Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA) a lansat astăzi primul său proiect din Bucureşti, prin inaugurarea noului laborator al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport, acesta fiind renovat şi dotat cu aparatură nouă, conform unui comunicat remis azi redacţiei.
Proiectul din Bucureşti a constat în renovarea şi dotarea laboratorul Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport cu aparate COSMED, utilizate în măsurarea performanţelor sportivilor şi atleţilor. În acelaşi timp, laboratorul a fost utilat cu aparate OptoJump, Concept 2 Dynamic şi benzi de alergat de ultimă generaţie. Procesul de evaluare efectuat de specialiştii Institutului va fi sprijinit şi de ecranele, laptopurile şi camere de luat vederi pe care TIKA le-a adus în noul laborator.
Prezentă cu Oficii de Coordonare a Proiectelor în peste 50 de ţări, TIKA a deschis în luna februarie a acestui an, un Birou şi la Bucureşti. Astfel, lista celor 13.688 de proiecte implementate în cei 24 de ani de existenţă va fi completată cu o serie de proiecte care vor fi realizate, de acum, şi în România.
Fondată în anul 1992, TIKA şi-a început activitatea prin finanţarea şi implementarea unor proiecte de natură socială, culturală şi de sănătate în ţări din întreaga lume. Aflată în subordinea directă a Instituţiei Primului Ministru al Turciei, TIKA a crescut numărul ţărilor în care îşi desfăşoară activitatea, începând din anul 2002. Astfel, în prezent implementează proiecte în diverse domenii precum educaţie, cultură, sănătate, agricultură, finanţe sau turism în mai mult de 120 de ţări.