înveţi să apreciezi viaţa, începi să te gândeşti la tine şi să te îngrijeşti, făcând sport, fiind atent la ce mănânci etc. Prevenţia este foarte importantă. Din nefericire, pacienţii noştri vin într-o stare foarte avansată a bolii. Ne bucurăm că deja reuşita noastră este mult mai mare, pacienţii nu mai văd o ultimă soluţie în acest spital, ci o soluţie salvatoare. Recent, s-a desfăşurat un eveniment în spital, cu Asociaţia Transplantaţilor. Am fost fascinată că la acea manifestare a venit o mămică transplantată de şapte ani, cu bebeluşul în braţe. Deci, există viaţă. Dacă vrei, se poate.

Reporter: Mulţumesc!