Iohannis cere Parlamentului să reexamineze legea privind funcţionarea SRR şi SRTv

Vlad Dobrea
Politică / 18 decembrie 2017

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune,pentru că multe dintre prevederi sunt neclare şi imprecise.

În forma transmisă spre promulgare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv conţine dispoziţii care fie sunt neclare, fie pot afecta funcţionarea celor două societăţi, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

În textul trimis Camerei Deputaţilor, sunt menţionate, printre altele, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele ce pot fi numite ca membru titular sau supleant în Consiliul de administraţie al SRR, respectiv, al SRTv. Aliniatul articolului care face referire la acestea - "ce par a fi, mai degrabă, condiţii şi nu criterii de numire" - este neclar şi imprecis.

Conform comunicatului de presă, criteriile de alegere a funcţiei de director general sunt neclare: "În ceea ce priveşte componenţa comisiei de selecţie prevăzute la art. 27, din legea transmisă la promulgare - ce urmează să selecteze proiectele de management ale candidaţilor la funcţia de director general, semnalăm că pentru cel puţin 4 dintre cei 7 membri ai acestei comisii nu sunt stabilite criterii clare, care să depăşească sfera politicului. În tăcerea legii, aceşti patru specialişti de prestigiu din afara instituţiei, ce vor fi propuşi de preşedintele consiliului de administraţie şi numiţi apoi prin decizie a consiliului de administraţie, pot fi chiar persoane ce activează în cadrul unor posturi de radio, de televiziune sau publicaţii concurente, ceea ce poate afecta buna funcţionare a celor două societăţi. În plus, considerăm că legea ar trebui să circumstanţieze şi domeniile din care pot proveni aceşti specialişti".

În legătură cu acelaşi text, semnalăm şi că sintagma "schimbat din funcţie" nu are o consacrare legală de care să poată fi legate consecinţele juridice ale unei asemenea măsuri, arată comunicatul de presă.

Cerera de reexaminare se încheie prin intermediul unei solicitări ferme: " Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb