Io, Traian voievod

După referendum, Traian Băsescu a devenit aproape zeu. Convins că graţia divină l-a atins, nu a ezitat să se plaseze în descendenţa marilor voievozi. Aflat la Sibiu, la invitaţia Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza, pentru slujba de Rusalii, preşedintele a constatat cu satis­facţie că "Foarte puţini înţeleg că în viaţa noastră de zi cu zi, dincolo de voinţa noas­tră, trebuie să mai aşezi şi voinţa Domnului, iar poporul român a exprimat voinţa lui Dumnezeu pe 19 mai". Această declaraţie grandilocventă a venit ca un răspuns pe măsura medierii mitropolitane iniţiată de Mitropolitul Ardealului.

Deşi nimic nu îndreptăţea intervenţia înaltului prelat în disputa politică autohtonă, acesta nu a pierdut ocazia să îşi ofere bunele servicii. Succesiunea la Patriarhie e cel puţin la fel de palpitantă ca şi lupta pentru puterea temporară.

Dacă Rusaliile sunt o sărbătoare a Noului Legământ, căci coborârea Sfântului Duh marchează consacrarea solemnă a bisericii creştine, atunci Traian Băsescu a ales bine momentul în care să îşi afirme "misiunea" divină. Profitând de solemnitatea acestei ceremonii religioase cu semnificaţii speciale, preşedintele reconfirmat prin votul popular de pe 19 mai a pus noul său angajament politic sub semnul credinţei. Că însărcinarea pe care şi-o atribuie mai rămâne încă în cadrele politicii româneşti se datorează contextului, dar câtă vreme "Dumnezeu şi românii au vrut ca regula să fie reaşezată în statul român, acolo unde au vrut-o şi unul, şi alţii", drumul spre republica de drept divin a fost deschis.

Traian Băsescu părea de Rusalii doar preşedintele românilor ortodocşi, la a căror slujbă a participat, dar nu şi al celorlalţi, credincioşi sau liber cugetători, votanţi sau nonvotanţi. Chiar să fi fost încă o bravadă prezidenţială, tot a fost o atitudine nechibzuită, dar dacă o fi fost chiar credinţa intimă a preşedintelui? Dacă Traian Băsescu crede că este alesul? Până acum declaraţiile şi acţiunile preşedintelui se desfăşurau într-un decor raţional.

Dar referinţa transparentă la graţia divină pune acţiunile sale politice sub semnul cruciadei. Doar că pe la noi cruciada nu mai este împotriva terorismului, ci a corupţiei. Să o fi luat Traian Băsescu pe urmele lui George Bush? Să se fi inspirat din Gigi Becali? Să fie proverbialul său pragmatism vulnerabil în faţa dificultăţilor mandatului prezidenţial? Nu ştim, dar Traian Băsescu este dator să ne lămurească.

De la expresia medievală a suveranităţii absolute a Bătrânului Mircea "În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn..." la "poporul român a exprimat voinţa lui Dumnezeu pe 19 mai" doar în ani distanţa e de 600 de ani; în spirit nu mai suntem chiar atât de departe. Şi dacă pentru un conducător feudal această formulă era de înţeles, iar la Gigi Becali se potriveşte cu (lipsa) de ţinută intelectuală, pentru un preşedinte al secolului al XXI-lea ea devine cel puţin jenantă. În tumultuoasa lor istorie nu conducătorii providenţiali le-au prisosit românilor, ci reformatorii şi vizionarii rezonabili.

La o săptămână după un referendum câştigat cu o majoritate clară, Traian Băsescu se complace în ambiguităţi. Înaintea negocierilor de astăzi de la Cotroceni cu partidele şi cu câteva zile înaintea lansării mesajului său către Parlament preşedintele pare să le sugereze adversarilor săi că "dincolo de voinţa noastră, trebuie să mai aşezi şi voinţa Domnului". Să fie aceasta aceeaşi cu a şefului statului?