IOANA MIHĂILĂ: "Rafila şi experţii din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale"

S.B.
Politică / 16 februarie 2022

"Rafila şi experţii din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale"

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a explicat, după afirmaţiile actualului ministru Alexandru Rafila referitoare la PNRR şi consultanţa de 25 de milioane de euro, că 5 milioane sunt cheltuielile cu operaţionalizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate pe 5 ani, iar 25 de milioane sunt cheltuielile cu asistenţa tehnică, între care studii de fezabilitate pentru 8 spitale, monitorizarea unor proiecte de construcţii la 6 spitale, informează news.ro.

"Investiţiile sunt de fapt 1,7 miliarde euro. Rafila pune cruce celor 25 de spitale din PNRR", a arătat Mihăilă.

"Ministrul Rafila şi «experţii» din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale. Evident, sunt tot «experţii» care în trei ani de guvernare nu au început nici măcar unul din cele 8 spitale regionale promise de Liviu Dragnea. Acum, ca să îşi justifice incompetenţa şi întârzierile cu implementarea PNRR, iese din nou la atac şi trimite corpul de control al premierului să verifice modul de redactare al componentei sănătate din PNRR", a afirmat Ioana Mihăilă, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Ea a menţionat că această componentă a fost printre primele finalizate din planul pe care România l-a transmis, fiind apreciată la nivelul Comisiei Europene.

"Spune domnul Rafila deci că există în PNRR cheltuieli cu «consultanţa» în valoare de 25 de milioane de euro la «investiţii» de 5 milioane de euro. Sună cumva ciudat şi spectaculos. Când am reuşit să obţinem această sumă record pentru sănătate, Comisia a fost îngrijorată că Ministerul Sănătăţii nu are capacitate de a face spitale - şi avea dreptate dacă ne uităm la ce au făcut de fapt «experţii» PSD. MS are două direcţii diferite care se ocupă de construcţia de spitale - amândouă ineficiente. Ele trebuiau să fie înlocuite de o Agenţie specializată (ANDIS), un centru de excelenţă, cu lideri şi angajaţi evaluaţi pe baza rezultatelor concrete şi care să ofere cadrul necesar mobilizării actorilor din piaţă specializaţi în administrarea de proiecte majore de infrastructură spitalicească. Am reuşit finanţarea ANDIS din PNRR şi asta e o realizare politică importantă, pentru că Comisia nu accepta fonduri pentru funcţionarea instituţiilor decât în cazuri excepţionale", a explicat fostul ministru al Sănătăţii.

Ioana Mihăilă consideră "ciudat" faptul că "Rafila se plânge acum că este finanţată ANDIS din PNRR".

"De fapt, situaţia este aşa: 5 milioane sunt cheltuielile cu operaţionalizarea şi funcţionarea ANDIS pe 5 ani, iar 25 de milioane sunt cheltuielile cu asistenţa tehnică. Investiţiile sunt de fapt 1,7 MILIARDE euro. Rafila pune cruce celor 25 de spitale din PNRR", a detaliat Mihăilă.

Ea a explicat ce înseamnă asistenţă tehnică:

"- Redactarea studiilor de fezabilitate pentru 8 spitale de importanţă majoră: 12 mil de euro;

- Monitorizare de proiecte de construcţii pentru 6 spitale de importanţă majoră: 2.5 milioane de euro + 1.3 miloane pentru planificarea şi monitorizarea etapelor de construcţie şi a instalării de echipamente medicale.

- Asistenţă tehnică pentru redactarea documentelor de achiziţii publice şi pentru derularea procedurilor de achiziţii publice: 898.000 de euro;

- Asistenţă tehnică pentru dezvoltarea capacităţilor de management financiar a personalului ANDIS, in scopul elaborării de modele financiare, de analize cost-beneficiu, audit financiar: 268.000 euro

- Asistenţă tehnică permanentă pentru personalul ANDIS, instruirea personalului privind managementul portofoliilor de investiţii în infrastructură - pe o perioadă de 5 ani - 3.360 mil euro

- Asistenţă tehnică pentru elaborarea normelor metodologice privind funcţionarea şi siguranţa la nivelul spitalelor din România: 2 mil euro

- Asistenţă tehnică pentru operaţionalizarea spitalelor: organizare, angajarea personalului, ghiduri, protocoale şi proceduri interne, planificare de resurse umane, training pentru resursele umane, design si implementare suport IT, managementul riscului : 3.5 mil euro".

Referitor la modul în care s-a ajuns la aceste costuri, fostul ministru al Sănătăţii a precizat că a fost folosită "experienţa similară a instituţiilor care au mai făcut asta".

"Aşa că domnul Rafila să îşi vadă de treabă şi să înceapă să lucreze la actele normative care sunt deja într-o mare întârziere: criteriile de prioritizare pentru centrele comunitare, criteriile de prioritizare pentru spitale, ordonanţa de înfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate. Sau poate măcar să elaboreze normele pentru legislaţia primară care a fost deja aprobată în mandatul USR şi care prevedea, printre altele, pilotarea şi derularea unor mecanisme de plată/ rezultat, care ar aduce îmbunătăţiri semnificative în calitatea actului medical. Acesteau aveau termen decembrie 2021. Şi acestea finanţabile din PNRR. Asta dacă chiar îi pasă de sănătatea românilor...", a conchis Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi seară, că niciun angajat al Ministerului Sănătăţii nu a lucrat şi nu a văzut PNRR, fiind descoperite "destul de multe lucruri ciudate". Ministrul susţine că, de multe ori, valoarea consultanţei este mai mare decât valoarea obiectivului, dând exemplul unui proiect de cinci milioane de euro cu consultanţă de 25 de milioane. "Am pus documentele la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului", a afirmat Rafila.

Întrebat la Antena 3, marţi seară, dacă legat de PNRR a găsit lucruri ciudate cu privire la ce s-a negociat, Alexandru Rafila a declarat că în primul rând nu a avut acces la documentele acestui program.

"Am găsit şi noi destul de multe lucruri ciudate. În primul rând, că nu am avut acces la documentele acestui program şi ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătăţii este că niciun angajat din Ministerul Sănătăţii nu a lucrat sau nu a fost informat referitor la acest program. Pare destul de ciudat. A fost lucrat pe persoană fizică, nu ştiu exact cum a fost lucrat, în primul rând. Şi al doilea element este legat de faptul că de multe ori valoarea consultanţei este mai mare decât valoarea obiectivului", a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat despre ce este vorba, Rafila a explicat că la Agenţia Naţională de Investiţii în Sănătate numai consultanţa a costat 25 milioane de euro, în timp ce finanţarea este de doar 5 milioane de euro.

"La Agenţia Naţională pentru Investiţii în Sănătate, funcţionarea agenţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa cu 25 de milioane de euro. Aşa a fost făcut contractul. Deocamdată am pus documentele la dispoziţia Corpului de Control al prim- ministrului", a mai declarat Rafila.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Rafila este pus la carma ministerului sanatatii pentru imagine.

    ... pt. privați?...existente nu - s vătuite....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb