Aegon România a înregistrat în primul trimestru al anului 2015 o creştere cu 96% a primelor brute subscrise comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, până la nivelul de 14,51 milioane de lei.
Potrivit companiei, rezultatele bune din primul trimestru vin după o perioadă în care compania şi-a menţinut ritmul de creştere al vânzărilor de poliţe noi şi a finalizat integrarea portofoliului Eureko.
"Creşterea volumului de prime brute subscrise în primul trimestru demonstrează incă o dată că strategia noastră de vânzări şi optimizarea modelului de business funcţionează", declară Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România. "Eforturile noastre de a excela în domeniul bancassurance dau roade, lucru evident din rezultatele noastre la nivelul trimestrului trecut. În continuare, vom investi în eficientizarea şi diversificarea canalelor noastre de distribuţie, rămânând totodată dedicaţi misiunii noastre de a-i ajuta pe români să îşi asume responsabilitatea propriului viitor funanciar", adaugă Maioreanu.
La nivel global, Grupul Aegon a înregistrat în primul trimestru al anului 2015 venituri de 2,75 miliarde de euro, mai mari cu 32% faţă de primul trimestru al anului 2014. Veniturile mai mari au fost susţinute de vânzări record de poliţe de viaţă, în valoare de 551 de milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de primul trimestru al anului 2014. În cazul asigurărilor de sănătate şi auto, Grupul a raportat o creştere cu 18% faţă de trimestrul I 2014, până la nivelul de 329 de milioane de euro. Evoluţiile favorabile de pe piaţa asigurărilor şi veniturile în creştere au condus la majorarea volumului activelor deţinute de Grupul Aegon până la nivelul de 638 de miliarde de euro.
Tot în trimestrul I al anului 2015, Grupul Aegon a raportat un profit brut de 469 de milioane de euro şi o creştere semnificativă a volumului de despăgubiri acordate pe piaţa din SUA.
Rezultatele financiare au consolidat capitalul companiei, fapt care a determinat ca rata de solvabilitate să crească până la 216%, iar deţinerile suplimentare de capital să ajungă la 1,4 miliarde de euro.
Cu sediul la Haga, Aegon este o companie internaţională, specializată în asigurări de viaţă, planuri de pensii şi soluţii investiţionale, care activează cu succes în peste 25 de ţări din America, Europa şi Asia. Aegon are peste 28.000 de angajaţi şi peste 47 milioane de clienţi din toată lumea.
Activă în România de peste 5 ani, compania de asigurări de viaţă Aegon derulează de la intrarea în piaţa locală un parteneriat cu Banca Transilvania. De asemenea, Aegon a finalizat recent preluarea portofoliului Eureko, devenind unul dintre cei mai importanţi zece jucători din segmentul asigurărilor de viaţă.