ÎN URMĂTORII PATRU ANI, "Romgaz" va investi circa un miliard de euro în dezvoltarea de noi resurse de gaze

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 noiembrie 2007

"Romgaz" va investi circa un miliard de euro în dezvoltarea de noi resurse de gaze

Producătorul "Romgaz" a pregătit, pentru următorii patru ani, aproape un miliard de euro pentru dezvoltarea de noi resurse de gaze pe teritoriul ţării noastre, în cele opt perimetre luate în concesiune de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. "Am pregătit un buget anual de circa 220 milioane de euro în acest scop, pentru următorii 3-4 ani", a precizat vineri, directorul de dezvoltare al companiei, Gheorghe Radu, într-un seminar organizat de "Focus Energetic". Domnia sa a subliniat că "Romgaz" explorează şi exploatează noile perimetre fie singur fie în parteneriate cu firme străine. În ultima perioadă, noile explorări demarate în anii trecuţi au adus în sistem un surplus important de gaze.

Compania a demarat studiul de fezabilitatea pentru construcţia depozitului de la Roman- Mărgineni. Documentaţia va costa peste două milioane de dolari, fonduri provenite din surse proprii ale companiei. Studiul va fi finalizat la mijlocul anului viitor, când vor fi reluate discuţiile cu "Gazprom" pentru colaborarea în acest proiect. Oficialii "Gazprom" declarau, la începutul lunii iunie, că elementul important al cooperarii ruso-române în domeniul gazelor îl reprezintă construcţia unui depozit subteran pe teritoriul României, care va permite livrarea către consumatori a unei cantităţi suficiente de gaz în perioada de iarnă şi care va fluidiza capacitatea de transport a gazului.

"Romgaz" mai are în curs de finalizare studiul privind mărirea capacităţii de înmagazinare a depozitului de la Sărmăşelu (Bazinul Transilvaniei). Pentru acest depozit, compania intenţionează să dubleze capacitatea actuală de la 700 milioane metri cubi de gaze anual, cât este în prezent.

"În perioada 2002-2007 am crescut capacitatea de înmagazinare de la 1,2 miliarde metri cubi la 2,7 miliarde metri cubi ceea ce a dus la creşterea potenţialului zilnic de extracţie până la 18 milioane de metri cubi", a mai spus directorul de dezvoltare al companiei.

În urmă cu o săptămână, Radu a declarat că "Romgaz" nu întrevede, pentru anul viitor, creşteri majore ale costurilor de producţie şi exploatare, care să influenţeze semnificativ tarifele consumatorilor finali. Cât despre calendarul de aliniere al preţului gazelor naturale din producţia internă la media europeană, hotărârea va fi luată de ANRE (reglementatorul pieţei de energie) şi Guvern în perioada următoare pentru anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb