Indicele sentimentului economic s-a îmbunătăţit în România în august

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 august 2010

Indicele sentimentului economic s-a îmbunătăţit în România în luna august, datorită mai bunei percepţii din retail, construcţii şi din rândul consumatorilor, în timp ce pesimis-mul din industrie s-a menţinut, iar încrederea din zona serviciilor a scăzut, potrivit unui sondaj realizat lunar de CE, anunţă Mediafax.

Astfel, indicele ESI (economic sentiment indicator) a urcat în Româ-nia la 76,4 în august, de la 75 în iulie, marcând o evoluţie pozitivă pentru a treia lună consecutiv, după o scădere abruptă în mai.

Dintre principalii subindici, percepţia privind economia s-a îmbunătăţit în sectorul construcţiilor, de la -44 la -40, în retail, de la -16 la -13, dar şi în rândul consumatorilor, de la -40 la -38.

Cifrele negative indică o percepţie predominant pesimistă în sectoarele respective.

În industrie, subindicele specific a stagnat în august la -9, iar în servicii a scăzut de la -9 la -10, indicând înrăutăţirea sentimentului economic.

ESI s-a îmbunătăţit şi în UE, de la 102,1 la 102,7, după o creştere puternică, de circa două puncte, în luna iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb