ÎN TRIMESTRUL AL DOILEA, Grupul Hornbach şi-a majorat afacerile cu 4,4%

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 25 octombrie 2018

Hornbach şi-a majorat cifra de afaceri la nivel de concern cu 4,4%, în perioada iunie-august 2018 (T2), ajungând la 1,163 miliarde de euro, după un plus de 2,8% în primul trimes-tru din exerciţiul financiar 2018-2019, arată un comunicat al companiei.

Potrivit acestuia, la nivel de semes-tru, cifra de afaceri a concernului a crescut cu 3,5%, atingând 2,391 miliarde de euro.

Reprezentanţii companiei afirmă: "Rezultatul operaţional (EBIT) ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative a atins astfel în T2 nivelul anului precedent, respectiv 82 milioane de euro. Cumulat pe 6 luni, rezultatul EBIT ajustat al Grupului Hornbach a fost de 161 milioane euro, respectiv cu 7,7% mai puţin decât nivelul record al anului precedent, din cauza rezultatului slab al primului trimestru. Cu toate acestea, în a doua jumătate a exerciţiului financiar, Consiliul de Administraţie a prevăzut o revenire reuşită, lăsând nemodificate prognozele pentru cifra de afaceri şi pentru veniturile estimate pentru întregul an 2018/19".

Directorul financiar Roland Pelka, membru în Consiliul de Administraţie, la conferinţa de presă semestrială din Bornheim, a adăugat: "În mare, putem spune că în primul semestru am avut o evoluţie solidă - în ciuda faptului că în vara extremă a anului 2018 consumatorii s-au gândit mai degrabă la răcoare şi mai puţin la proiecte de construcţii şi de renovări care să îi facă să transpire. În acest context, creşterea cifrei de afaceri cu 3,4%, înregistrată de magazinele noastre de materiale de construcţii şi grădinărit în semestrul al doilea reprezintă o realizare deosebită".

Rezultatul operaţional ajustat al Grupului a crescut cu 0,3%, la

81,9 milioane de euro

Grupul Hornbach a atins, în trimes-trul al II-lea, nivelul rezultatului financiar al anului precedent, astfel că rezultatul operaţional ajustat (EBIT) a crescut cu 0,3%, ajungând la 81,9 milioane euro, precizează compania.

Conform acesteia, profitul per acţiune s-a menţinut la 2,85 euro, iar în subgrupul Hornbach Baumarkt AG rezultatul operaţional EBIT ajustat a crescut cu 2,3 %, la 65,5 milioane de euro. Profitul per acţiune a crescut cu 6,6 %, la 1,45 euro (anul precedent - 1,36 euro).

"Din cauza rezultatelor slabe din primul trimestru, în semestrul întâi 2018/19 veniturile s-au situat în continuare în spatele celor ale anului precedent. În primele şase luni, în primul rând din cauza evoluţiei reţinute a cifrei de afaceri pe fundalul condiţiilor meteorologice nefavorabile, coroborate cu o marjă a profitului mai redusă, rezultatul operaţional (EBIT) ajustat în concernul Hornbach Holding AG & Co. KGaA a scăzut cu 7,7%, până la nivelul de 160,9 milioane de euro (anul precedent - 174,3 milioane de euro). Profitul per acţiune la nivel de holding a fost de 5,54 euro (anul precedent - 6,03 euro). În subgrupul Hornbach Baumarkt AG, EBIT ajustat a scăzut în primul semes-tru cu 7,9%, la 130,4 milioane euro (anul precedent 141,5 milioane euro). Profitul per acţiune s-a redus de la 3,08 euro la 2,86 euro", afirmă reprezentanţii companiei.

Consiliul de Administraţie a confirmat prognozele pentru cifra de afaceri şi venituri pentru anul global 2018/19, astfel, se aşteaptă ca evoluţia slabă din primul trimestru să fie recuperată în semestrul al doilea al anului, au mai spus aceştia.

Roland Pelka crede că "după pauza de peste vară, vom începe să recuperăm. Obiectivul este ambiţios, însă fezabil". Ţinând cont de aceste considerente, se porneşte, în continuare, de la faptul că rezultatul operaţional (EBIT) al concernului ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative ale Grupului Hornbach din întregul an 2018/19 se va situa la un nivel apropiat de cel al anului financiar 2017/18 (165,6 milioane de euro), transmite compania.

Cifra de afaceri netă a Hornbach Baumarkt AG

a crescut cu 4,3% în semestrul întâi

Cel mai mare subgrup operaţional, respectiv Hornbach Baumarkt AG (comerţ cu amănuntul DIY), a cunoscut în semestrul întâi din 2018/19 o creştere de 4,3% a cifrei nete de afaceri, care a ajuns astfel la nivelul de 1.088 milioane euro, mai arată compania.

Comunicatul notează: "În primul semestru, cifra de afaceri a crescut cu 3,5%, ajungând la 2.250 milioane de euro (faţă de 2.173 milioane euro în anul precedent). Cea mai mare creştere, res-pectiv un plus de 6,8%, până la 1.076 milioane euro (faţă de 1.007 milioane euro), a fost înregistrată din nou pe segmentul retail, în regiunea «Restul Europei», care cuprinde activităţile comerciale DIY ale celor opt ţări în afara Germaniei. Cota din străinătate la cifra de afaceri a subgrupului Hornbach Baumarkt AG s-a majorat în primul semestru de la 46,3% la 47,8%. La această dinamică a contribuit şi expansiunea continuă înregistrată în străinătate. În primul semestru au fost deschise două noi magazine de materiale de construcţii şi de grădinărit, în Olanda şi Elveţia. În primele şase luni, magazinele din Germania au înregistrat o creştere de 0,7%, ajungând la nivelul de 1.174 milioane de euro (anul precedent s-au înregistrat 1.166 milioane euro)".

Cifra de afaceri a subgrupului a cres-cut în trimestrul doi cu 3,4%, iar în primele 6 luni cu 2,8% şi, în timp ce cifra de afaceri (fără deschideri/închideri/reorganizări de magazine) din filialele germane s-a majorat faţă de perioada corespondentă a anului trecut cu 1,2% (T2), respectiv cu 0,5% (semestru), ratele de creştere din restul Europei au fost semnificativ mai mari (5,8%, respectiv 5,5%), mai transmite compania.

Conform afirmaţiilor reprezentanţilor Hornbach, subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH, care în prezent operează 28 de magazine de materiale de construcţii în sud-vestul Germaniei şi două magazine în Franţa, în apropierea graniţei cu Germania (Lothringen), a cunoscut o creştere a cifrei de afaceri în primul semestru de 2,8%, până la nivelul de 139,9 milioane de euro (anul precedent 136,1 milioane euro), iar în trimestrul al doilea de 5,3%, până la nivelul de 75,2 milioane euro (anul precedent 71,4 mil. euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb