INDUSTRIA DE APĂRARE: MFA Mizil, gata pentru realizarea aruncătoarelor de 120 mm

Ziarul BURSA #Companii / 12 octombrie 2018

MFA Mizil, gata pentru realizarea aruncătoarelor de 120 mm

Industria de apărare se află în plin proces de revigorare odată cu alocarea a 2% din PIB pentru bugetul Ministerului Apărării Naţionale şi cu demararea celor opt programe pentru înzestrarea Armatei Române. Una dintre societăţile din acest domeniu este MFA Mizil, un brand puternic înainte de decembrie 1989, dar care s-a confruntat cu o situaţie fluctuantă după anul 1990, odată cu demararea procesului de privatizare. Activitatea sa principală este fabricarea, modernizarea, repararea şi vânzarea de vehicule militare de luptă. Compania a fost înfiinţată, 27 martie 1951, iar de-a lungul anilor a fabricat şasiuri pentru tancuri, vehicule de luptă pentru vânătorii de munte, tractor mediu de artilerie, vehicule de luptă blindate, arme de calibru auto-propulsat de 120 mm şi 122 mm calibru şi a modernizat tancul T-55.

După anul 1990, MFA Mizil a fost reorganizată şi până în 2001 a funcţionat, ca subunitate, în cadrul Regiei Autonome Arsenalul Armatei, iar din 2001, fabrica a avut statutul de sucursală în cadrul Companiei Naţionale ROMARM. În anul 2002, MFA Mizil a devenit societate independentă cu capital majoritar de stat, iar anul următor a fost privatizată, pachetul de 100% acţiuni fiind cumpărat de Asociaţia Salariaţilor. După privatizare, salariaţii MFA Mizil au intrat într-un conflict deschis cu doi oameni de afaceri, care au încercat să pună mâna pe pachetul majoritar de acţiuni printr-o inginerie juridico-financiară. Situaţia financiară şi economică a fost sinuoasă, până în urmă cu şapte ani când conducerea societăţii a fost preluată de directorul comercial Felix Pîrvulescu.

Pentru a afla ce se mai întâmplă cu MFA Mizil, am realizat un scurt interviu cu Felix Pîrvulescu.

Reporter:Care este situaţia actuală a MFA Mizil?

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil: Fabrica şi-a diversificat activitatea pe patru divizii. Prima divizie este aceea militară, ce reprezintă activitatea iniţială, prioritată a societăţii. A doua este divizia de energie, unde lucrăm cu firme importante precum General Electric, Cameron, etc.. În al treilea rând, avem o divizie automotive,pentru executarea de subansambluri şi piese, iar în acest domeniu colaborăm cu firme cum ar fi Yazaki. Ultima divizie este agricultură, iar aici executăm reparaţii, confecţii metalice şi prelucrări mecanice pentru societăţile de profil din zonă.

Reporter:Care este situaţia financiară a societăţii? Din datele pe care le-am găsit, am văzut că au existat de-a lungul anilor fluctuaţii mari ale cifrei de afaceri. De exemplu, dacă în anul 2004 cifra de afaceri a MFA Mizil a fost de 10 milioane de euro, în 2006 crescuse la 26.6 milioane de euro, după care a scăzut semnificativ timp de câţiva ani.

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:Situaţia financiară actuală este stabilă. Nu avem litigii, nu avem datorii la stat, impozitele şi taxele locale cât şi cele la nivel central sunt achitate la zi. Nu ne-am permite să participăm la nicio licitaţie şi la nicio discuţie cu Ministerul Apărării, dacă nu am îndeplini aceste condiţii. Ultima cifră de afaceri a fost de un milion de euro, la care se adaugă valoarea contractelor majore pe care le derulăm cu Ministerul Apărării Naţionale.

Reporter:Ce proiecte aveţi pentru viitor?

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:Dorim să facem o creştere graduală cu paşi mici, dar siguri. Încercăm să creştem prin investiţii şi să diversificăm gama de produse pe care le oferim clienţilor actuali şi celor pe care dorim să îi atragem, printre aceştia numărându-se şi agenţii economici din zona şantierelor navale din România. De asemenea, încercăm să ne diversificăm activitatea printr-o colaborare cu o firmă de automatizări. Dacă fabrica are producţie, în principal mecanică, vrem să reuşim să intrăm şi pe zona în care să oferim servicii integrate. De exemplu, dacă este un proiect care implică construcţii metalice, mecanizare, dar şi electronică şi automatizare, atunci, în colaborare cu firma de automatizări, reuşim să acaparăm un segment de piaţă mult mai mare.

Contractele cu MApN, baza activităţii MFA Mizil

Reporter:În afara partenerilor privaţi, aţi mai derulat contracte cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN)?

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:Am mai executat contracte pentru Ministerul Apărării Naţionale, contracte de mentenanţă, adică reparaţii pentru produsele livrate anterior de către MFA Mizil, şi aici mă refer la 127 de maşini de luptă care au fost fabricate şi livrate în perioada 2005-2010. Mai avem contracte încheiate cu contractorii principali externi ai MApN, care au subcontractat în România diverse subansamble.

Reporter:Ce contracte derulaţi în acest moment cu MapN?

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:În acest moment avem în derulare cu MApN doar un contract de mentenanţă şi suntem în discuţii de un an pentru demararea unui nou proiect, care se află în Parlament, respectiv aruncătoarele de 120 mm pe şasiu de formă şenilată. Este unul dintre cele opt programe majore aprobate pentru înzestrarea armatei. Ţinând cont că am executat în trecut un număr mai mare de maşini, e adevărat de format ceva mai mic, dacă vom primi acest contract, cu capacităţile pe care le avem şi cu oamenii pe care îi avem - va trebui să mai angajăm şi alţii - ne descurcăm.

Reporter:Câţi angajaţi aveţi la MFA Mizil? În 1990, fabrica avea 2500 de salariaţi, în 1997 mai lucrau 1800, iar în 2004 doar 340 de angajaţi.

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:În acest moment, la MFA Mizil lucrează 100 de oameni. Am mai avea nevoie de un număr de angajaţi cuprins între 50 şi 100 de persoane, în funcţie de nivelul de servicii pe care MApN le doreşte şi de numărul vehiculelor care vor fi comandate în final.

Reporter:Care este situaţia poligonului de încercare a tancurilor, construit înainte de 1989?

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:Poligonul de tancuri de la Mizil este o capacitate inclusă în capacităţile înregistrate la Ministerul Economiei; este în funcţiune, este utilizat. A fost utilizat pentru testarea vehiculelor Piranha III care au fost achiziţionate de Ministerul Apărării.

Reporter:În urma procesului de privatizare, MFA Mizil avea înscrisă la Cartea Funciară o suprafaţă de 30 de hectare de teren. În acest moment, mai are doar 21 de hectare. Ce s-a întâmplat cu restul suprafeţei deţinută iniţial de societate?

Felix Pîrvulescu, director comercial MFA Mizil:Au fost o serie de terenuri care nu mai erau utilizate de fabrică încă din anul 2000 şi au fost externalizate, prin vânzare-cumpărare, în perioada 2008-2009. Terenurile înstrăinate nu aveau nicio legătură cu capacităţile de producţie militară, iar capacităţile de producţie civilă erau deficitare în acea perioadă. De aceea, imobilele respective au fost vândute unor firme care aveau pe platformă clădiri închiriate.

Reporter:Vă mulţumim.

A consemnat GEORGE MARINESCU

Notă: Conform unei adrese pe care am primit-o de la Primăria municipiului Mizil, pe cele 30 de hectare de teren care au aparţinut iniţial uzine de armament, situaţia arată astfel:

- SC MFA SA Mizil deţine puţin peste 21 de hectare, pe care se află amplasate şi clădiri. Valoarea impozabilă a tuturor imobilelor ce aparţin societăţii este 9.233.583 lei.

- SC Tehnomontaj Construct SRL deţine 3067 metri pătraţi de teren. Valoarea de impozitare a terenului şi clădirilor este de 408.459 lei.

- SC Arcade Doors SRL are 13.057 metri pătraţi teren şi clădiri cu valoare de impozitare de 938.829 lei.

- SC Pipe and Fittings Comercial SRL deţine 3982 metri pătraţi teren şi clădiri cu valoare impozabilă totală de 1.118.298 lei.

- SC Petrototal Trade SRL are în proprietate 6,2 hectare de teren şi clădiri. Valoarea totală de impozitare este 9.030.190 lei.

- SC Pro Meat Fresh SRL deţine aproape 1,9 hectare, pe care sunt amplasate clădiri. Valoarea impozabilă: 3.198.295 lei

- PF Niţu Mihai care are doar 1778 metri pătraţi şi clădiri cu valoarea totatlă de impunere de 226.611 lei.

După cum puteţi observa, cele nouă hectare de teren de care MFA Mizil s-a debarasat în 2008-2009 şi clădirile de pe ele au o valoare foarte mare, deoarece întreaga suprafaţă a fostei fabrici se află în intravilanul localităţii. Nu am reuşit, din păcate, să aflăm care este suma obţinută de foştii conducători ai unităţii în urma contractelor de vânzare a acestor terenuri. Cert este că dintre cele şase firme cărora MFA Mizil le-a vândut terenul, trei au trecut (una este încă) prin procedura insolvenţei, la 5 sau 6 ani după achiziţionarea imobilelor respective.

Am dorit să obţinem date referitoare la modul în care s-a făcut privatizarea MFA Mizil şi care a fost valoarea activului şi pasivului, precum şi a imobilelor şi mijloacelor de producţie la data privatizării din 2003, dar instituţiile statului - Ministerul Apărării Naţionale, Minis-terul Economiei, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului ne-au trimis de la unele la altele, fără a ne furniza informaţiile solicitate în ultimele trei luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb