Introducerea "Ofensei aduse unor însemne naţionale", contestată de ONG-uri

Andrei Stan
Politică / 16 octombrie 2015

APADOR-CH şi alte cinci organizaţii neguvernamentale protestează faţă de iniţiativa unui număr de 36 senatori şi deputaţi din coaliţia de guvernare de a reintroduce în Codul penal infracţiunea de "Ofensă adusă unor însemne" (redenumită "Ofensa adusă unor însemne naţionale") care tocmai fusese eliminată din legislaţia penală odată cu adoptarea noului Cod penal, arată un comunicat de presă.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de "grupul celor 36", vor deveni infractori şi vor fi pedepsiţi cu maximum 3 ani de închisoare autorii şi distribuitorii/difuzorii unor discursuri, scandări, articole, filme, cântece, desene/caricaturi care vor fi considerate de procurori şi judecători că exprimă lipsă de respect, faţă de steagul ţării, de imnul ţării, de emblemele sau semnele folosite de autorităţile publice (de exemplu, lipsa de respect faţă de ecusoanele şi semnele ANAF, faţă de stemele judeţelor şi municipiilor, faţă de insignele poliţiştilor sau magistraţilor, faţă de roba magistraţilor etc.)

În prezent, lipsa de respect faţă de imn sau steag sunt sancţionate, prin reglementări speciale, cu amendă contravenţională (HG nr. 1157/2001). ONG-urile argumentează că "sancţionarea prin amendă contravenţională a lipsei de respect faţă de "însemnele naţionale" este arhisuficientă, iar dublarea sa cu o sancţiune penală, care presupune anchetă penală, judecată penală şi riscul pedepsei cu închisoarea, nu denotă decât intenţia străvezie a parlamentarilor din coaliţia majoritară de a împiedica exprimarea în public a unor atitudini şi opinii critice la adresa autorităţilor".

APADOR-CH, CJI, ActiveWatch, CeRe, SAR şi CRJI reamintesc "parlamentarilor că, în loc de limitarea arbitrară a libertăţii de exprimare, o formă mult mai credibilă de a-şi manifesta patriotismul constă în iniţierea unor proiecte de legi pentru transparenţă deplină a activităţii autorităţilor publice, în scopul prevenirii faptelor de corupţie şi de cheltuire discreţionară a banului public".

În consecinţă, organizaţiile adresează parlamentarilor solicitarea publică de a respinge acest proiect de lege "patriotică". "În acelaşi timp, solicită Preşedintelui României, ca în cazul în care parlamentarii nu vor rezista ispitei cu iz electoral de a poza în vajnici patrioţi, să nu promulge eventuala lege de modificare a Codului penal prin care se intenţionează reintroducerea infracţiunii de «Ofensă adusă unor însemne»", mai transmite comunicatul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sa fie afisate | drapelul romanesc , drapelul UE ,drapelul statului al carui presedinte sau conducator viziteaza ROMANIA ,deasemenea pot fi afisate diferite drapele la competitii sportive si culturale ,reuniuni stintifice ,congrese internationale, daca se doreste afisarea altor drapele sa se puna o taxa de 50000 de eurozi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb