Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, etajul clădirii fiind inundat de fum. Şaptesprezece pacienţi au fost evacuaţi de angajaţii unităţii medicale şi de pompieri, iar doi pacienţi, un medic şi un infirmier au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Roman cu uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Incendiul s-ar fi produs din cauza fumatului în locuri nepermise, scrie News.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, pompierii au fost anunţaţi, cu puţin înainte de ora 3.00, printr-un apel la 112, despre producerea unui incendiu la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranţei.
Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu patru autospeciale de stingere şi trei ambulanţe SMURD (2 EPA şi 1 TIM) şi voluntari din cadrul SVSU Roman.
Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la primul etaj al clădirii, care are parter şi un etaj. Etajul clădirii era inundat de fum.
Până la sosirea forţelor de intervenţie, au fost evacuaţi şapte pacienţi de către personal unităţii medicale. Pompierii au evacuat încă 10 pacienţi.
"Doi pacienţi şi două cadre medicale (un medic şi un infirmier) au fost transportaţi la CPU Roman de către ambulanţele SMURD. Aceştia au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Şapte pacienţi au fost transportaţi la Spitalul de Psihiatrie "Sf Nicolae" Roman din municipiul Roman, iar alţi opt pacienţi au fost mutaţi în saloanele de la parterul clădirii", a transmis ISU Neamţ.
În urma incendiului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Neamţ.
Potrivit sursei citate, cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.