IONUŢ DUMITRU, CONSILIUL FISCAL: "Veniturile fiscale sunt la minime istorice"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Companii / 15 noiembrie 2018

"Veniturile fiscale sunt la minime istorice"

Investiţiile publice ale României sunt la nivelul pre-aderare şi sub media europeană, la 2,6% din PIB-ul naţional, în comparaţie cu 2,7% în UE, în contextul în care investiţiile Bulgariei sunt la 4,5% din PIB, a declarat, ieri, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank, în cadrul unei conferinţe.

Domnia sa a afirmat: "Au ajuns (n.r. bulgarii) cu autostrăzile la graniţa cu ţara noastră şi nu au cu ce să se conecteze, pentru că noi nu avem autostrăzi".

Totodată, domnia sa a subliniat că veniturile fiscale sunt la minime istorice, având o pondere de 25,8% în PIB, media europeană fiind de 40,5% din PIB.

"Nu putem face nicio comparaţie cu mediile europene, deşi la nivel de salarizare, ca procent din PIB suntem peste media europeană, în timp ce veniturile noastre sunt cu mult sub media europeană. Bulgaria are un deficit de colectare TVA de doar 13,56%, noi avem 36%. Dacă am avea rata de colectare a Bulgariei, care nu ar trebui să fie de netrecut, am avea venituri bugetare în plus de 3,8 miliarde de euro. Dacă am colecta ca bulgarii, am putea construi o autostradă precum Comarnic-Braşov în fiecare an".

În aceste condiţii, Bulgaria a colectat, în 2017, venituri bugetare de 36% din PIB, iar România - de numai 30,5% din PIB. De asemenea, vecinii de la sud de Dunăre au venituri din TVA de 9,3% din PIB, iar România doar 6,2% din PIB. În ceea ce priveşte accizele, bulgarii colectează 4,9% din PIB, ţara noastră doar 3,2% din PIB, iar la categoria venituri nefiscale, Bulgaria strânge 4,2% din PIB, în timp ce ţara noastră doar 2,6% din PIB.

Domnul Dumitru a notat că prin securizarea graniţelor şi informatizarea ANAF ar putea fi redusă evaziunea fiscală, principala cauză a veniturilor fiscale scăzute.

Referitor la lucrurile esenţiale care trebuie să se schimbe în ţara noastră domnul Dumitru a afirmat: "Prioritară este restabilirea echităţii în tratamentul fiscal. Contribuabilii să fie trataţi la fel, să simtă că sunt egali, nu cum suntem în momentul de faţă, iar în al doilea rând, ar trebui să simtă că banii lor sunt folosiţi cum trebuie şi merită să plăteşti taxe şi impozite, pentru că ai servicii de calitate. Îmbunătăţirea colectării reprezintă o prioritate absolută (...) Infrastructura IT a ANAF trebuie să fie solidă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb