Atât sosirile cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creşteri cu 6,1% respectiv cu 5,7%, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 au însumat 6569,0 mii, în creştere cu 6,1% faţă de cele din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-30.IX.2014 77,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,5%, ponderi apropiate de cele din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,5% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Sosirile în hoteluri deţin în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 o pondere de 74,8% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013, sosirile în hoteluri în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 sunt în creştere cu 6,6%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 au însumat 16054,5 mii, în creştere cu 5,7% faţă de cele din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013.
Din numărul total de înnoptări, 81,8% reprezintă înnoptările turiştilor români în structurile de primire turisticăcu funcţiuni de cazare în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,2%.
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,1% din total turişti străini), iar din aceştia 84,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 a fost de 2,6 zile la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de 2,0 zile.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 a fost de 26,9% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 s-au înregistrat la hoteluri (33,8%), vile turistice (21,3%) şi la căsuţe turistice (20,8%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 de 6541,4 mii, în creştere cu 2,6% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România 58,7% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (29,0%), Bulgaria ( 24,0%), Germania ( 9,6%), Italia ( 7,0%), Polonia (6,6%) şi Austria (4,1%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 de 9667,9 mii, în creştere cu 7,9%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,3% din numărul total de plecări.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2014 au însumat 825,7 mii, în creştere cu 10,8% faţă de cele din luna septembrie 2013.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 2014 74,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,6%, ponderi apropiate de cele din luna septembrie 2013.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,7% din total turişti străini), iar din aceştia 87,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Sosirile în hoteluri deţin în luna septembrie 2014 o pondere de 76,9% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna septembrie 2013, sosirile în hoteluri în luna septembrie 2014 sunt în creştere cu 11,0%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2014 au însumat 2005,2 mii, în creştere cu 5,4% faţă de cele din luna septembrie 2013.
Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 2014 79,7%,în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,3%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,8% din total turişti străini), iar din aceştia 86,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în luna septembrie 2014 a fost de 2,6 zile la turiştii români, şi de 1,9 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie 2014 a fost de 29,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna septembrie 2013.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna septembrie 2014 s-au înregistrat la hoteluri (36,7%), vile turistice (19,0%), hosteluri (18,9%) şi la pensiuni turistice (16,6%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna septembrie 2014 de 802,4 mii, în creştere cu 7,7% faţă de luna septembrie 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (91,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 56,8% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (27,6%), Bulgaria (24,8%), Germania (9,7%), Polonia (6,9%), Italia (6,7%) şi Austria (3,3%) .
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna septembrie 2014 de 1213,5 mii, în creştere cu 14,5% comparativ cu luna septembrie 2013. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,9% din numărul total de plecări.