ÎNCEPÂND DIN 6 IULIE,  Legea ce implementează MiFID II - intră în vigoare

A.I.
Piaţa de Capital / 28 iunie 2018

Legea 126/2018 care transpune în legislaţia din ţara noastră directiva MiFID II (Markets in Financial Instruments Directive II), ce are drept scop reglementarea operaţiunilor cu diferite tipuri de instrumente financiare, va intra în vigoare începând cu 6 iulie, după ce, pe 26 iunie, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Obiectivele principale ale legii sunt îmbunătăţirea protecţiei investitorilor, sporirea transparenţei pieţei prin extinderea cerinţelor pre şi post tranzacţionare, precum şi promovarea competiţiei în tranzacţionare şi în compensare, precizează Autoritatea de Supraveghere Financiară, într un comunicat remis Redacţiei.

Leonardo Badea, preşedintele ASF, a declarat: "Unul dintre obiectivele fundamentale ale Autorităţii de Supraveghere Financiară vizează protecţia consumatorilor/investitorilor, iar noile prevederi legislative oferă o perspectivă nouă în acest sens, benefică celor care investesc pe piaţa de capital".

La rândul său, Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF, a precizat: "Noile prevederi vor avea un impact semnificativ asupra pieţei de capital, prin schimbarea arhitecturii pieţei şi a modului de desfăşurare a tranzacţiilor. Actul normativ întregeşte cadrul legislativ, conturat în ultimii cinci ani, ce guvernează sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare".

Legea introduce elemente de noutate precum: o nouă structură de tranzacţionare - OTF, noi concepte - tranzacţionare algoritmică, tranzacţionare algoritmică de mare frecvenţă. Lista de instrumente financiare se extinde cu o nouă categorie - certificatele de emisie de gaze cu efect de seră şi derivatele pe acestea, informează ASF.

Totodată, vor fi instituite noi entităţi, ca urmare a extinderii obligaţiilor de raportare a tranzacţiilor: mecanismul de publicare aprobat (APA), furnizorul de sisteme centralizate de raportare (CTP), mecanismul de raportare aprobat (ARM). De asemenea, pentru pieţele de instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt introduse prevederi referitoare la raportarea poziţiilor, la reducerea riscului sistemic şi a activităţii speculative, prin limitarea cantitativă a poziţiilor deţinute.

Proiectul de lege care implementează MiFID II în ţara noastră a fost înaintat de ASF către Ministerul Finanţelor Publice încă din luna februarie a anului trecut.

Directiva MiFID II înlocuieşte, din 3 ianuarie 2018, directiva privind pieţele instrumentelor financiare existente, care a fost în vigoare din noiembrie 2007. Normele MiFID II au fost elaborate ca urmare a crizei financiare izbucnite în urmă cu un deceniu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb