Ioan Rus: "La finele lunii aprilie ne apropiem de aprobarea Master Planului de Transport"

Elena Deacu
Companii #Transporturi / 10 martie 2015

Corina Creţu: "Mai sunt subiecte care trebuie clarificate"

Master Planul General de Transport al României ar putea fi aprobat la finalul lunii aprilie, iar România ar putea deveni un mare şantier începând din acest an pe toate tipurile de transport, a declarat astăzi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu.

"Mâine şi poimâine, la nivel tehnic în Comisie (Comisia Europeană - n. r.) vom avea discuţii la Bruxelles, după care vom primi observaţii - sper să fie cât mai puţine observaţii (...). Vom reuşi, probabil la finele lunii aprilie, să ne apropiem de aprobarea finală şi atunci putem vorbi despre strategia de implementare la modul adevărat, fără ca ea să poată fi modificată de nimeni, pentru că în structura aceea de proiecte şi în structura aceea de priorităţi şi Comisia ne va finanţa şi instituţiile financiare internaţionale şi bugetul statului. Cred că la finele lunii următoare vom avea un document care, chiar dacă pică vreun guvern sau pleacă un ministru etc., el nu va mai fi modificat pentru că se duc înainte în structura respectivă. Cred că noi, doamna comisar, vom reuşi să parcurgem şi acest calendar şi foaia de parcurs pentru aprobarea Master Planului, structura lui este rezonabilă şi acest lucru va permite ca România să fie un mare şantier începând din acest an pe toate tipurile de transport", a spus Rus.

Ministrul Transporturilor a precizat că a fost elaborată lista de proiecte pe toate domeniile de transport, respectiv rutier, naval, feroviar, naval, aerian, cuprinse în Master Planul General de Transport, dar şi pe centre modale.

Ioan Rus crede că au fost respectate întocmai criteriile impuse de Comisia Europeană pentru elaborarea unui astfel de document, ţinându-se cont de criteriile economice, de cele de mediu şi de cele sociale.

"Am avansat Master Planul de Transport pe toate tipurile de transport - rutier, naval, feroviar, naval, aerian şi pe centre modale. A fost elaborată lista de proiecte pe fiecare din aceste domenii de transport. Credem noi că au fost respectate întocmai criteriile impuse de CE pentru elaborarea unui astfel de document. Am ţinut cont şi de criterii economice şi de criterii de mediu şi criterii sociale, astfel încât să generăm un document care să răspundă nevoilor de dezvoltare economică a României, infrastructura de transport fiind unul dintre suporţii pe care se poate realiza această dezvoltare", a afirmat Ioan Rus.

Ioan Rus a precizat: "Am aprobat în Guvern şi o contribuţie suplimentară de la bugetul statului, atât cât spaţiul fiscal permitea, respectiv şapte miliarde de euro, astfel încât să putem implementa un număr cât mai mare de proiecte începând din acest an, bazându-ne pe o structură financiară de 25% bani europeni, 15% cofinanţare de la bugetul statului până la 20%, pentru că anticipăm şi corecţii financiare, diferenţa fiind asigurată din credite BEI, BERD, astfel încât să utilizăm bani de la Comisie, bani din buget şi bani din împrumuturi. În funcţie de prioritizări, în funcţie de evoluţia lucrurilor, vom putea transfera - vrem mai mult de la Comisie, vrem mai mult din credite în situaţii punctuale. Am discutat şi cu BEI şi cu BERD, aşa încât din faza zero de structurare a proiectelor să îi utilizăm şi pe ei, să utilizăm şi expertiza lor, astfel încât să nu avem probleme legate de nerespectarea vreunuia dintre criteriile pe care CE le impune".

Comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu a subliniat, însă, că mai sunt subiecte care trebuie clarificate, "iar unele dintre ele sunt extrem de importante, ca, de exemplu: stabilirea criteriilor după care proiectele vor fi sortate în ordinea priorităţii, evaluarea strategică a impactului asupra mediului şi o serie de chestiuni tehnice legate de transportul maritim şi de cel pe cale ferată".

Potrivit oficialului, Comisia Europeană este foarte interesată de acest document strategic deoarece "el reprezintă o pre-condiţie pentru accesarea fondurilor UE pentru marile proiecte de transport în perioada 2104 - 2020. Înainte de a porni la drum, la orice drum, este bine să avem o hartă şi să fim hotărâţi în legătură cu traseul pe care vrem să mergem".

La final, comisarul Creţu s-a angajat să continue colaborarea strânsă între serviciile Comisiei şi Ministerul Transporturilor în vederea finalizării Masterplanului. "Vreau să-l pe felicit ministrul Rus pentru paşii pe care i-a făcut deja în vederea finalizării Master Plan-ului. Am fost bucuroasă să aflu că a existat o colaborare foarte bună între serviciile Comisiei şi Ministerul Transporturilor în cadrul acestui proces", a precizat Corina Creţu.

Comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu efectuează o vizită oficială de trei zile în România în perioada 10 - 12 martie 2015.

Înaltul oficial european şi-a început astăzi vizita cu o reuniune de lucru cu ministrul transporturilor, domnul Ioan Rus, împreună cu care a discutat despre Masterplanul pe Transport.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb