INS: Consumul naţional de energie electrică a crescut cu 5,8% în primele două luni ale anului

Ioana Dogaru
Macroeconomie / 11 aprilie 2016

Consumul final de energie electrică a fost de 9,3 TWh în primele două luni ale anului, în creştere cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 6,6%, iar consumul populaţiei a crescut cu 1%. Exportul de energie electrică a fost de 1,5 TWh, în scădere cu 158,3 milioane KWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii s-a cifrat la 1,3 TWh, fiind mai mic cu 64 milioane KWh.

În această perioadă, resursele de energie electrică au totalizat 12,2 TWh, în creştere cu 293 milioane KWh (+2,4%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2015.

Producţia din termocentrale a depăşit 5,2 TWh, fiind în creştere cu 362 milioane KWh (+7,4%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia din hidrocentrale a ajuns la 2,6 TWh, în scădere cu 488 milioane kWh (-15,4%), iar cea din centrala nucleară a fost de 2 TWh, în creştere cu 8 milioane KWh (0,4%).

Producţia din centralele electrice eoliene în primele două luni a totalizat 1,4 TWh, în creştere cu 210 milioane KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice, în această perioadă, a fost de 168 milioane KWh, în creştere cu 33 milioane KWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2015.

În perioada analizată, resursele de energie primară au crescut cu 1,6%, iar cele de energie electrică au crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 2,4%.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 5,4 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 85.500 tep faţă de anul precedent. Producţia internă a însumat 3,7 milioane tep, în scădere cu 28.800 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 1,7 milioane tep.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb