Între fantasma statului paralel şi realitatea statului pe loc

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 20 noiembrie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

La două zile după apariţia Raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (celebrul MCV) pe anul 2017, dat publicităţii miercuri 15 noiembrie, PSD a dat un răspuns elucubrant avertizărilor privind deriva statului de drept în România: la Comitetul Executiv ţinut la Băile Herculane a votat o rezoluţie împotriva "statului paralel şi ilegitim". Stat care ar încerca - nici mai mult, nici mai puţin - să schimbe puterea politică. Mai clar, "statul paralel foloseşte instrumente publice, pentru a intimida, şantaja puterile statului. Mai mult decât atât, se observă acţiuni disimulate, sub pretextul unei aşa-numite lupte anticorupţie". Având în vedere contextul în care această rezoluţie a fost adoptată, la doar cinci zile după ce DNA a deschis un nou dosar privindu-l pe preşedintele PSD Liviu Dragnea, dosar la care a contribuit şi Oficiul European Antifraudă (OLAF) care explica într-un comunicat de presă că a găsit dovezi care ar demonstra existenţa unor "relaţii nepotrivite între funcţionarii publici şi firmele contractante", dar şi "falsificarea de documente în timpul procedurilor de achiziţii", investigaţia fiind un "exemplu perfect al cooperării pozitive dintre OLAF şi autorităţile naţionale", rezultă că puterea "statului paralel" a depăşit deja graniţele Românei ajungând să influenţeze politica europeană. PSD acuză o mare conspiraţie internaţională la care participă ocult Comisa Europeană, dar mai ales preşedintele Klaus Iohannis care se face vinovat că "tolerează, încălcându-şi atribuţiile constituţionale", acestor abuzuri.

O dată în plus, indirect, dar destul de răspicat, PSD lasă să se înţeleagă că nu va ezita să recurgă la suspendarea preşedintelui statului. Un partid care a obţinut 15% din voturile românilor cu drept de vot la alegerile parlamentare din decembrie 2016 (şi 46% din votul celor 39% prezenţi la urne) pare a se pregăti să declanşeze procedura referendară de revocare a unui preşedinte care a obţinut 35% din votul românilor cu drept de vot (şi 55% din cei 64% prezenţi la urne în noiembrie 2014).

De altfel, PSD şi guvernul au reacţionat de parcă nu ar fi fost nicio critică privind statul de drept şi independenţa justiţiei în Raportul MCV şi par să fi citit numai ştirea Agerpres care titra, "Raport MCV: România a realizat progrese semnificative în ce priveşte Agenţia Naţională de Integritate", dar nu şi pe cea a Mediafax care anunţa că "Raportul MCV pe justiţie: Au fost înregistrate progrese, dar ritmul global al reformelor a stagnat în 2017, iar provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare".

Obsesia "statului paralel" nu este însă decât o declinare românească a unei teme conspiraţioniste promovate de extrema dreaptă şi care a cunoscut în anii electorali 2016 şi 2017 un real succes de public. Când, pe 13 februarie anul acesta Michael Flynn, consilier la acea dată a noului preşedinte american Donald Trump, era obligat să-şi prezinte demisia pentru ca ar fi ascuns relaţiile pe care le-a avut cu Rusia lui Putin, platformele de ştiri ale alt-right-ului american, precum Breitbart News sau 4Chan, considerau că se proba astfel existenţa unei conspiraţii a ceea ce peste ocean se numeşte Deep State, adică un complot organizat de "statul din interiorul statului" care reuneşte interesele financiare ale Wall Street-ului cu cele ale agenţiilor de informaţii şi ale politicienilor care vor să protejeze "sistemul".

În România sau America "statul paralel" sau cel "ascuns" nu sunt altceva decât manevre politice care se folosesc de teoriile conspiraţionale pentru a proteja politicieni a căror legitimitate este pusă sub semnul întrebării de la Donald Trump la Liviu Dragnea. Şi, vorba celor de la New York Times, "ce se întâmplă când luptaţi cu un stat paralel (Deep State) care nu există ?".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Statul paralel se duela în poze de vacanță reale și în facturi false. Fotograful publica poze din exil, în timp ce un bugetar livra facturi false din fruntea unui serviciu secret.

    Între timp a dispărut statul paralel. De altfel, chiar și Pîrvulescu confirmă acest fapt ceea ce nu-i decât o simplă cacofonie. 

    1. America si Romania?tot un drac.

      Trump l-a zburdat imediat pe șeful FBI al deep state, mare investigator obiectiv.

      Și în Polonia a fost rasă toată crema de securiști, 4 capete odată, 

      Dar la noi nu există stat paralel, cu aceiași și aceiași oameni, necontrolați de Parlament.

      Ce se întâmplă când nu controlezi servicii secrete care au oameni în toate instituțiile statului, ilegal, și care derulează afaceri prin tot felul de agarici tip paravan? Nimic. 

    Omul a dobandit multe,dar si- a sacrificat,poate, cel mai de pret avut,libertatea.Orice are una pret iar al omului e chiar libertatea lui.Doar ca nu o mai stie.Sunt curios daca va fi " in stare" sa nu il mai intereseze deloc,ceea ce e foarte probabil....

    Catalin Harnagea, sef SIE al CDR!, mai nou propagandist la A3, sustine sus si tare ca infractiunea de abuz in seviciu nu exista. La fel si porcul ala de Rosca Stanescu, condamnatul, mai nou propagandist. La fel si una Mocanu , care zice ca-i jurist.

    Dupa ei a lua un pix, care la librarie costa 3 lei, cu 8 000 de lei nu este abuz in seviciu si nici coruptie.

    Mai oameni buni, pe ce lume traim? 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb