Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat amenzi şi confiscări în valoare de 2,97 milioane lei în perioada 25-27 mai, în cadrul operaţiunii "Ceres", prin care a verificat centrele comerciale, pieţele şi târgurile în care sunt comercializate, în sistem en-gros, fructe şi legume proaspete, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Astfel, în perioada 25-27 mai a acestui an, structurile antifraudă au desfăşurat acţiuni de documentare/informare cu materiale informative pretipărite şi acţiuni de control operativ la contribuabili din domeniile respective, ce au vizat, în principal, verificarea legalităţii desfăşurării activităţii, verificarea provenienţei legale a mărfurilor comercializate şi a modului de fiscalizare a sumelor încasate.
Pe 25 mai, la nivelul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au fost efectuate acţiuni de documentare/informare cu materiale informative pretipărite, fiind vizate exclusiv magazinele şi punctele de comercializare a fructelor şi legumelor în sistem en-detail, precizează Fiscul.
Inspectorii ANAF au confiscat numerar şi bunuri în valoare totală de 162.640 lei, inclusiv 25.772 de kilograme de fructe şi legume, şi au dispus suspendarea activităţii a douăsprezece firme care nu erau dotate cu aparate de marcat electronice fiscale sau nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale, se mai arată în comunicat.
În ceea ce priveşte acţiunile de control, acestea s-au desfăşurat la 466 contribuabili, fiind stabilite sume în valoare totală de 2.971.586 lei (amenzi şi confiscări).
Totodată, a fost interzisă desfăşurarea uneia dintre activităţile de comerţ cu ridicata sau cu amănuntul în cazul a patru contribuabili care desfăşurau simultan, în mod nelegal, aceste activităţi în aceeaşi suprafaţă de vânzare, potrivit sursei citate.