În judeţul Teleorman se vor executa în anul 2004 lucrări de scarificare pe circa 4.800 ha, finanţarea urmînd să fie asigurată din bugetul Ministerului Agri-culturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.
Preocupările pentru "sănătatea pămîntului" au fost neglijate mulţi ani, după 1990, ceea ce a condus la accentuarea fenomenului de degradare a solului, a declarat directorul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Teleorman, doamna Victoria Niculescu, citată de Rompres. De altfel, pe baza solicitărilor mai multor producători agricoli, au fost elaborate studii pedologice şi stabilite perimetre de ameliorare, în anul 2003 fiind efectuate lucrări de scarificare - afînare profundă a solului - pe 1.890 ha, în zone cum ar fi Dideşti, Dobroteşti, Bujoreni, Ploş-ca, Bogdana, Peretu, Măl-dăieni ş.a.
Un factor generator de poluare a unor terenuri îl constituie, în nordul judeţului, activităţile de foraj-extracţie şi de transport a petrolului brut, circa 570 ha fiind efectuate, în perimetrele schelelor Poeni şi Videle, de ta-sări, excavări, amplasarea de sonde etc., dar şi de infestarea cu apă sărată şi ţiţei.