Iohannis a promulgat legea privind proiectul ''Cartierul pentru justiţie''

M.A.
Politică / 30 decembrie 2019

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul legat de promulgarea Legii pentru ratificarea scrisorii de înţelegere privind avansul pentru pregătirea proiectului "Cartierul pentru justiţie" dintre ţara noastră şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, actul normativ a fost aprobat de Senat, în calitate de Cameră decizională, pe 9 decembrie.

La articolul 1 al proiectului de lege se precizează: "Se ratifică Scrisoarea de înţelegere privind avansul pentru pregătirea Proiectului de dezvoltare propus, 'Cartierul pentru justiţie', dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la Bruxelles la 30 mai 2019 şi la Bucureşti la 6 iunie 2019, în valoare de 2,5 milioane USD, denumită în continuare Scrisoare de înţelegere privind avansul".

Reprezentantul Guvernului la lucrările Senatului a precizat că Executivul susţine acest proiect de lege.

"Prin adoptarea acestui proiect, creăm premizele acordării viitoare a împrumutului propriu-zis negociat încă din 2018 cu Banca Mondială în valoare de 218 milioane de euro. În egală măsură, vă rog să observaţi din expunerea de motive a proiectului şi din Hotărârea Guvernului 592/2019 că acest obiectiv nu exclude, în măsura în care spaţiul este disponibil, condiţiile reale de teren şi cele tehnico-juridice permit să fie avute în vedere, şi alte obiective de investiţii aferente sistemului judiciar în cadrul proiectului de reabilitare urbană. Deci, avem în două locuri această prevedere cuprinsă", a spus reprezentantul Guvernului.

Preşedintele Comisiei de buget, senatorul PSD Viorel Arcaş, a precizat că proiectul de lege a primit şi un raport suplimentar de admitere.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alta pomama fara rost! Au salarii uriase si le da statul locuint gratis! Ca si la medici, se creaza niste caste care primesc orice cer! La privat, la cei ce produc bani in tara asta nu se gandeste nimeni, da stnga sau dreapta! Dam salarii la bugetari, tichete de vacanta zile libere salarii mari, case orice! Din munca alora care stau tot timpul cu grija zilei de naine! Ce tara oribila! Ce carnati de politicieni!! Pentru ce sa voteze un angajat din privat? Pentru aia care impart munca lui la bugetari?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb