Intesa Sanpaolo achiziţionează anumite active şi pasive ale Bancii Popolare Di Vicenza şi ale Veneto Banca

Mina Irina
Bănci-Asigurări / 28 iunie 2017

Intesa Sanpaolo achiziţionează anumite active şi pasive ale Bancii Popolare Di Vicenza şi ale Veneto Banca

În urma deciziei adoptate în unanimitate de consiliul de administraţie, Intesa Sanpaolo a semnat contractul cu lichidatorii Bancii Popolare di Vicenza şi ai Veneto Banca pentru achiziţionarea de către Intesa Sanpaolo a anumitor active şi pasive şi a anumitor relaţii juridice ale celor două bănci, la preţul simbolic de 1 euro, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

În document se arată: "Intervenţia Intesa Sanpaolo face posibilă evitarea consecinţelor locale severe ce ar fi rezultat din procesul de lichidare administrativă obligatorie pentru cele două bănci. Această intervenţie va proteja locurile de muncă în cadrul băncilor implicate, economiile realizate de aproximativ două milioane de familii, activităţile unui număr de aproximativ 200.000 companii finantate şi, astfel, locurile de muncă a trei milioane de oameni din sectoarele care înregistrează cel mai mare procent de creştere economică din ţară".

Intesa Sanpaolo va achiziţiona un portofoliu selecţionat, excluzând creditele neperformante - NPL (credite irecuperabile, credite cu probabilitate de neplată şi expuneri restante), obligaţiuni subordonate emise, precum şi acţiunile deţinute şi alte relaţii juridice considerate de banca, nefuncţionale pentru achiziţie.

În comunicat se mai arată: "Cu toate acestea, Intesa Sanpaolo va aloca în total 60 de milioane euro pentru a restitui sumele deponenţilor cu economii de mică valoare care deţin obligaţiuni subordonate emise de cele două bănci, ceea ce include o sumă care reprezinta o contributie proprie a Intesa sanpaolo, în plus faţă de contribuţia pro-rata aşteptată prin intermediul fondurilor puse la dispoziţie de sistemul bancar".

Portofoliul achiziţionat include, pe lângă activele şi pasivele selecţionate aparţinând Bancii Popolare di Vicenza şi Veneto Banca, acţiunile acestora deţinute în cadrul Banca Apulia S.p.A. şi Banca Nuova S.p.A., SEC Servizi S.c.p.a., Servizi Bancari S.c.p.a. şi, cu condiţia obţinerii autorizaţiilor necesare, în băncile care funcţionează în Moldova, Croaţia şi Albania.

Documentul precizează: "Mai exact, portofoliul include: credite performante, altele decât creditele cu nivel ridicat de risc, în valoare de aproximativ 26,1 miliarde euro; active financiare în valoare de aproximativ 8,9 miliarde euro; active fiscale în valoare de aproximativ 1,9 miliarde euro; depozite ale clientelei de aproximativ 25,8 miliarde euro; obligaţiuni senior de aproximativ 11,8 miliarde euro; depozite indirecte de aproximativ 23 miliarde euro, din care active administrate de aproximativ 10,4 miliarde; aproximativ 900 de sucursale în Italia şi 60 în afara acesteia, inclusiv reţeaua sucursalei din România; aproximativ 9.960 de angajaţi în Italia şi 880 în afara acesteia".

Obiectul achizitiei include credite performante cu nivel ridicat de risc în valoare de aproximativ 4 miliarde euro. Cu toate acestea, Intesa Sanpaolo va avea dreptul de a le returna băncilor aflate în proces de lichidare administrativă obligatorie dacă, în perioada până la aprobarea situaţiilor financiare la 31 decembrie 2020, apar condiţii care obligă la clasificarea acestor credite în categoriile de credite neperformante sau cu probabilitate de neplată.

Termenii şi condiţiile contractuale, conform cadrului stabilit prin decretul legislativ şi decretele ministeriale emise cu privire la tranzacţie, asigură că achiziţia realizată de Intesa Sanpaolo este neutră în ceea ce priveşte politica Grupului Intesa Sanpaolo privind indicatorul CET 1 (fonduri proprii de nivel 1 de bază) şi politica de dividende.

Contractul include o clauză de reziliere care prevede nulitatea acestuia, iar activele/pasivele/participările legale achiziţionate pot fi înapoiate băncilor aflate în proces de lichidare administrativă obligatorie. Aceasta se refera în mod specific la situaţia în care decretul legislativ nu devine lege sau este transformat cu modificări/completări care fac tranzacţia mai costisitoare pentru Intesa Sanpaolo şi nu ar intra în vigoare în totalitate conform termenilor prevazuti de lege, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb