Investitorii suedezi sînt interesaţi de software, mediu şi energie, în România

Ziarul BURSA #Companii / 6 septembrie 2005

Investitorii suedezi sînt, în general, mulţumiţi de trendul pozitiv al activităţii lor în România, iar domeniile în care vor investi în viitor sînt energia mediul, automotive şi industria software, a declarat consilierul comercial al Suediei la Bucureşti, Tiberius Soltesz, citat de Rompres.

"Avem în prezent multe proiecte suedeze în domeniul mediului, implicate deja în Delta Dunării, dar sîntem interesaţi de patru sectoare importante precum energia (în special cu compania ABB), în sectorul producţiei de motoare cu ardere internă (multe pe cale de a fi îndeplinite), şi software, domeniu căruia i se acordă multă atenţie în prezent", a precizat Tiberius Soltesz.

Potrivit statisticilor româneşti, în România existau, la sfîrşitul anului 2004, peste 830 societăţi comerciale cu participare suedeză de capital, cu un capital total subscris de peste 110 milioane dolari, investiţii directe de 0,92 la sută din total, Suedia ocupînd locul 19 în clasamentul investitorilor străini. "Cînd cauţi un partener român este foarte important să evaluezi îndeaproape compania şi numai după aceeea să stabileşti contacte solide, deoarece consider ca fiind cruciale contactele personale dintre partenerii de afaceri", a adăugat Soltesz. În opinia acestuia forţa de muncă românească este una calificată, sistemul educaţional este dintre cele mai puternice, iar inginerii români sînt foarte apreciaţi. "Ţara este într-un proces de dezvoltare rapid, dacă privim investiţiile, creşterea PIB, care oferă multe posibilităţi, dar totodată şi multe riscuri. Eu personal cred că mediul de afaceri romînesc oferă o mulţime de oportunităţi în aproape toate sectoarele de activitate", a adăugat oficialul suedez.

Potrivit acestuia, birocraţia mai există în diverse sectoare ale economiei, dar faptul că investitorii străini primesc suport dar şi stimulente din parte Guvernului român, este un lucru încurajator.

"M-am întîlnit cu mai multe companii suedeze, în ultimul timp, iar comentariile lor generale se refereau la faptul că România se îndreaptă către o direcţie bună, către aderarea la Uniunea Europeană", a precizat Soltesz.

Schimburile comerciale româno-suedeze au depăşit, în 2004, valoarea de 300 milioane euro, importurile româneşti depăşind 220 milioane euro, iar exporturile au depăşit 90 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb