IOAN MANG, PSD: Miniştrii cabinetului Cîţu nu tratează cu seriozitate instituţia Parlamentului

G.B
Politică / 14 iulie 2021

Ioan Mang

Ioan Mang

Miniştrii cabinetului Cîţu nu tratează cu seriozitate, aşa cum s-ar cuveni, instituţia Parlamentului, fiind probabil mult prea preocupaţi să nu facă nimic, a declarat astăzi deputatul PSD Ioan Mang, vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrie şi Servicii, la încheierea sesiunii parlamentare, potrivit Agerpres.

"Acest lucru este evident când citim răspunsurile: superficiale, de multe ori în doi peri, ale secretarilor de stat sau întârzierile foarte mari în acordarea acestor răspunsuri. Miniştrii nu răspund la întrebările parlamentarilor, fiind probabil mult prea preocupaţi să nu facă nimic. Pentru că adevărul e că, în afară de repetat lozinci şi măsuri de austeritate, actualul cabinet nu a făcut nimic din multele reforme pe care le-a anunţat", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Ioan Mang.

De exemplu, a menţionat el, la întrebarea adresată în 25 mai privind măsurile de sprijin pentru IMM-uri, Ministerul Economiei "a catadicsit să răspundă" abia pe 2 iulie, deşi avea termen 17 iunie. La fel şi Ministerul Muncii, la o întrebare din 12 aprilie a răspuns pe 31 mai, dând citate din legi, introducând tot felul de statistici, în loc să răspundă concret la întrebare.

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrie şi Servicii, deputatul a făcut o vizită în luna mai la întreprinderea Ford din Craiova pentru a discuta problemele cu care se confruntă investitorul. Pe lângă faptul că, nefiind în Schengen, automarfarele cu piese stau prea mult în vamă, la frontieră, problemele lor sunt legate de infrastructura de transport din ţară, pe rutier, nefiind autostrăzi viteza este prea mică şi pe calea ferată, aceasta fiind considerată dezastruoasă. Investitorii au mai solicitat modificări în legislaţia învăţământului dual pentru ca în anii doi şi trei să se prevadă mai multe ore de practică.

Deputatul a mai participat la mai multe conferinţe online privind exploatarea gazelor din Marea Neagră, un subiect încă în impas, afirmă el, deoarece, pe de o parte, investitorii doresc să obţină cele mai avantajoase condiţii, iar parlamentarii apără, desigur, interesele cetăţenilor români.

"O să vedem în final cum se va ajunge. Dânşii acuză că nu pot să înceapă exploatarea în Marea Neagră pentru că nu există legislaţie stabilă; noi le spunem că este o lege în vigoare, legea offshore, ca urmare pot să se apuce de treabă. Ei spun că e prea mult cât li se cere, taxele; noi spunem că nu este mult şi că putem discuta acest subiect, dar încă vor mai fi câteva dezbateri", a precizat deputatul.

În această sesiune parlamentară, Ioan Mang a afirmat că a avut de câteva ori şi "un gust foarte amar". De pildă, atunci când a constatat că toţi membrii PNL, USR şi UDMR au respins o lege care prevedea o pedeapsă privativă pentru cei care defăimează drapelul naţional.

"În legislaţia românească de astăzi, poţi să faci ce doreşti cu drapelul României. Nici măcar o amendă nu îţi poate da cineva, pentru că nu este prevăzut nici în Codul civil vreo sancţiune pentru defăimarea simbolurilor naţionale", a precizat Mang. Potrivit acestuia, legea a trecut de Senat şi a fost retrimisă la comisii în speranţa că, făcând lobby sau presiune, să primească aviz de aprobare.

Tot la "gust amar", Ioan Mang a menţionat că actualii guvernanţi votează negativ o serie de "legi populiste propuse de PNL când nu era la guvernare".

În şase luni de mandat ca deputat, liderul PSD Bihor a avut 8 luări de cuvânt, din care doar una a fost o declaraţie politică, celelalte 18 fiind depuse în scris, precum şi 8 iniţiative legislative, alături de colegi, pentru completarea Legii educaţiei naţionale, pentru ajutorarea persoanelor cu handicap, pentru asigurarea calităţii în educaţie, în domeniul colectării deşeurilor şi privind Codul fiscal.

Deputatul a mai adresat şi 7 întrebări şi interpelări adresate guvernanţilor pe teme legate de economie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb