INTERVIU CU MIHAI TĂNĂSESCU, REPREZENTANTUL ŢĂRII NOASTRE LA FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL,  Vom avea buget multianual începând cu 2009?

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 octombrie 2008

"Consider că o planificare pe termen mediu şi lung din partea segmentului privat e lucrul cel mai bun pentru viitor".

"Consider că o planificare pe termen mediu şi lung din partea segmentului privat e lucrul cel mai bun pentru viitor".

Reporter: Domnule Tănăses­cu, se apropie sfârşitul anului, şi trebuie aprobat noul buget de către Parlament. Care este perioada-limită de adoptare a bugetului şi în ce stadiu se află bugetul multianual necesar, potrivit reglementărilor europene?

Mihai Tănăsescu: Conform legislaţiei actuale, bugetul pe 2009 trebuie prezentat Parlamentului până pe data de 15 octombrie urmând ca el să fie discutat şi aprobat în cadrul Parlamentului până la sfârşitul anului. În cazul în care bugetul pentru anul viitor nu reuşeşte să fie aprobat de către Parlament şi promulgat de către preşedinte până la sfârşitul anului, se foloseşte vechiul buget până când cel nou va fi aprobat de către Parlament.

În mod normal bugetul pentru anul următor trebuie să cuprindă un buget multianual, respectiv pe 3 ani - 2009, 2010, 2011. Acesta este, cred eu, lucrul care ar trebui să se întâmple pentru România. Problema practică este că nu ştiu dacă actualul Guvern are puterea necesară de a prezenta un asemenea proiect multianual, având în vedere alegerile care sunt în 30 noiembrie, şi în funcţie de rezultatul aces­tor alegeri bugetul poate să sufere unele modificări. Indiferent cine va câştiga aceste alegeri, este clar că noul Guvern va trebui să vină în faţa Parlamentului cu un buget multianual pe o perioadă de 3 ani de zile.

Bugetul multianual presupune o planificare mai bună şi o execuţie mai bună a aces­tuia, în aşa fel încât să se reducă numărul rectificărilor bugetare. Înseamnă o disciplină mai mare, o planificare mai corectă a resurselor bugetare pe termen mediu, şi alocarea lor conform proiectelor care sunt aprobate de către Parlament.

Reporter: Cât de mult va afecta intrarea în zona euro în 2014, lipsa unui buget multianual începând cu 2009?

Mihai Tănăsescu: În mod teoretic acest buget multianual ar fi trebuit să fie cel puţin cunoscut publicului astăzi, sau cel puţin discutat cu ordonatorii de credite.

Ceea ce cred că e foarte important, este ca elaborarea lui să se facă mai repede, să nu dureze o jumătate de an sau un an. Dar în acelaşi timp trebuie să fim realişti şi trebuie să vedem foarte atent dacă acest obiectiv poate sau nu poate fi pus în practică. Următorul Guvern va trebui să îşi asume strategia potrivit căreia, 2014 să fie momentul în care România aderă la euro. Dar trebuie subliniat în acelaşi timp că acesta înseamnă un efort foarte mare, înseamnă implementarea unor reforme structurale foarte serioase, respectiv consolidarea acestor reforme în aşa fel încât să nu se mai poată reveni la inflaţie sau deficite mai mari.

Reporter: Refinanţarea datoriei devine din ce în ce mai costisitoare în contextul crizei internaţionale actuale. Cât de mult vof fi afectate sectorul privat şi cel public de creşterea acestor costuri?

Mihai Tănăsescu: Aici trebuie privite lucrurile separat dar în acelaşi timp împreună. Segmentul privat, cel mai important segment al ţării noastre care furnizează 70% din PIB, s-a finantat foarte mult în perioada anilor trecuţi. Acest lucru a condus şi la o creştere foarte puternică a datoriei externe a României. Pentru plata datoriei externe, în special pe termen scurt, respectiv unu-doi ani, segmentul privat va trebui să caute resurse necesare de refinanţare şi de noi finanţări pentru producţii, deoarece banii vor fi mai puţini şi mai scumpi. Consider că o planificare pe termen mediu şi lung din partea segmentului privat e lucrul cel mai bun pentru viitor.

În ceea ce priveşte segmentul public, bugetul şi în general balanţa financiară a României, trebuie să ţinem cont de faptul că politicile fiscale şi monetare ar trebui să fie foarte strânse, în aşa fel încât acestea să conducă la un proces de dezinflaţie. Asistăm la ora actuală la o creştere a inflaţiei chiar dacă ea în ultimele luni are o tendinţă descrescătoare. E nevoie ca aceste politici să conducă la o restrângere a deficitului bugetar structural pentru a îndeplini obiectivul în ceea ce priveşte atingerea unui deficit structural de 0,9% din PIB până în 2011.

Reporter: În ceea ce priveşte calitatea mediului investiţional, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, ne aflăm pe aceeaşi poziţie, 47 la nivel mondial, ca şi anul trecut. Ce şanse avem ca să susţinem creşterea economică în jurul potenţialui în următorii ani, pentru a recupera decalajul faţă de ţările dezvoltate?

Mihai Tănăsescu: O creştere constantă mai mare înseamnă eforturi pentru creşterea competitivităţii în educaţie, cercetare, agricultură, o consolidare a segmentelor sectoriale principale care pot să ajute economia ţării noastre să crească.

Restructurarea segmentului agricol presupune o alocare a resurselor europene şi a celor interne în aşa fel încât, în următorii patru-şase ani, acest segment să transforme într-unul foarte competitiv. La ora actuală el nu e competitiv, producţiile noastre fiind mult mai mici decât producţiile la hectar din alte ţări.

În al doilea rând creşterea noastră economică din acest an este o creştere mare, dar nu este una durabilă, fiind datorată în special segmentului agricol şi construcţiilor care a crescut foarte mult, dar care sunt foarte volatile. În domeniul construcţiilor, de exemplu, vom asista probabil, în perioada anilor următori, la o descreştere a ritmului lor fiindcă, aşa cum spuneam, finanţările vor fi mai scumpe, mai greu de găsit. România va creşte şi în anii care urmează, fără doar şi poate, dar creştere economică va fi mai mică decât în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb