Inevitabil, despre Adrian Năstase

Cu siguranţă, nu putem scăpa de subiectul zilei, zilelor care vin şi mult timp de aici încolo, dar nu are nici un sens să ne băgăm în discuţiile pro sau contra lui Adrian Năstase în general, a sentinţei sau a gestului său vecin cu finalul, ci să ne gândim la ce ştim noi să facem mai bine, la discuţia despre artă. E mult material în această zonă pentru că Adrian Năstase, Năstase pentru toţi, este un personaj care ştie cu arta, un intelectual fin care degustă cultura şi cunoaşte multă artă plastică. În general, din aceas-tă poveste de dragoste cu arta se reţine faptul că este colecţionar, că a adunat valori uriaşe, că este un veros plin de falsuri. Simpla lectură a declaraţiei de avere este revelatoare, şi în nici un caz din cauza valorilor trecute acolo - care nu sunt mari, iar cu evaluarea lucrărilor de artă, mai uşor, ştim cum se face şi ştim că nu prea poate fi făcută cu maximă exactitate -, ci merită remarcată structura declaraţiei, una profesionistă, ca de ofertă de casă de licitaţii: timbre, obiecte de argint, icoane şi obiecte de cult, artă decorativă, bijuterii şi multă pictură, modernă şi contemporană, uleiuri pe pânză sau carton, create înainte sau după 1989. Puţini sunt cei care ştiu să citească aşa ceva, să găsească sensuri şi explicaţii pe care să le folosească împotriva sau în favoarea lui Adrian Năstase. Interesantă este Anexa 1 a declaraţiei, care cuprinde numai moşteniri artistice, inclusiv lucrări de pictură şi grafică de 80 de mii de euro, plus obiecte de artă şi cult din diferite materiale, preţioase sau comune, de 40 de mii de euro, din anul 2005. Declaraţia a fost completată exact acum un an, în iunie 2011, şi nu spunem nici că e mult, nici că ar fi puţin. Măcar moştenirea vine de la altcineva, nu susţii că ai economisit de la fumat şi băut, ajungând să faci o casă cât un mall de anvergură, cum fac alţii.

Cu ani în urmă, când toată lumea vorbea doar de colecţia de artă a lui Adrian Năstase, a făcut o mişcare care se vroia abilă, menită să profite de nepriceperea opinarzilor publici. I-a chemat acasă, pe Zambaccian, şi iată că impenetrabila redută a ajuns analizată cu endoscopul transmisiilor în direct. Într-o atmos-feră prietenească le-a arătat avizilor de detalii tot felul de chinezis-me, ceva cărţi vechi, dar nu prea scumpe, acelea fiind cam rare, iar, la sfârşit, faţa umană a "Arogantului", tavanul spart prin care curge apă de trebuie locatarii să stea cu ligheanul şi cârpa la îndemână. Operaţiunea, e clar, a fost făcută după manuale americane, frumoase ca lectură, catastrofale ca aplicare în România. Delicioasă a fost, însă, urmarea acestei vizite la domiciliu a ziariştilor. Văzând că nimeni nu a înţeles ce li s-a servit, continuând să cânte pe coarda colecţiei fabu-loase, cu obiecte din alea, vechi, Adrian Năstase a şi scos la licitaţie, la Alis, în februarie 2007, trei tablouri spectaculoase din cele zărite pe pereţii săi. Cum am explicat şi în cazul primelor apariţii la licitaţie a unor picturi de Sabin Bălaşa, a fost trecută o cifră, un preţ, în dreptul unor creaţii plastice pe care opinia publică nepricepută le consideră nepreţuite sau la niveluri fabuloase. Trebuie ştiut că şi obiectele din muzee au preţ, că multe oferte de pe piaţă sunt mult mai scumpe decât acestea, şi că milioanele de dolari sau euro sunt deja preţuri obişnuite, practicate în afara muzeelor, pe piaţa mare şi bună, internaţională. Oferta Adrian Năstase de atunci cuprindea o pânză semnată Trautmann, copie după Tizian, la 16 mii de lei, foarte noi pe atunci, o scenă mitologică mai anonimă decât semnata anterioară, descoperită ca fiind copie după Coreggio, propusă cu 12 mii de lei, şi o "Leda cu lebăda", cu 25 de mii de lei. Total de 53 de mii de lei vândut cu 65 de mii de lei, preţuri departe de a fi spectaculoase despre care, paradoxal, putem spune chiar că sunt un pic cam mari pentru ce se practică în rândul comercializării acestor copii de secole trecute, vechi, desigur, dar rod al unei practici destul de răspândite în vremuri.

Fapte precum cele pe baza cărora a fost vrut în lanţuri, la poză, s-au comis în mod curent, ba chiar mult mai dihai, şi atunci şi acum, de nume la fel de sonore, dar nici unul dintre ele nu a ajuns cu nume pe coperte de dosar în justiţie. Dintre toţi, Năstase pare a fi singurul pasionat de artă, cunoscător serios al acestei lumi şi colecţionar-jucător. Ar mai fi şi celebrul Dinu Patriciu, tot 3 în 1, politician, om de afaceri şi cunoscător-adunător de artă. Culmea este că şi Patriciu a fost victimă a aducerii la poză cu cătuşe, şi asta destul de repede, la scurt timp după mitologica primă ancorare în portul Cotrocenilor, culmea, în detrimentul colecţionarului Năstase. Arhitectul a învăţat mai repede şi mai mult din singura noapte petrecută în arest, care l-a scos în public, la liberare, în stare de şoc, cu lacrimi pe obraz. Pentru că a dat dovadă că este în stare să se schimbe a şi beneficiat de o reevaluare care l-a făcut investitor serios din afaceristul veros ce era.

Adrian Năstase a fost ministru de externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor, chiar de două ori, prim-ministru, preşedinte de partid şi candidat prezidenţial. Nu ne interesează nimic din toate acestea, dar reţinem că a contribuit esenţial la constituirea Muzeului Vasile Grigore, pictor şi colecţionar, fundamental la Muzeul Hărţilor şi al Cărţilor Vechi şi decisiv a Muzeului Naţional de Artă Contemporană, realizare excepţională, dar pus rău de tot, în coclaurile Casei Poporului. El a lansat şi metoda investiţiilor în săli de sport care, pentru faptul că a fost pas-tişată sub formă de piscine şi patinoare, nu i-a fost imputată juridic.

Din sfera legendelor despre Adrian Năstase aflăm că obişnuia să primească, de ziua lui, cadouri în opere de artă. Unele veneau direct de la autori, ceea ce este foarte frumos, altele erau cumpărate, cu dragoste sau din interes, de apropiaţi. Astăzi este ziua lui Adrian Năstase şi, cum de mult nu mai cred că ar fi ceva întâmplător, "cadoul" din acest an seamănă mai mult cu o scenă nepicturală de vânătoare, altă pasiune a lui Adrian Năstase, în care vânatul este chiar el, ceea ce este pasiunea altora.