Între ei, preşedinţii

Aşa, de la obraz! "Ia să ne mai slăbească Franţa cu admonestările, diagnosticele reflexogene şi lecţiile de politică mondială! Noi care, de la Traian...şi Decebal, tot facem politică cu < marile puteri >, nu avem nevoie de tutoriatul unei semi-puteri continentale, fostă semi-imperiu colonial, cînd vine vorba să citim marile linii de forţă trasate azi pe harta lumii. Trec ele prin Marea Neagră? Trec! Are România ieşire la Marea Neagră? Are! Atunci ce mai tura-vura: România stă pe caii cei mari ai strategiei mondiale! Dacă asta nu-i place Franţei, cu atît mai rău pentru ea! Dacă place Statelor Unite şi Marii Britanii, cu atît mai bine pentru noi, adică pentru Ro-mânia!"

Nu ştim dacă aceasta este formularea precisă şi ordinea propoziţiilor în silogismele care construiesc discursul de politică externă al preşedintelui nostru, dar nici prea departe nu sînt. O fi bine? O fi rău?

Înainte să ne putem hotărî a răspunde la aceste două întrebări, să vedem care sînt consecinţele abordării abrupte, atît de caracteristică stilului, deci omului, Traian Băsescu.

Semnalele de nelinişte, iritare, reproş şi chiar de admones-tare, pe care ni le trimit aproape fără ostenire înalţii oficiali din Oraşul Luminii, au însoţit de la început ascensiunea fulminantă a lui Traian Băsescu, de la fotoliul de Primar al Micului Paris, la cel de Preşedinte al Micului Orient, cum era cunoscută România în Occident acum 100 de ani. Adversitatea candidatului Traian Băsescu faţă de actuala echipă politică de la Matignon şi Elysee are oarecare temei, dacă ne aducem aminte atît de bine programata vizita la Bucureşti a Premierului Raffarin, în toiul campaniei electorale pentru prezidenţiale. O vizită în care înaltul oaspete francez nu s-a obosit deloc să ascundă afecţiunea şi sprijinul politic pentru Premierul de atunci al României şi candidatul la Preşedinţie, Adrian Năstase, cel care a pierdut alegerile! Băsescu a strigat atunci: ofsaid! Dar, desigur, nimeni nu l-a luat în seamă, pe malurile Senei. Acum, omul le întoarce palma, aşa, ca să se ştie cine e comandant pe vasul numit România. Doar că la înaltele porţi ale politicii franceze asemenea gesturi marinăreşti, chiar dacă sînt jumătate "în glumă", jumătate "din prietenie", nu sînt deloc apreciate. Într-un interviu în Le Figaro pe 14 aprilie, Preşedintele Băsescu abia s-a abţinut să nu-i spună "verde în faţă" omului atît de preocupat de starea "reflexelor noastre europene", lui Michel Barnier, ministrul de externe al Franţei: "ce pofteşti mă musiu? Şi să-l şi umfle", vorba lui Jupîn Dumitrache! Dînd-o pe delicateţuri, în acelaşi interviu, Preşedintele nostru, al tuturor românilor, invită generos Franţa şi Germania să se alăture eforturilor de securizare a zonei Mării Negre. După care, iar le mai trage una peste ceafă politicienilor francezi, cu o mărturisire măciucă: "Eu nu înţeleg această ostilitate vizavi de America. Totuşi! Dacă Europa a putut să se redreseze la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial a fost graţie unei solidarităţi trans-atlantice, care a fost, de asemenea, cheia procesului de democratizare în ţările din Est după căderea comunis-mului". Păi, nici dacă ar fi fluierat în Catedrala Notre Dame la vremea serviciului divin, Preşedintele nostru nu ar fi obţinut un efect mai devastator, decît cel produs de acest discurs, care vorbeşte pe şleau de funie în casa spînzuratului!

Dovada ne-a venit urgent de la Paris! Ministrul român al Integrării Europene, aflat în vizită oficială la Paris, a fost întîmpinat de omologul său francez, în loc de ospitalierul "Bun Venit", cu cererea expresă şi imperativă ca partea română să dezmintă declaraţiile Preşedintelui României, publicate de "o fiţuică" tipărită de pe malurile Tamisei, numita Financial Times! Asta, ca preambul la orice discuţie oficială! La ceas de noapte, pentru a nu crea un diferend diplomatic deschis, purtătoarea de cuvînt a Preşedintelui a acuzat jurnalistul de la FT de stîlcirea vorbelor şi a înţelesurilor prezidenţiale, ceea ce pentru toată lumea a echivalat cu dezminţirea cerută. În plus, pe site-ul oficial al Preşedintelui nu mai apare nici o referire la un interviu dat vreodată lui FT de preşedintele Traian Băsescu!!!

Parisul ţine, însă, să aibă ultimul cuvînt! Aşa că, România, datorită preşedintelui său, revine în paginile lui Le Figaro, peste doar cîteva zile, la 21 Aprilie. De data aceasta, ziarul face oficiul de a interpreta şi scoate la lumină, pentru uzul francezilor şi, de ce nu?, al nostru, "marele desen" care se află în spatele acestui "dialog" la nivel înalt, franco-român: americanii sînt cei care şi-au băgat coada şi au tulburat apele limpezi şi atît de liniştite ale relaţiilor franco-române. Al doilea motiv ar fi nerecunoştinţa ingrată a României faţă de sprijinul constant şi substanţial al Franţei în procesul integrării noastre europene. Iar al treilea este generat de "aspiraţiile preşedintelui român de a face din ţara sa o putere regională şi asemenea Poloniei în pragul integrării europene, de a se sprijini pe un parteneriat cu Statele Unite... pentru a-şi întări poziţia în Europa..." . Concluzia este cît se poate de evidentă, chiar dacă publicaţia cu pricina nu se mai osteneşte să o aştearnă pe hîrtie: România se află pe un drum greşit, care o bagă în menghina încercării de forţă dintre SUA şi Rusia, desfăşurată pe plaiurile din zona Caspică şi din jurul Mării Negre; România nu are nici valenţa care să o propulseze în rolul de putere regională, de aceea, zbaterea ei o trimite mai degrabă în clubul statelor din "clubul" GUAM, adică al celor din fostul spaţiu sovietic, care nu au reuşit să se elibereze complet din strînsoarea de fier a fostului imperiu sovietic! "Între Franţa şi Germania, pe de o parte şi Ucraina, Georgia, Moldova şi Uzbekistan, pe de altă parte, politica externă a actualului preşedinte al României a ales varianta doi!" Acesta este mesajul care răzbate cu stridenţă din paginile frumos tipărite ale larg răspînditului cotidian francez.

O fi bine? O fi rău? Poate or s-o lămurească între ei, chiar Preşedinţii!