Producătorul japonez de cablaje auto Yazaki a inaugurat oficial, ieri, fabrica de la Caracal, în urma unei investiţii de patru milioane de euro, unitatea, deschisă încă din luna martie, furnizând componente pentru Ford. Reprezentanţii companiei au anunţat că până la sfârşitul anului viitor vor angaja încă 400-500 de salariaţi, pe lângă cele 600 de persoane care lucrează în prezent în fabrică. Prezent la eveniment, premierul Emil Boc a arătat că producătorul japonez merită respect şi suport din partea Guvernului pentru această investiţie şi a precizat că alte asemenea proiecte vor fi inaugurate săptămâna viitoare în Iaşi, Braşov şi Prahova. Premierul Emil Boc a spus: "Trăim vremuri dificile, în special din cauza a ceea ce se întâmplă acum în Europa şi în lume, şi trebuie să ne adunăm toate eforturile şi să găsim modalităţile prin care să sprijinim locurile de muncă. Dacă România are astăzi un avantaj major în comparaţie cu alte state, acela este al stabilităţii macroeconomice, iar Guvernul nu va face niciun pas înapoi pentru a compromite această stabilitate". El a adăugat că autorităţile locale trebuie să lucreze în parteneriat cu Guvernul pentru menţinerea investiţiilor existente şi atragerea unor noi proiecte care să creeze locuri de muncă, potrivit Mediafax.
Unitatea din Caracal a fost deschisă în martie, când fabrica a început producţia de cablaje destinate modelului Ford Fiesta, fabricat la Köln. Primele componente destinate modelului B-max fabricat la Craiova vor fi livrate la începutul anului viitor. În prezent, uzina produce patru familii de cablaje pentru Ford Fiesta.
Subsidiara locală a companiei japoneze a fost înfiinţată în 2003, când a des-chis o fabrică la Ploieşti. Până în prezent, valoarea investiţiilor totale în România depăşeşte 85 milioane euro. Yazaki are în România aproximativ 5.000 de angajaţi.