"Intergis": 11 miliarde de lei din topografie şi cadastru

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 9 martie 2004

Înfiinţată în 1995, SC "Intergis" SRL cu sediul în Bucureşti are drept obiect principal de activitate lucrările de topografie, cadastru, geodezie şi fotogrametrie.

Dacă la finalul anului 2003, societatea a realizat o cifră de afaceri de 11 miliarde lei, avînd un număr de 40 de angajaţi, pentru acest an se speră ca aceasta să depăşească suma de 15 miliarde lei, avînd în vedere contractele deja semnate.

Octavian Balotă, directroul companiei, ne-a declarat: "În acest an SC «Intergis» SRL va executa în premieră pentru Ro-mânia exploatarea fotogrametri-că cu cameră digitală aeropurtată, cea mai nouă tehnologie în domeniu. Mai mult, vom realiza cu specialiştii noştri exploatare fotogrametrică pentru companii din străinătate, avînd deja semnat un contract cu o companie din Belgia şi fiind în discuţii avasate cu alte firme din Italia, Franţa şi Turcia".

Societatea bucureşteană a dez-voltat, în ultimii ani, reţele GPS de întindere mare în judeţele Dîmboviţa şi Prahova, re-ţeaua GPS pentru regionalele CFR Bucureşti, Constanţa, Cra-iova, Galaţi şi reţeaua GPS pentru regionala de drumuri Timişoara. În prezent, compania are în derulare reţeaua GPS pentru autostrada Braşov - Borş (peste 1500 de borne) şi lucrările de cercetare la proiectul "Galileo", al cărui beneficiar este Agenţia Spaţială Română.

"În proiectul Galileo, România se află printre puţinele ţări care au lansat deja linie de finanţare, fiind cunoscut faptul că în 2008 acesta va deveni operaţional la nivel european, fiind primul sis-tem de poziţionare satelitar al noii Europe. De asemenea, ală-turi de firma franceză «Geosys» şi Centrul Român de Utilizare a Teledetecţiei în Agricultură (CRUTA) vom participa la integrarea în România a unui sis-tem internaţional de control parcelar (LPIS - Land Parcel Information System) ce face parte din Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), fiind obligatoriu pentru obţinerea sub-venţiilor agricole europene şi totodată condiţie de aderare la UE. În paralel, la nivel naţional, societatea noastră deja execută lucrări de cercetare pentru testarea utilizării imaginilor de teledetecţie de înaltă rezoluţie în constituirea bazei de date LPIS România, lucrări finanţate în programul de cercetări aerospaţiale a Agenţeiei Spaţiale Ro-mâne", ne-a declarat directorul SC "Intergis" SRL.

Octavian Balotă spune că "Intergis" este una dintre puţinele firme din ţară autorizate ORNISS, adică Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor şi Secretelor de Stat permiţîndu-i astfel abordarea unor lucrări cu caracter special. Este vorba în principal de executarea lucrărilor fotogrametrice în scopul cartografierii oricăror obiective de pe teritoriul naţional sau internaţional. Astfel, în 2004, "Intergis" va executa o largă varietate de lucrări fotogrametrice cu camera digitală aeropurtată: pentru reabilitarea căii ferate Vîlcele Rîmnicu Vîlcea, pentru Cadastrul Energetic al liniilor de înaltă tensiune din zona Bă-ră-ga-nului, pentru Cadastrul Dru-murile Naţionale din regionala Timişoara şi, de asemenea, alte lucrări similare pentru pro-iectul Cadastrului General finanţat de Banca Mondială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb