Iohannis, omul PSD-ului

CATALIN AVRAMESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 30 august 2016

CATALIN AVRAMESCU

Amintiţi-vă scena. Suntem în seara zilei de 16 Noiembrie 2016. VV Ponta este la pământ, lăsat singur şi de cei mai apropiaţi colaboratori. A pierdut alegerile cu o diferenţă masivă, de circa 10 procente. După ce în primul tur VV Ponta avea un avans de circa 10 procente. Scandalul cozilor din diaspora este la apogeu, se anunţă consecinţe penale. Mii de oameni mărşăluiesc spre sediul socialiştilor, cerând demisia lui VV Ponta.

În timpul acesta ce face noul câştigător al alegerilor, Klaus Werner Iohannis? Pleacă să se culce...

Priviţi mai cu atenţie. Ştim ce a făcut Klaus Iohannis după ce a fost ales Preşedinte al României: a dispărut din peisaj câteva săptâmâni, plecând în vacanţă. Însă el a făcut şi altceva în acea seară de Noiembrie şi în perioada următoare. Un lucru care a trecut neobservat. L-a salvat pe VV Ponta.

Am ştiut încă din seara alegerilor. În mijlocul comoţiei generale, Klaus Iohannis nu a făcut nici un efort serios pentru a cere măcar demisia lui VV Ponta. Mai important: nu a transmis nici un fel de indicaţii PNL-ului - partidul al cărui preşedinte era în acel moment - de a trece la acţiune pentru a răsturna guvernarea PSD.

Bănuieli am avut chiar dinaintea alegerilor. Campania electorală a lui Klaus Iohannis a fost un non-combat total. Precum Spirache din "Titanic Vals", omul nici nu dorea şi nici nu visa că va fi ales. A ajuns candidat pentru că un partid aflat în criză (PNL) trebuia să aibă un candidat la prezidenţiale.

În ce îl priveşte personal, el nu avea de gând să conteste dominaţia PSD-ului. Nu făcuse asta nici ca primar. În fond, se arătase disponibil să fie "premierul Grivco" al socialiştilor. Dar o candidatură, chiar eşuată, se poate transforma în capital electoral cu câteva milioane de voturi, aşa că de ce nu?...

L-aţi văzut în "campania electorală". Fără echipă şi fără idei. La prima dezbatere cu Prim-Ministrul de atunci, a venit complet nepregătit. Era chiar deranjat că cineva (moderatorul) îi punea întrebări.

Chiar şi aşa, a fost ales. Oricine ar fi fost ales. Dacă motanul meu ajungea atunci în turul II, acum ar fi fost Preşedintele României. Votul din Noiembrie 2014 a fost, masiv, anti-Ponta.

După alegeri însă, a apărut prima problemă. PSD-ul era pe tobogan. Alegerile anticipate - care erau doar la un mic efort distanţă - l-ar fi împins într-o Opoziţie neagră, unde ar fi făcut sigur implozie. VV Ponta era la un pas de abis.

De ce era asta o problemă? Pe scurt spus, pentru că punea în discuţie majoritatea pe care se sprijină Preşedintele. Ai nevoie de o majoritate a alegătorilor doar pentru a ajunge Preşedinte. O seară. Dar ai nevoie de o majoritate în Parlament în fiecare zi de mandat. Nu de alta, dar alfel rişti să nu îi vezi capătul...

Pentru Klaus Iohannis, existau, din momentul zero, două soluţii. Prima - dorită de electoratul de Dreapta - ar fi fost aceea a unei majorităţi reformiste, grupată în jurul unui PNL (întărit eventual după alegeri anticipate). A doua era o majoritate de tip USL. Nu o alianţă formală cu socialiştii, ci o complicitate cu aceştia. O schemă care a fost deja testată în perioada 2005-2008.

Este clar ce soluţie a adoptat Klaus Iohannis. Prima variantă nu îi convenea din mai multe motive. PNL ar fi strâns, pe hârtie, doar o majoritate relativă, în jur de 40%, fiind mereu şantajat de "parteneri". Iar soluţia aceasta ar fi presupus - incomod pentru Iohannis şi chiar pentru PNL - ceva reforme. Or, mulţi membri ai PNL-ului erau la fel de anti-reformişti precum PSD-iştii. I-aţi văzut în Parlament, cum îşi votau cot la cot, pensii speciale.

Klaus Iohannis nu a fost niciodată omul care să se încurce cu subtilităţi doctrinare. Structural, el nu este un liberal. A acceptat deja măsuri de un populism extrem. Pentru el, o majoritate-mamut cu socialiştii ar fi fost ideală.

Iată de ce, odată întors din vacanţa cu care şi-a început cariera de Preşedinte ales, omul a ieşit să îl salveze pe VV Ponta. L-a primit la Cotroceni şi ne-a asigurat că s-a întrat în noua eră a "cooperării instituţionale". S-a înconjurat de o echipă din care nu face parte nici un liberal. A cedat socialiştilor zone-cheie ale competenţelor prezidenţiale precum politica externă.

Priviţi la secvenţa acţiunilor lui Klaus Iohannis. După ce pâmântul i s-a surpat sub picioare lui VV Ponta, l-a cultivat pe Gabriel Oprea. După ce Oprea a fost îngropat din cauza iresponsabilităţii cu care circula prin Bucureşti, Klaus Iohannis a găsit un nou partener de dialog în condamnatul penal Liviu Dragnea.

În vreme ce societatea civilă era în stradă în urma cazului "Colectiv" şi cerea schimbări radicale, Klaus Iohannis a tras de timp. A tolerat miniştri PSD în guvernul Cioloş, în condiţiile în care echipa acestuia nu are nici un liberal veritabil (a scăpat repede de Vlad Alexandrescu, de la Cultură, atunci când acesta a iniţiat reforme). A ţinut deoparte PNL-ul de orice răspundere politică şi de orice acţiune decisivă. Majoritatea cu socialiştii a fost singurul său scop clar.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Majoritate reformista grupată în jurul unui PNL!?! Ati vazut asa ceva?

    Alaturi de Tzatza comunala monica macovei, in loc sa vina cu IDEI PERSONALE, cu ALTERNATIVE la pesedime, fac GARGARA de pe margine si ARATA cu DEGETUL ! Pai cum sa n-aiba lumea LEHAMITE de EI !!! Are habar vreun ZBANGHIU de liberal ca la constructia ultimului pod peste Bosfor, la Istanbul S-A UTILIZAT OTEL ROMANESC ??? Cum dreaku SPRIJINA ECONOMIA NATIONALA CLICA ASTA DE IMBECILI DE LIBERALI ? A trebuit sa vina O FRANTUZOAICA LUCIDA, CLOTILDE ARMAND, ce NE SCUTURA si NE TREZESTE LA REALITATE ; in plus ARE BUN SIMT , nu ca cocoana de la Tecuci...

    Prin PNL probabil ca a dorit sa spuna... un partid liberal. PNL-ul actual nu este tocmai un partid liberal.

    Sau mai bine zis, când politicienii sunt corupti, nu mai sunt nici de dreapta si nici de stanga, ci ca isi vad strict de propriul interes chiar fortand legea. Or cam asta este situatia in cazul multor politicieni romani, inclusiv a presedintelui tarii care si-a cumparat nu stiu cate case dintr-un salariu de profesor + venituri nedeclarate si neimpozitate din meditatii.  

    1. avramescu'vezi-ti de ambasadoria ta;nu te baga unde nu te pricepi.

    Cronologia faptelor este foarte corect surprinsa. Presedintele actual ar fi putut face mult mai multe lucruri pentru Romania, odata cu victoria in alegeri. Ii lipseste simtul politic necesar functiei pe care o ocupa ... avanseaza prea incet, prea ... "pas cu pas".

    povesta cu anticipatele in Romania, mai ales venind din partea cuiva care este profesor de stiinte politice, de fapt de filozofie politica, surprinde prin superficialitate si ignoranta a mecanismului greoi, chiar imposibil de aplicare, asta daca se respecta procedura! nu e sufient sa ai motive bune, reformiste etc pentru asa ceva sau altceva, trebuie sa mai si poti sa o faci, ca de utopisti nu ducem lipsa, iar anticipatele erau practic imposibil fara a forta o schimbare constitutionala! restul treaca-mearga, dar ideea asta cu anticipatele ar trebui sa iasa din discursul simplist al unor oameni care, destepti, buni, plin de intentii numeste-i cum vrei, nu sunt realisti, care au esuat in a crea un partid mare "reformist" asa cul il doreau si stiu de fapt ca nu functioneaza - ori gasiti alt cal de bataie, ori o lasati balta.

    un guvern care voteaza legi de taxe pe internet si televiziune pentru a subventiona producerea de filme romanrsti, bineinteles subventii pe spranceana de genul Sergiu Nicolaescu, cum e stirea recenta, numai liberal nu se poate chema! ba nici socialist, ca asta nu e redistributie de la bogati la saraci, ci de la o firma eficienta la alta ineficienta, ca multe filme vor fi facute de oameni conectati care nu raspund la public, ci fac ei "arta" lor fara public care va irosi banii, in timp ce romanul sarac va plati mai scump abonamentul la internet pentru copilul sau care are nevoi de net la scoala! e penibil, si cica Ministerul Culturii e condus de un om a ministrului Alexandrescu, una foarte culta pe nume Corina Suteu la ICR New York, asta a invatat ea din America, ca filmele se produc cu subventii substrase din abonamentele de internet (BTW, singurul serviciu, furnizat privat in mod competitiv in Romania care se ridica la standarde occidentale, in tim ce filmele romanesti...cu tot cu Mugiu si cate un premiu la Cannes nu rezista comparatiei, cu o floare nu se face primavara, majoritatea sunt produse si nevizionate, deci o pierdere ca nu aduc nicio valoare!)

    mai sunteti ambasador? Dupa cum scrieti inclin sa cred ca nu.

    1. Salut Pribeagule. Nu. Iată un material Agerpres.

       

      "5 apr 2016

      Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele de rechemare a 14 ambasadori ai României, între care Cătălin Avramescu și Marius Lazurca." 

      Banuiam eu ca s-a intimplat ceva. Totusi, ma surprinde acest atac neasteptat. Si macar de ar avea dreptate, dar n-are. Iohannis face lucrurile "pas cu pas" si a dat lovituri cumplite PSDului. Are "guvernul lui" care pare nu guverneaza, la prima vedere, mai rau decit PSD, dar vede tot omul ca guverneaza cu mult, mult mai putina galagie.

      PSD, totusi, n-a reusit sa scape de niste trogloditi si de aici s-ar putea sa i se traga moartea. dar are si noroc cu carul, liberalii i-au luat in caruta lor pe basistii cei nemernici, iar partidele noi nu stiu daca vor reusi sa se organizeze eficient pentru aceste alegeri. Este cert, daca ar aparea o forta nou, credibila si organizata, la alegerile astea s-ar alege praful si de PSD si de PNL. 

    Si despre asta scrii? Du-te ba la Basel sa te ia consilier, de imagine! Vai de mama nostra, ce ambasadori am avut!!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb