Inflaţia anuală din zona euro s-a menţinut în luna august la 2,5%

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2011

Inflaţia anuală din zona euro s-a menţinut în luna august la 2,5%

Inflaţia anuală din zona euro s-a menţinut în luna august la 2,5%, potrivit Eurostat, uşor peste ţinta Băncii Centrale Europene (BCE) de sub, dar aproape de 2%, pe fondul încetinirii creşterii economice şi scăderii preţurilor din domeniul energiei.

Economia europeană a încetinit în trimes-trul al doilea mai abrupt decât estimau analiştii, iar încrederea consumatorilor a coborât puternic în august, indicând că populaţia ar absorbi mai greu eventuale creşteri ale preţurilor.

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat luni că banca reevaluează riscurile inflaţioniste înainte de consiliul de politică monetară din 8 septembrie, după ce instituţia a ridicat dobânzile în două rânduri în ultimele patru luni pentru a combate creşterea preţurilor. "Trichet a admis deja că revenirea economică ar putea fi mai slabă decât se aştepta, sugerând o schimbare a perspectivelor de creştere şi inflaţie ale BCE. Vom intra probabil într-o perioadă îndelungată de dobânzi reduse şi stabile", a comentat economistul ING Bruxelles, Peter Vanden Houte, citat de Mediafax.

Moneda euro nu a reacţionat semnificativ după publicarea datelor Eurostat privind inflaţia, tranzacţionându-se la 1,4437 dolari pe euro.

BCE va prezenta săptămâna viitoa-re proiecţiile economice revizuite. În iunie, banca anticipa o inflaţie medie de 2,6% în zona euro în acest an, care ar trebui să scadă la 1,7% în 2012, în timp ce creşterea economică este proiectată la 1,9% pentru acest an şi 1,7% pentru anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb