Între calcul şi spectacol

Prezenţa permanentă, dar mai ales la sfârşit de săptămână, în lumina refectoarelor, este condiţia sine qua non pentru asigurarea notorietăţii şi popularităţii unui politican. Şi din acest motiv, Liviu Dragnea face orice pentru a fi preluat de mass media, de la muşcatul electoral dintr-o roşie ecologică în Ialomiţa, vineri, la participarea la cel de-al XIII-lea Congres al UDMR, la Zalău, sâmbătă. Şi dacă în Ialomiţa viza stabilizarea sau chiar revigorarea electoratului său rural, susţinând Programul de sprijin pentru tomate, la Zalău, Liviu Dragnea a vizat stabilizarea guvernării şi a evocat posibilitatea ca UDMR, cu care PSD are o strânsă relaţie de colaborare parlamentară, să intre la guvernare. Oare unii au observat că preşedintele PSD a participat la Congresul UDMR pe 13 mai, de la Zalău, dar nu şi la Congresul ALDE, de pe 21 şi 22 aprilie, de la Bucureşti? Să fie oare PSD în căutarea unor noi aliaţi sau caută o alternativă al un partener nesigur?

Majoritatea parlamentară de care dispune PSD împreună cu ALDE după alegerile din decembrie 2016 este minimă, de 51,67% la Senat şi 51,09% la Camera Deputaţilor. Votul substanţial pentru învestitura guvernului Grindeanu, de aproape 69%, s-a datorat unei conjuncturi care a fost modificată de masivele manifestaţii de protest din februarie. Pe de altă parte, cu cele 6,24% de mandate în Senat şi 6,18% la Camera Deputaţilor, UDMR ar da mai multă forţă unei majorităţi parlamentare care riscă să se prăbuşească la prima criză mai importantă. Răspunzând "nici da, nici ba", Kelemen Hunor nu creşte doar suspansul, ci conservă integral capacitatea de influenţă a UDMR, profitând de potenţialul de coaliţie sau de şantaj (de care vorbea marele politolog italian Giovanni Sartori, care ar fi împlinit, dacă nu ar fi dispărut la începutul lunii aprilie, 94 de ani pe 13 mai) pentru a-şi păstra libertatea de mişcare pe care participarea la guvern ar restrânge-o.

Dacă ALDE, partid nou, nu a avut alternativă, fiind obligat să participe la guvernare pentru a se consolida organizatoric prin accesul la resurse publice, UDMR, care nu mai pare o organizaţie etnică şi a devenit din ce în ce mai mult un partid-cartel, încearcă să-şi conserve autonomia cât mai liber cu putinţă, făcând o complicată echilibristică între Budapesta şi Bucureşti. Dacă nu s-a putut proteja de iliberalismul ambiental, totuşi UDMR a reuşit mai bine decât PSD şi ALDE să păstreze aparenţele democrat-liberale. Dacă rezervele faţă de atât de evocatele stat de drept excesiv sau abuz de justiţie sunt împărtăşite şi de UDMR, acesta încercă, pe cât posibil, să nu provoace opoziţia civică maghiară, aflată, spre deosebire de cea română, într-un moment retractil.

La puţin mai mult de patru luni de la începutul guvernării şi la doar cinci luni de la alegeri, majoritatea PSD-ALDE este minată de lupte interioare şi delegitimată de marile manifestaţii de protest de la începutul anului. Criza din ALDE şi despărţirea de unul dintre co-preşedinţi, Dan Constantin, dar şi de cei câţiva susţinători ai săi, contestarea lui Liviu Dragnea în PSD, ambiguităţile unei guvernări care pare să aibă ca prioritate modificarea legislaţiei penale, legea graţierii sau permanenta încercare de dezincriminare a unor infracţiuni, multiplele vulnerabilităţi ale echipei guvernamentale fac mai mult decât necesară consolidarea majorităţii parlamentare. Iar spectacolul politic permanent nu poate singur asigura nici coerenţa şi eficienţa guvernării, nici întări majoritatea.