Enel Green Power a trecut pe o pierdere netă de 97 milioane euro în trimestrul al treilea, după un profit de 102 milioane euro în urmă cu un an, în mare parte în urma revizuirii în scădere a valorii activelor din România, cu 155 milioane euro, potrivit datelor publicate astăzi de compania italiană, citate de Reuters.
Decizia de reevaluare în scădere a valorii activelor din România a fost luată din cauza incertitudinilor legislative şi a condiţiilor din piaţă, se arată în raportul financiar al companiei.
"Anul 2015 este dificil pentru Enel Green Power, care trebuie să suporte contracţiile de preţuri de pe principalele pieţe europene", se arată într-un comunicat al companiei la care grupul Enel deţine o participaţie de 69%.
În primele nouă luni, profitul net al Enel Green Power a scăzut cu 38%, la 245 milioane de euro, de la 395 de milioane de euro în intervalul similar din 2014, rezultatul incluzând reevaluarea în scădere a activelor din România.
Veniturile Enel Green Power au crescut în primele nouă luni cu 7,6 %, la 2,24 miliarde de euro. În trimestrul al treilea, veniturile au scăzut cu 3,7%, la 649 milioane de euro.
La sfârşitul lunii septembrie, Enel Green Power avea datorii de 7,34 miliarde de euro, în creştere de la 6,03 miliarde de euro la sfârşitul lunii decembrie.
Compania şi-a mărit capacitatea cu peste 1.000 de megawaţi în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la o capacitate instalată totală de 10.600 de megawaţi.
Enel Green Power vrea să îşi extindă afacerile pe pieţele emergente unde există resurse mari de energie regenerabilă, reglementări stabile şi creştere economică solidă.
Enel a anunţat luna trecută un plan de a cumpăra acţiunile pe care nu le deţine încă la divizia de energie regenerabilă.
Enel Green Power România (EGPR), subsidiară a Enel Green Power, deţine o capacitate netă instalată, regenerabilă, de 534 de megawaţi. Din aceasta, capacitatea netă instalată din surse eoliene este de 498 de megawaţi, iar 36 de megawaţi din energie solară.