Iohannis cere reexaminarea modificărilor la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 20 iulie 2016

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut astăzi Parlamentului reexaminarea unei legi ce vizează producătorii de energie electrică, argumentând că modificările adoptate forul legislativ pot genera o serie de consecinţe cu efect negativ în domeniu.

''În opinia noastră, unele dintre prevederile legii menţionate sunt neclare şi, prin aceasta, pot genera o serie de consecinţe cu un potenţial efect negativ în domeniu, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament a actului normativ transmis la promulgare. (...) Totodată, apreciem oportună reanalizarea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în ansamblul ei, şi în raport de legislaţia europeană în domeniul energiei electrice'', se arată în cererea de reexaminare semnată de Iohannis, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, prin modificarea art. 28 lit. f) - articolul unic punctul 3 din legea transmisă la promulgare - se prevede obligaţia producătorilor de a menţine rezerva de combustibil la un nivel suficient, sau, după caz, o rezervă suficientă de apă, pentru îndeplinirea obligaţiilor de producţie şi furnizare continuă a energiei electrice, care se remunerează conform cu reglementările în vigoare. Din redactarea acestei normei nu rezultă însă cu certitudine că producătorii au şi obligaţia de a menţine rezerve suficiente de combustibil pentru asigurarea siguranţei Sistemului Energetic Naţional, subliniază şeful statului.

''Neclaritatea normei cu privire la existenţa acestei obligaţii ar putea pune în pericol continuitatea furnizării energiei electrice, în mod special în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme. O reanalizare şi clarificare a normei menţionate este cu atât mai necesară cu cât Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în actuala formă, se referă nu numai la obligaţiile asumate prin contracte, ci şi la cele de pe piaţa de echilibrare'', argumentează Iohannis.

Potrivit sursei citate, o altă modificare ce ridică probleme este introducerea alin. (3) la art. 29 - articolul unic punctul 4 din legea transmisă la promulgare - prin care se permite producătorilor să perfecteze contracte cu alţi producători şi să realizeze un mixt energetic, pentru a oferta pe piaţa internă sau la export energia electrică, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 123/2012, precum şi cu celelalte prevederi în vigoare.

''Prin faptul că nu se precizează condiţiile minime privind structura mixtului energetic sau criteriile ce ar trebui îndeplinite de către aceşti producători, noile prevederi permit operatorilor să perfecteze înţelegeri cu diverşi alţi producători, ceea ce ar putea fi interpretat ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, conform cărora tranzacţiile cu energie electrică se desfăşoară pe piaţa concurenţială, în mod transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu. În acest context, modificarea propusă la art. 29 poate fi de natură să afecteze competiţia pe piaţă, acest lucru fiind în detrimentul consumatorului şi al accesului cât mai avantajos al acestuia la piaţa de energie'', mai arată şeful statului în cererea de reexaminare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb