ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT ÎN BIROUL LUI DRAGNEA DE LA PARLAMENT Isărescu, Dragnea, Dăncilă şi Teodorovici, la aceeaşi masă cu Vâlcov

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Politică / 4 mai 2018

Isărescu, Dragnea, Dăncilă şi Teodorovici, la aceeaşi masă cu Vâlcov

Actualizare : Liderul PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, a declarat, ieri, după întâlnirea cu şefii BNR, că PSD nu vrea să preia controlul asupra BNR, contrar celor spuse în spaţiul public de "unii cu funcţii foarte înalte", referindu-se la preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat că "BNR nu poate să fie acaparat politic de PSD şi că trebuie să rămână independent, pentru a putea pune în practică o politică independentă în interesul României".

"Contrar celor spuse în spaţiul public de unii cu funcţii foarte înalte, nu există nici o intenţie a PSD de a prelua controlul arupra BNR", a declarat Dragnea.

De asemenea, referindu-se şi la intenţia de mediere anunţată de preşeditele Iohannis, el a mai spus că nu este necesară o mediere.

Dragnea a precizat că îşi menţine declaraţiile conform cărora funcţionari din BNR îşi coordonează declaraţiile cu cele ale opoziţiei, menţionând că niciodată nu a spus că ar fi vorba despre guvernatorul Mugur Isărescu.

El a afirmat că a avut loc o întâlnire foarte bună şi că va fi făcută publică corespondenţa cu BNR.

"A fost o discuţie destul de serioasă despre situaţia macroneconmică", a afirmat Liviu Dragnea, anunţând că şi Guvernul, şi Banca Naţională au convenit că principalele cauze pentru creşterea inflaţiei sunt factori "exogeni", din afara celor două instituţii, dând ca exemplu gazele, energia, petrolul, care au o contribuţie masivă la creşterea inflaţiei.

Liviu Dragnea a precizat că s-a convenit să existe o colaborare bazată pe întâlniri constante

Conform liderului PSD, Guvernul şi-a arătat disponibilitatea ca înainte de orice măsuri pe care urmează să le ia să aibă o întâlnire cu BNR şi să existe "o informare mult mai plină de substanţă", BNR arătând "deschiderea totală" pentru o colaborare cu Guvernul.

De asemenea, Liviu Dragnea a mai afirmat că "s-a convenit că nu există niciun fel de indiciu că România ar fi într-un prag de criză sau că există argumente petru a se vorbi despre instabilitate".

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, săptămâna trecută, că rolul Băncii Naţionale a României este unul foarte clar determinat şi calitatea principală a Băncii Naţionale a României este independenţa ei faţă de voinţa politică, faţă de Guvern şi faţă de alte autorităţi ale statului.

"Este foarte evident că PSD pune sub semnul întrebării şi chestionează această independenţă. Acest lucru s-a putut vedea din declaraţiile unor personaje din conducerea PSD şi mă îngrijorează. BNR nu poate să fie acaparat politic de PSD. BNR trebuie să rămână independent, pentru a putea pune în practică o politică independentă în interesul României", a susţinut şeful statului, în declaraţia care s-a finalizat cu solicitarea de a demisie adresată premierului Viorica Dăncilă.

----------------

O întâlnire la nivel înalt a avut loc, ieri, în biroul de la Parlament al liderului PSD Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, la care, alături de şeful social-democraţilor, au participat atât Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu şi prim-viceguvernatorul Florin Georges­cu, premierul Viorica Dăncilă, minis­trul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici, cât şi fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov şi economistul Cris­tian Socol, după cum apare în imaginile difuzate, ieri, în mediul online, de ştiripesurse.ro.

Discuţiile s-au întins pe mai multe ore, acestea continuând, încă, la ora închiderii ediţiei. Până atunci, nici membrii Guvernului, nici reprezentanţii BNR nu au transmis vreo informaţie legată de întâlnirea de la Parlament, care nu a fost anunţată în prealabil.

Înainte de discuţiile în cauză, Liviu Dragnea a avut o întâlnire timp de mai bine de două ore cu liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

Şeful Finanţelor anunţase, la o televiziune, că Mugur Isărescu urma să dis­cute cu primul ministru, fără să menţioneze, însă, de întâlnirea de la Parlament: "După întâlnirea dintre doamna prim-ministru şi domnul guvernator al BNR lumea trebuie să vadă că este o relaţie de colaborare. Pe agenda de discuţii de joi se vor afla subiecte precum ROBOR, inflaţie şi alte astfel de subiecte care împreună dau în economie imaginea noastră macroeconomică. Cei doi sunt convins că vor dis­cuta şi vor avea împreună, nu neapărat soluţii, dar o abordare coerentă şi cu mix de politici. Soluţii sunt de o parte şi de alta".

Declaraţii precum "Guvernul încalecă Banca Naţională", în afara ţării, unde oamenii au o altă logică, reprezintă ceva de speriat, a spus, miercuri, în cadrul unei emisiuni televizate, ministrul de resort. El a adăugat că declaraţiile referitoare la relaţia dintre Guvern şi BNR "ne fac rău nouă, ca ţară". Printre altele, Eugen Teodorovici a menţionat că întâlnirea dintre şefii Guvernului şi BNR fost stabilită înainte ca Iohannis să anunţe medierea dintre Guvern şi BNR.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, în 25 aprilie, o întâlnire cu Guvernatorul Mugur Isărescu şi cu prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, în­cercând să medieze "conflictul" dintre Guvern şi BNR. Ulterior, Iohnnis urma să aibă discuţii şi cu premierul Viorica Dăncilă, însă aceasta a anunţat cu puţin timp înainte de întâlnire că nu mai merge la Cotroceni, fapt ce l-a determinat pe Iohannis să îi ceară demisia din scaunul de premier al ţării.

În ultima perioadă, au fost făcute afirmaţii contradictorii de către parlamentari, dar şi de reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR, pe marginea inflaţiei şi a situaţiei economice din ţară.

În acest context, Klaus Iohannis a spus că "s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente, în ultima vreme": "Acea abordare de a arunca în curtea BNR inflaţia sau creşterea dobânzilor este una fundamental greşită şi nu va rezolva absolut nimic". (...) Problema poate fi rezolvată, dar poate fi rezolvată numai printr-o abordare responsabilă, prin nişte politici guvernamentale sustenabile".

Prezent la şedinţa Comisiei economice din Senat, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus, recent, că, dacă politica fiscală nu va ajuta politica bugetară, atunci creşterea dobânzilor ar putea să fie mai dură. Referitor la inflaţie, domnia sa a menţionat că adevărata inflaţie a fost ecranată de măsurile fiscale, în 2017, precum reducerea TVA, iar dacă am calcula rata inflaţiei fără impactul fiscal, ea nu a fost atât de negativă în prima jumătate a anului trecut. Şeful BNR a precizat că Banca Naţională nu are nicio putere asupra preţurilor administrate sau a politicilor fiscale, în afară de discuţie sau dialog şi găsirea unui mix care să ţină sub control echilibrele în economie.

Conform lui Mugur Isărescu, printre factorii care au stat la baza creşterii inflaţiei se numără majorarea preţurilor energiei electrice, a gazelor naturale, energiei termice, combustibililor, precum şi creşterea preţurilor legumelor, fructelor şi ouălor.

BNR a fost obligată ca, în acest an, să majoreze de două ori dobânda de politică monetară din cauza creşterii accelerate a inflaţiei, cu efecte ample asupra mediului economic, în condiţiile în care deficitul de cont curent şi deficitul bugetar au crescut mai mult decât în ţările din regiune, iar presiunea pe deprecierea monedei naţionale a fost semnificativă, a afirmat Mugur Isărescu.

Totodată, Liviu Dragnea a declarat, într-o emisiune televizată, că inflaţia nu este cauzată de acţiunile luate de guvern, ci de creşterea preţului petrolului şi de liberalizarea preţurilor la energie şi a sugerat că acţiunile BNR şi declaraţiile politicienilor din opoziţie sunt coordonate.

Liderul PSD a mai spus că nu este de acord că inflaţia provine din politicile de creştere a veniturilor românilor, afirmând că Banca Naţională este a României "nu este proprietatea niciunei persoane, niciunui grup de persoane, niciunei alte puteri, ci este proprietatea României şi este o instituţie ro­mână care trebuie să lucreze în beneficiul României şi în beneficiul românilor".

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5%, în luna martie a acestui an, cel mai înalt nivel din iunie 2013. În ultima sa prognoză, BNR a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, estimările privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a preconizat un nivel al inflaţiei de 3,1% pentru decembrie 2019.

Aseară, după închiderea ediţiei, fostul bacher Lucian Isar a postat pe pagina sa de Facebook: "Dragnea a acceptat să nu mai treacă plafonarea dobânzilor. Isărescu a câştigat negocierea cu Dragnea!"

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Evident ca Manole a fost cu Dragnea tot timpul intr-o "fratie"perfecta,numai prostii au crezut ca Dragnea,Birchal si tot psd-ul se da de ceasul morții de grija românilor.

    Au fost influente de pe Marte si chiar ET e de vina dragi romani. 

    Forumul german e cu Groh si Teleormanul se pupa cu Dragasaniul. 

    Si uite asa o mana spăla pe alta si impreuna isi spăla fetele.

    1. desigur ca au si grija romanilor- iau de la saraci ca sa dea la bogati. tipic PSD.

    ... ca pe siteul Guvernului (cel care trebuie sa reflecte activitatea zilnica) nu va fi disponibil nici un video despre continutul convorbirilor la care a participat d-na Viorica).

    Sau cel mult, ca si in cazul vizitei "oficiale" in Israel, videourile postate nu vor avea sonor !

    Prietenii stiu de ce :-) 

    ...

    He,he ! Chiar credeati ca sunt certati ? :))

    1. Amintiti-va de veselia 2004-2008 si ce facea BNR cand macro chiar aratam tot mai prost .Am avut cresteri nesustenabile de salarii combinate cu creditare aiuristica.Acum macro aratam mult mai bine deci veselia va fi mai mare :))

      BNR facea rezervele minime obligatorii ale bancilor in valuta la 40%, nu cred ca cineva in istoria bancara a mai urcat asa sus rezervele ca sa limiteze creditarea.

      Facea si BNR ce putea, ce avea drept legal sa faca. 

      Polonia nu a intrat in criza deoarece a folosit fondurile europene pentru investitii, Romania nu. Se puteau face multe sa nu intram in criza sau sa limitam efectele, dar politicienii si-au facut treaba?

      Aia cu rmo la valuta e singurul lucru bunicel.Nu ma voi obosi sa insir lucrurile pe care le-a gresit ca umplem pagina :)))

      Nu ai cu ce sa umpli un rand, in afara de minciuni.

      Crestere grad de indatorare la 70% cum suna ? Si e doar un rand :) Mai am daca vrei ...

    Amaratii din privat vor duce iar greul pana pica iar sandramaua.Inflatie mare , salarii mici erodate de inflatie si taxe in crestere , pensii mai mici pt privati pt ca pensiile se calculeaza raportand salariul lui x la mediu pe economie si ultimul a crescut pe seama bugetarilor si alte minuni :)

    altii sunt de vina ca de obicei; acum este randul "factorilor exogeni" spune dragnea

    E un sacrilegiu sa-l pui pe Isarescu la aceeasi masa cu unul ca Dragnea!

    Dragnea care vrea sa stabileasca el cat e inflatia cand isi aranjeaza mustata dimineata in baie! 

    1. Dar sunt si asemanari nu-i asa?

      Amandoi "iubesc " romanii si Romania 

      Hai sa fim seriosi....sunt acelasi aluat

      Un golan securist si un golanas ieftin cu mustacioara... 

    Afurisit teleormaneanul ...

    Dar si Valceanul e ...flexibil ...

    Vai de putzulica nostra grosa ca paiul ... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb