INS: Producţia de oţel brut a crescut cu 2,2%

V.D.
Miscellanea / 23 mai 2018

Producţia de oţel brut a crescut cu 2,2%

Producţia de oţel brut a României a fost în 2017 de 3,37 milioane tone, în creştere cu 2,2% faţă de anul anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Cheltuielile de investiţii, în termeni nominali, în sectorul metalurgic au scăzut cu 4,9% comparativ cu 2016, iar consumul brut de energie în sector a înregistrat o diminuare de 2,8%, în timp ce resursa de energie electrică a fost în creştere cu 7,2%. În cadrul sectorului metalurgic aproape în totalitate resursa de energie electrică este asigurată din sistemul naţional (97,6%).

În 2017, comparativ cu anul anterior, consumul de pelete pentru producerea de fontă de furnal a înregistrat o scădere cu 1,4%. S-au înregistrat scăderi ale consumurilor de minereuri de fier şi concentrate (-7,4%) precum şi ale consumurilor de aglomerat feros (-9,5%) care au condus spre o diminuare a producţiei de fontă de furnal cu 8,1%. Pe de altă parte, s-a majorat cu 19,7% consumul de feroaliaje, pentru obţinerea de oţel brut, creştere care se reflectă şi în producţia de oţel brut cu 2,2% faţă de anul 2016.

Intrările de deşeuri din afara societăţilor au crescut în anul trecut cu 16,9% faţă de anul 2016. Această creştere se reflectă şi în consumul intern de deşeuri în sectorul metalurgic care în anul 2017 a consemnat un avans de 6,9%. Cantitatea de deşeuri rezultate din sectorul metalurgic a crescut cu 44,6% faţă de 2016. De asemenea, stocul de deşeuri la sfârşitul anului a crescut cu 167,1%. Vânzările de deşeuri s-au redus cu 18,1%.

Anul trecut, resursa de energie electrică a fost de 2732,2 GWh, în creştere cu 7,2% faţă de 2016. Din totalul de energie electrică utilizată în sectorul metalurgic, consumul intern al unităţilor a reprezentat 87,3% (2.384,8 GWh). Consumul echipamentelor şi instalaţiilor siderurgice a fost de 1.864 GWh (78,2% din consum), cantitatea de 520,8 GWh (21,8%) fiind utilizată de instalaţiile auxiliare şi servicii interne.

Pe tipuri de echipamente şi instalaţii siderurgice, cea mai mare pondere a consumului de energie electrică înregistrată este deţinută de cuptoarele electrice de topire şi turnare continuă (634,3 GWh, respectiv 34%) urmate de laminoare (555,4 GWh, respectiv 29,8%) şi de capacităţile de elaborare a oţelului (494,1 GWh, respectiv 26,5%).

Consumul brut de energie în industria metalurgică în anul 2017 a fost de 59.143,7 TJ, în scădere cu 2,8% faţă de anul precedent. Astfel, 49,9% a fost utilizat pentru secţia de pregătire a încărcăturii pentru furnal, 19,9% pentru alte utilizări, 11,5% pentru producţia de fontă, 9,5% pentru producţia de oţel şi 6% pentru laminoare.

Din punct de vedere al resurselor utilizate în industria metalurgică, combustibilii solizi au deţinut în anul 2017 o pondere de 50,6% (52,4% în anul 2016), combustibilii gazoşi 33,5% (33,1% în anul 2013) şi energia electrică a înregistrat o pondere de 14,3% (12,9% în anul 2016). Din totalul combustibililor solizi, 59,5% reprezintă cocsul, principalul combustibil utilizat în industria metalurgică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb