Iohannis întoarce legea offshore în Parlament

A.T.
Ziarul BURSA #Politică / 3 august 2018

Iohannis întoarce legea offshore în Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, ieri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

În cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popes-cu-Tăriceanu, preşedintele susţine că exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din perimetrele offshore, situate în zona economică exclusivă din bazinul Mării Negre, are o importanţă deosebită pentru România, din perspectiva dezvoltării pieţei interne, a contribuţiei benefice la prosperitatea economiei şi a cetăţenilor români, dar şi prin prisma consolidării securităţii energetice regionale.

Totodată, în cerere se arată că, la nivel de principiu, este necesar un cadru normativ eficient şi durabil, capabil să asigure o distribuţie echitabilă a beneficiilor între stat şi investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părţi, precum şi la consolidarea încrederii în perspectivele economiei naţionale.

Cererea de reexaminare arată: "Considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilităţii şi predictibilităţii pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector şi pentru evitarea potenţialelor efecte negative. Totodată, apreciem că prevederile legii supuse reexaminării ar trebui să cuprindă dispoziţii clare, lipsite de echivoc şi cu perspectivă durabilă, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar dezvoltării parteneriatului stat-investitori, în sensul asigurării predictibilităţii necesare, iar economia românească să beneficieze pe termen lung de pe urma exploatării resurselor naturale din perimetrul Mării Negre".

Preşedintele consideră că legea trebuie reanalizată şi din perspectiva unei potenţiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare.

Cererea de reexaminare informează: "Semnalăm că legea supusă reexaminării prevede că sumele rezultate din redevenţe şi impozit asupra veniturilor suplimentare offshore se fac venit la Fondul special de finanţare a contractelor de parteneriat public - privat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2018 privind parteneriatul public - privat, fără să fie supuse analizei, în prealabil, alocările alternative ale veniturilor bugetare preconizate, în conformitate cu priorităţile de investiţii care trebuie să impulsioneze dezvoltarea economică şi socială a României".

Preşedintele Iohannis mai spune în cererea transmisă: "Având în vedere importanţa domeniului reglementat prin legea transmisă la promulgare, precum şi faptul că unele dintre dispoziţiile acesteia nu au făcut obiectul dezbaterii şi adoptării în cadrul primei Camere sesizate, considerăm că Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore trebuie adoptată astfel încât să se asigure deplina respectare a principiului constituţional al bicameralismului".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. vrajeala de la plavanul 1 al tarii,ii titie chiloti in ... ca nu mai prinde un mandat de trindaveala si batjocora la adresa romanilor

    distribuţie echitabilă a beneficiilor între stat şi investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părţi,

    Adica respinge legea pentru că ne pleacă investitorii și renunța să ne ia resursele aproape gratis și se vor întoarce doar atunci când vor fi gratis. 

    ...Iar ne dam mari...vezi doamne ca investitori ne iau totul. Dar de ce nu ne ocupam noi Romania de explorari/exploatari in Marea Neagra ??? De ce ??? fiindca luam toti bani de la societatile de profil (cazul SNG) le-au luat dividente si anul trecut si anul acesta pentru acelasi an financiar 2017. Ce facem cu bani....mancam si apoi ne cacam, (salarii ,pensii)

    Asa ca stimati "observatori " si autori de articole...analizati fondul problemei...De ce nmu se implica Guvernul intr-o astfel de investitie.  

    Da o sa plece investitori ....si...?? noi ce vom face ??? Da sunt deja obisnuit cum ca ...securitatea e devina ... 

    Suntem o natie de nimica. 

    Deviez de la acest subiect si ma framanta cazul.. Investitia BMW..in Ungaria..pur si simplu te macina o astfel de situatie.. BMW o sa investeasca in Ungaria 1,5t miliarde de Euro pentru a construi o Fabrica de Autoturisme Electrice...cu o finalizare de productie de 150 de mii pe an ....Intrebarea este de ce nu la noi in Romania ??? Sa ocupat cineva de aceasta oportunitate ??? Mai concret este cineva din Guvern capabil sa se ocupe..... ???. O sa venim iar cu argumente ca vezi Securitatea este de vina...Ar mai fi multe de spus..dar din nefericire nu e cu cine discuta..iar comentatori se leaga de alceva.....Sa-mi vars duful va mai aduc aminte de vizita primului ministru din Japonia ...cu cei 30 de oameni de afaceri cand in loc sa ne ocupam de ei...au fost trimis la...Muzeul Satului si a doa zi le-am cumparat bilete ca sa plece acasa..E in regula stimati comentatori ??? 

    1. Integrarea ]n UE s-a datorat unui consens politic.

      Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că UE și SUA vor fi redezvoltat în România Securitatea ceaușistă doar pentru a fi furați controlat.

      Japonezii s-au nimerit pe când PSD-ul își scutura un securist din funcția de prim-ministru. Dacă nici acolo nu a fost vina Securității poate înveți să scrii, pe urmă să citești și, mai târziu, să înțelegi un text. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb